Andreea Esca a făcut eforturi uriașe ca să-l convingă pe Alexandre Eram să o bage în seamă

Postat la: 12.11.2017 15:31

Andreea Esca şi Alexandre Eram s-au căsătorit pe 29 aprilie 2000, la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, iar părinţi spirituali le-au fost Ana şi George Copos. Câteva luni mai târziu s-a născut fetiţa aceestora, Alexia, iar apoi a urmat un băieţel, Aris.

Nunta celor doi a fost evenimentul monden al anului, şi a fost considerată de mulţi o nuntă de poveste. Într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Tango, Andreea Esca mărturisea că a pus la cale numeroase strategii pentru a atrage atenția lui Alexandre Eram, care, la acea vreme, era implicat într-o relație.

„Prima dată l-am văzut la o petrecere, la un restaurant pe malul lacului. L-am văzut printre oameni şi mi-a plăcut foarte mult. L-am văzut aşa de frumos şi am întrebat o prietenă cine este băiatul acesta. Lavinia Sârbu, fosta soţie a lui Adrian Sârbu, se ocupa de vestimentaţia noastră la Pro Tv pe vremea aceea şi mi-a zis: ştiu eu, stă cu noi pe stradă, sacourile voastre le facem la fabrica unde lucrează el. Vrei să ţi-l prezint? Îl cheamă Alexandru. Da, îi zic.

L-a chemat şi am început să vorbim. Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. Lucra acolo pentru că tatăl lui îl cunoştea pe omul care avea această fabrică....I-am zis Laviniei ca data viitoare când se duce la fabrică, să îmi spună şi mie, că trebuie să merg neapărat.

M-am dus la fabrică, m-am prefăcut interesată de tot ce e acolo, dar el nu m-a sunat. Ne-am mai dus o dată, tot degeaba... Apoi am auzit că pleacă în vacanţă şi am înţeles că era într-o relaţie. Am văzut că nu reacţionează în niciun fel, dar eu am mai încercat. Trecuse vara, eu mă mutasem într-o casă nouă şi zic: taci că îl sun acum şi îi spun că îmi trebuie uşă, că aveau şi uşi la fabrica aceea", spunea Andreea Esca.

„Mi-a trimis pe altcineva, n-a venit el, aşa că n-am rezolvat nici cu uşa. N-am rezolvat nici mergând la standul de baterii Fulmen pe care îl aveau la Saab, deşi m-am dus în fiecare zi să fac reportaje acolo... Ba chiar la stand, într-o zi, era şi cu fata aia cu care era el atunci...Era superbă, dar... ce să facem? I-am zis „Bună" şi am plecat. La un moment dat l-am invitat la jurnal. N-a venit, a zis că nu poate.

Până la urmă, văzând că nu vrea şi nu vrea, a început să îmi iasă din cap. Mi se păruse că făcusem tot ce puteam să fac. Am lăsat undeva în spate proiectul şi mi-am văzut de viaţă... Peste câteva luni, m-am dus la o petrecere la Vox Maris, cu prietenul meu care mă adusese la Soti...

Cum stăteam noi la masă, pe cine văd? Pe el. Era cu un prieten! Când l-am văzut, a fost groaznic, s-a reactivat totul, că eu nu sunt în stare să abandonez! L-am văzut şi i-am zis că mi-a rămas dator, că nu a venit la jurnal. O să vin, a zis el. I-am spus eu când să vină şi am plecat. Dar în ziua aia nu a venit! Atunci am zis: Gata! Dar am primit un fax haios, cu un desen cu un om care îşi smulgea părul din cap şi în care scria că îi pare rău că nu a putut să ajungă.

Era chiar foarte haios scris. Şi a doua zi a venit după jurnal şi m-a aşteptat cu flori. Ne-am dus la un restaurant şi, gata, s-a rezolvat. Din ziua aceea am rămas împreună", a mai dezvăluit prezentatoarea de televiziune.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu