Jeremy Clarkson, reactie dura dupa accidentul provocat de Printul Philip: "Ce mai cauta o persoana de 97 de ani la volan?"

Postat la: 22.01.2019 09:04

Jeremy Clarkson, jurnalist al BBC si fost co-prezentator al emisiunii "Top Gear", se numara printre persoanele care s-au aratat revoltate de faptul ca Printul Philip, in varsta de 97 de ani, a provocat un accident rutier, in urma caruia doua persoane au suferit rani usoare. Ba mai mult, el este de parere ca Alteta Sa ar trebui sa ramana fara permis de conducere.

Accidentul provocat de Printul Philip, in urma cu cateva zile, a starnit controverse in toate colturile lumii, dar mai ales printre britanici. Multi dintre acestia s-au aratat revoltati de faptul ca Ducele de Edinburgh a fost vazut la volanul unui Land Rover nou, de aceasta data fara centura.

"Ei bine, ma bucur ca nu a patit nimeni nimic, dar ma tem ca reactia justa ar fi: «Ce naiba mai cauta un om de 97 de ani la volan?» Da, diverse grupuri ne spun ca soferii mai in varsta conduc mai bine decat «tinerii», dar nu sunt sigur de asta. Regina e inteleapta. Nu a gresit niciodata la volan. Sa speram ca va tine cont de asta si ca va trimite permisul de conducere al sotului ei inapoi in Swansea", a scris el.

In plus, Clarkson condamna reactia disproportionata si ironizeaza modul in care britanicii se raporteaza la membrii familiei regale: "De fiecare data cand un fotbalist sau un bancher provoaca un accident cu masina lui de lux, lumea urla de indignare. Ni se spune ca ar trebui arestati, batuti in celule, acuzati de ucidere din culpa si condamnati la cinci milioane de ani in inchisoare. Totusi, cand e vorba de Phil Grecul (referire la faptul ca la nastere a fost print al Greciei si al Danemarcei - n.red.), reactia e un pic diferita. Ignoram femeile si bebelusul si ne atintim privirile catre un barbat de 97 de ani care pur si simplu pleaca dupa ce s-a rasturnat cu un Land Rover. Apoi scriem pe social media ca el pare sa fie facut din granit si ca nu va muri niciodata. Si ca intreaga natiune ar trebui sa ingenuncheze si sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca l-a crutat".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu