Warning: session_start(): open(/home/epolitic/public_html/.tmp/sess_j2fev3rc8huu946nufklog2g75, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/epolitic/public_html/.includes/init/session.php on line 12
Sharon Stone a fost reprimită pe un site de matrimoniale. Motivul pentru care contul îi fusese suspendat

Sharon Stone a fost reprimită pe un site de matrimoniale. Motivul pentru care contul îi fusese suspendat

Postat la: 31.12.2019 12:05

Sharon Stone a fost reprimită pe aplicaţia de matrimoniale Bumble, după ce actriţa anunţase că a fost exclusă din cauza unor utilizatori care nu au crezut că profilul ei este real, informează Buzz Feed News.

Un purtător de cuvânt al platformei Bumble a declarat, luni, că profilul lui Stone a fost deblocat după ce fusese închis din cauză că mai multe persoane de pe reţea l-au raportat ca fiind unul fals.

Sharon Stone, în vârstă de 61 de ani, se înscrisese pe aplicaţia de matrimoniale Bumble, care le permite utilizatoarelor să găsească, să intre în contact şi să îşi dea întâlnire cu bărbaţi heterosexuali aflaţi în apropiere, folosind localizarea prin sistemul GPS.

Sharon a dezvăluit că mulţi dintre utilizatori nu au crezut că o personalitate de talia ei are nevoie să apeleze la o astfel de aplicaţie şi că au raportat profilul ei ca fiind unul fals.

Ca urmare, Stone a scris pe contul ei de pe platforma de micro-blogging Twitter: "M-am înscris pe @Bumble, dar ei mi-au închis contul. Unii dintre utilizatori m-au raportat, crezând că nu pot fi eu. Hey, Bumble, nu mă da afară din stup!"

Sharon a publicat sub acest mesaj o captură de imagine cu mesajul pe care l-a primit atunci când contul ei a fost blocat: "Ai fost blocată. Ne-am angajat să păstrăm siguranţa utilizatorilor noştri şi ţinem ca regulile privind confidenţialitatea să nu fie încălcate. Contul dumneavoastră a fost blocat după ce mai mulţi utilizatori au spus despre el că este fals".

Se pare că, între timp, Sharon s-a răzgândit în ceea ce priveşte întâlnirile, după ce, anul trecut, a declarat că nu mai speră să-şi găsească un partener.

Actriţa a recunoscut că a petrecut mulţi ani sperând că într-o bună zi nu va mai fi un părinte singur pentru fiii ei adoptaţi: Roan, în vârstă de 19 ani, Laird, în vârstă de 14 ani, şi Quinn, în vârstă de 13 ani.

Sharon Stone este actriţă şi producătoare de film. Ea s-a remarcat în filmul "Total Recall" (1990), în care a jucat alături de Arnold Schwarzenegger, şi a devenit celebră pe plan internaţional după rolul din "Instinct primar", în 1992. Sharon Stone a primit un premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă într-un serial de televiziune-dramă, în 2004, datorită rolului său de invitat special în serialul "The Practice", dar şi un Glob de Aur, în 1995, pentru rolul din "Casino", care i-a adus şi o nominalizare la Oscar. În ultimii ani s-a dedicat serialelor TV. Astfel, după "Mosaic", de Steven Soderbergh, lansat anul trecut, Stone este pe afişul noului sezon al producţiei "The New Pope", cu Jude Law, şi va juca şi în "Ratched", un spin off al celebrului film "Zbor deasupra unui cuib de cuci/ One Flew Over the Cuckoo's Nest", de Ryan Murphy.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu