Cazul protocolului clasificat publicat de Valcov: Trei martori sustin implicarea Adinei Florea, aceasta neaga toate acuzatiile

Postat la: 09.04.2019 10:45

Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, a demarat un proces inedit la Curtea de Apel Bucuresti. El cere magistratilor ca Inspectia Judiciara sa redeschida verificarile in cazul Adinei Florea, adjunctul sefului sectiei speciale de investigare a magistratilor, in cazul protocolului semnat in 2016 de Parchetul General cu SRI si publicat pe Facebook de Darius Valcov.

Potrivit lui Augustin Lazar, din declaratiile unui procuror si a doi grefieri de la Parchetul Curtii de Apel Constanta ar rezulta ca Adina Florea a fost cea care a fotocopiat documentul clasificat care a ajuns la politician. In acest caz, Parchetul General si DIICOT au deschis anchete in 2018, dar dosarele au fost declinate la Sectia de investigare a infractiunilor din justitie (SIIJ), cunoscuta ca Sectia Speciala, dupa operationalizarea acestei structuri de parchet. S-a ajuns in situatia in care procurorii din subordinea Adinei Florea sa o ancheteze pe sefa lor.

In paralel, procurorul general a sesizat, tot in 2018, Inspectia Judiciara, condusa de Lucian Netejoru. Lazar a cerut sa se faca verificari in cazul Adinei Florea. Potrivit acestuia, in timpul in care Adina Florea activa la Parchetul Curtii de Apel Constanta a solicitat "contrar dispozitiilor ce reglementeaza materia documentelor clasificate", o copie a protocolului, "fapt ce intersecteaza sfera ilicitului disciplinar".

Este vorba de abaterea disciplinara prevazuta de un articol din Legea 303/2004 privind statutul magistratilor: "nerespectarea secretului deliberarii sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter, precum si a altor informatii de aceeasi natura de care a luat cunostinta in exercitarea functiei, cu exceptia celor de interes public, in conditiile legii". In ianuarie 2019, Inspectia Judiciara a clasat verificarile din acest caz.

Pe 11 martie, Augustin Lazar a solicitat Sectiei de contencios-administrativ de la Curtea de Apel Bucuresti desfiintarea rezolutiei de clasare si retrimiterea dosarului la Inspectia Judiciara pentru completarea verificarilor. Dosarul 1415/2/2019, avand ca obiect anulare rezolutie IJ nr.6802/IJ/1685/DIP/2018 din 16 ianuarie 2019, pe portalul instantelor. Datele din acest articol sunt din cererea de chemare in judecata. Procesul este in faza prealabila, iar reporterul Ziare.com a studiat dosarul in baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.

Augustin Lazar prezinta magistratilor Curtii de Apel Bucuresti mai multe declaratii date de procurori si grefieri in cadrul primei faze a anchetei penale de la Sectia de urmarire penala si criminalistica (SUPC) din Parchetul General. Nicoleta Ichim, prim grefier la Parchetul Curtii de Apel Constanta, desemnata cu gestionarea documentelor clasificate in aceasta unitate de parchet, a fost cercetata in acest caz pentru neglijenta in pastrarea informatiilor.

Grefiera a declarat in timpul anchetei ca in luna mai 2018, a scos documentul in afara zonei de securitate, la solicitarea Adinei Florea, si a facut o copie de pe acesta. Procurorii au inchis aceasta ancheta, deoarece au constatat ca "Nicoleta Ichim a efectuat o copie de pe un document clasificat la solicitarea unei alte persoane in raport cu care se afla intr-o pozitie de subordonare, fara a urmari un scop calificat, punand la dispozitia procurorului documentul doar pentru a-l citi si apoi sa-l distruga".

Lazar explica pe larg judecatorilor ce a declarat Nicoleta Ichim. "Din declaratiile date de prim-grefierul PCA Constanta, Ichim Nicoleta, in calitate de martor/suspect, a rezultat ca, in decursul lunii mai 2018, doamna procuror Florea Adina i-a solicitat o copie de pe copia protocolului din 2016, incheiat intre PICCJ si SRI, si, desi stia ca documentul respectiv este unul clasificat secret de stat, l-a scos din mapa si a procedat la copierea acestuia la copiatorul din birou, dupa ce, in prealabil, a pus o bucata de hartie peste stampila PCA Constanta, unde exista mentiunile de intrare a documentului in unitate, pentru ca aceasta sa nu apara pe actul multiplicat", se arata in cererea de chemare in judecata.

Grefiera a povestit ca dupa ce a fotocopiat documentul, l-ar fi inmanat Adinei Florea, careia i-ar fi atras atentia ca este vorba de un document clasificat, "ca nu a fost corecta copierea lui si sa aiba grija cum il manipuleaza". "Doamna procuror Florea Adina i-a precizat sa stea linistita ca nu are timp, dar, dupa ce il va citi, il va rupe. Dupa acest moment, nu a mai discutat cu doamna Florea Adina cu privire la copia protocolului din 2016, in sensul daca acesta a fost sau nu distrus", se mai arata in documentul citat. Darius Valcov a publicat pe Facebook acest protocol pe 23 mai 2018.

Procurorul General mai arata Curtii de Apel Bucuresti ca acelasi lucru l-a declarat si Gigi Valentin Stefan, procuror general al PCA Constanta, fostul sef al Adinei Florea. Audiat in calitate de martor, Stefan a spus ca grefiera Ichim i-a relatat si lui intreaga poveste, "respectiv ca doamna procuror Florea Adina i-a solicitat o copie de pe protocolul in discutie." "De asemenea, martora Trandafir Lavinia a declarat ca, in timp ce se afla in biroul prim-grefierului Ichim Nicoleta (fiind colega de birou cu aceasta), a vazut-o pe doamna procuror Florea Adina cand a rasfoit in mapa in care se aflau protocoalele incheiate cu SRI, afirmand textual: acestea sunt minunatele protocoale?", se mai arata in cererea de chemare in judecata.

Fiind audiata in calitate de martor, Adina Florea a sustinut ca nu a solicitat niciodata o copie de pe acest protocol prim-grefierului, "ca nu a avut nicio tangenta fizica cu acest protocol si ca nu a vazut niciodata mapa in care Ichim Nicoleta tinea protocoalele incheiate cu SRI; nici macar nu stia unde tinea aceste documente". De altfel, si in declaratiile publice, Adina Florea a negat orice legatura cu publicarea acestui protocol sau cu Darius Valcov. Protocolul semnat de procurori cu SRI a fost declasificat pe 30 august 2018.

Augustin Lazar explica magistratilor Curtii de Apel Bucuresti ca in cazul Adinei Florea sunt indicii cu privire la savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de Legea 303/2004 privind statulul magistratilor. Procurorul general face trimitere la articolul 36 din Legea 182/2002 privind protectia informatiilor clasificat: "Persoanele fizice carora le-au fost incredintate informatii clasificate sunt obligate sa asigure protectia acestora, potrivit legii, si sa respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informatii clasificate".

De asemenea, HG nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor nationale de protectie a informatiilor clasificate in Romania defineste, la articolul 3, necesitatea de a cunoaste zona de securitate, procedura de multiplicare si studiere a unui document clasificat. In cazul in care un document secret de stat este studiat de o persoana abilitata, pentru care s-a stabilit necesitatea de a accesa astfel de documente in vederea indeplinirii sarcinilor de serviciu, aceasta activitate trebuie consemnata in fisa de consultare.

"Din probele administrate in dosarul Sectiei de urmarire penala si criminalistica rezulta ca Florea Adina a solicitat si obtinut, cu incalcarea dispozitiilor care reglementeaza materia documentelor clasificate, anterior indicate, o copie de pe un document clasificat (protocolul incheiat in anul 2016 intre PICCJ si SRI) si l-a detinut in afara zonei de securitate", acuza Augustin Lazar.

Procurorul general face trimitere si la motivarea unui magistrat de la Judecatoria Constanta care a decis, pe 12 decembrie 2018, renuntarea la urmarirea penala in cazul grefierei Nicoleta Ichim. Practic, judecatorul a confirmat definitiv rezolutia procurorului de caz. "Judecatorul de camera preliminara a retinut, intre altele, ca prim-grefierul Ichim Nicoleta a detinut copia protocolului nr. 09472/08 decembrie 2016 in afara zonei de securitate si a efectuat o copie de pe acesta, la solicitarea procurorului Adina Florea", explica Augustin Lazar. "Avand in vedere aceasta imprejurare, apreciem ca exista indicii cu privire la savarsirea de catre procurorul Adina Florea a abaterilor disciplinare anterior mentionate, ceea ce impune solutionarea pe fond a cauzei," conchide procurorul general al Romaniei.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu