O actriţă celebră a fost găsită moartă în casă. Se pare că s-a sinucis

Postat la: 27.09.2020 - 17:02

Actrița japoneză Yuko Takeuchi, recompensată cu numeroase premii, a fost găsit moartă în locuința ei din Tokyo, la vârsta de 40 de ani, informează BBC. Poliția a lansat o investigație și bănuiește ca femeia, mamă a doi copii, s-a sinucis, potrivit presei locale.

Actrița a fost găsită de către soțul ei și transportată la spital, unde s-a confirmat decesul. Yuko Takeuchi era o actriță cunoscută în Japonia, unde a apărut în numeroase filme și seriale. A jucat și în serialul HBO Miss Sherlock, difuzat în numeroase țări, printre care și SUA. Pentru rolurile sale, Yuko Takeuchi a câștigat trei premii ale Academiei Japoneze de Film.

Sinuciderea nu a fost confirmată în cazul său, însă aceasta a fost recent cauza morții pentru numeroase vedete japoneze: actrița Sei Ashina în septembrie, actorul Haruma Miura în iulie și luptătoarea Hana Kimura în luna mai. Japonia are una dintre cele mai ridicate rate ale sinuciderii din lume, chiar dacă aceste numărul cazurilor s-a redus după introducerea unor măsuri preventive, în 2015.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu