Cum a cumpărat președintele Colegiului Medicilor sediu de 1 milion de euro, o vilă scoasă la licitație cu 584.000 de euro

Postat la: 11.01.2020 09:21

Președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, a cumpărat, în anul 2017, o vilă cu etaj și mansardă în apropierea kilometrului 0 al Capitalei, vila fiind, în prezent, sediul Colegiului Medicilor din România.

Gheorghe Borcean a confirmat, vineri, pentru HotNews.ro, că prețul de achiziție al vilei a fost de un milion de euro. Medicul brașovean Dan Grigorescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Județean din Brașov, îl acuză însă pe președintele Colegiului Medicilor că a achiziționat vila la un preț aproape dublu față de cel la care imobilul era scos la licitație pe internet în aceeași perioadă - 584 de mii de euro.

Vilă de 617 metri pătrați în apropiere de kilometrul 0 al Capitalei. Conducerea Colegiului Medicilor a cumpărat, în anul 2017, o vilă de 617 metri pătrați cu parter, etaj și mansardă în apropiere de kilometrul 0 al Capitalei, în zona Piața Rosetti-Universitate, care să servească drept sediu al Colegiului. În sediul Colegiului Medicilor, care are 617 metri pătrați, lucrează 40 de angajați, a explicat președintele CMR pentru HotNews.ro. Vila a costat un milion de euro. Colegiul Medicilor a plătit pentru această vilă un milion de euro, a confirmat vineri președintele Colegiului, Gheorghe Borcean, pentru HotNews.ro.

Prețul vilei în anunțurile postate pe internet în perioada achiziției - 584 de mii de euro. Medicul brașovean Dan Grigorescu, șeful Secției de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Județean din Brașov, a publicat dovezi care arată că prețul vilei într-un anunț pe internet, în perioada în care ea a fost achizionată de Colegiul Medicilor, era de 584 de mii de euro.

Care au fost criteriile care au stat la baza achiziției? Să fie la cel mult 1,5 kilometri de kilometrul 0 al Capitalei, să aibă un spațiu de cel puțin 600 de metri pătrați, să aibă loc de parcare și să fie în apropierea "partenerilor noștri cu care lucrează Colegiul Medicilor - Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate", a explicat președintele Colegiului Medicilor pentru HotNews.ro.

Vila devenită acum sediul Colegiului Medicilor se afla, la momentul achiziției, în procedură de executare silită. Gheorghe Borcean: "Acesta a fost prețul la imobiliare la momentul acela". Președintele Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, a declarat, pentru HotNews.ro, că imobilul a fost construit puțin după 1930 și că "acesta a fost prețul la imobiliare la momentul acela".

Membrii Colegiului Medicilor nu sunt consultați în legătură cu cheltuielile pe care le face conducerea. Medicul Dan Grigorescu consideră că astfel de propuneri, precum cea de cumpărare a unui sediu de un milion de euro, ar trebui să treacă pe la fiecare membru al CMR, în condițiile în care bugetul Colegiului este constituit din cotizațiile plătite de medici: "Se ascund în spatele reprezentativității", spune Dan Grigorescu.

"Sediul reprezintă o profesie de calitate în societatea românească". Gheorghe Borcean se apără spunând că toți cei 55.000 de membri au reprezentativitate prin Consiliul Național al Colegiului Medicilor, care are câte un reprezentant din fiecare județ: "Aceea este reprezentarea oficială care angajează o cheltuială sau o decizie."

Colegiul Medicilor mai deține "un spațiu" și în zona Băneasa, a admis vineri președintele CMR, în declarația dată HotNews.ro. Vilă de un milion de euro la kilometrul 0 pentru 40 de angajați: Sediul reprezintă o profesie de calitate în societatea românească Conducerea Colegiului Medicilor a cumpărat, în anul 2017, vila de 617 metri pătrați situată pe strada Pictor Romano din sectorul 2 al Capitalei, în zona Piața Rosetti-Universitate. Vila are parter, un etaj și o mansardă amenajată și a costat un milion de euro.

Potrivit anunțurilor postate pe internet în aceeași perioadă în care a fost achiziționată de Colegiul Medicilor, prețul vilei scoase la licitație era de 584 de mii de euro - aproape jumătate. Medicul brașovean Dan Grigorescu a făcut publică dovada în acest sens: Prima reacție a președintelui Colegiului Medicilor, Gheorghe Borcean, în momentul în care l-am sunat pentru a îl întreba cum explică această situație, a fost "Să mă lase în pace! " (despre Dan Grigorescu - n.red.)

Apoi, Gheorghe Borcean a explicat că decizia achiziționării acestei vile a fost luată în forurile reprezentative ale Colegiului Medicilor, iar cumpărarea unui sediu era un pas dorit de câțiva ani. Asta chiar dacă, a admis Gheorghe Borcean în declarația acordată vineri HotNews.ro, Colegiul Medicilor mai deține "un spațiu" și în zona Băneasa.

Gheorghe Borcean a povestit cum sediul Colegiului Medicilor s-a plimbat, în ultimii ani, prin mai multe spații, pe care el le consideră improprii: "Colegiul Medicilor a stat, de când există el, de peste 20 de ani, în mai multe locații absolut improprii. Prima a fost undeva pe strada Visarion, pe lângă Piața Romană, era un spațiu mic, impropriu, într-o casă veche, cu bulină. De acolo am primit în folosință, din partea unei primării de sector, spațiul pe care l-am avut până în primăvara aceasta, etajul unei foste policlinici de cartier, care la parter avea cabinete medicale, iar la etaj era sediul nostru. Undeva pe Bulevardul Timișoara era".

El afirmă că în adunările Colegiului Medicilor s-a votat de ani de zile achiziționarea unui sediu: "Sunt ani de zile de când toate adunările generale, care sunt constituanta Colegiului Medicilor, au votat mai întâi construcția unui spațiu, acum 7-8 ani. Apoi am renunțat la construcție, era complicat să faci un șantier, și am fost îndreptățiți prin votul Adunării Generale a Colegiului Medicilor, întrunirea anuală, constituantă a Colegiului, să achiziționăm un sediu. Banii aceia pentru sediu erau deja în conturile noastre și am luat aprobare ca să cumpărăm."

Președintele Colegiului Medicilor adaugă că "În urmă cu 2 ani și ceva, am avut, prin Consiliul Național, format din reprezentanții fiecărui județ, aceeași decizie, prin vot. Sunt procese verbale, e o decizie care s-a luat prin vot în toate adunările din toate forurile."

Gheorghe Borcean a explicat, pentru HotNews.ro, și care au fost criteriile care au stat la baza deciziei de a achiziționa această vilă: "Consiliul Național știe, am mers cu un autobuz și am vizitat spații care se pretau la a fi un sediu al Colegiului de la diferite firme imobiliare. Decizia noastră, a Colegiului, care și ea este scrisă în procesele verbale, pe care toată lumea a cunoscut-o, a fost ca locația pe care urma să o achiziționăm să se găsească la cel mult 1,5 kilometri de kilometrul 0 al Capitalei, să aibă un spațiu de cel puțin 600 de metri pătrați, să aibă loc de parcare și să fie în preajma partenerilor noștri cu care lucrează Colegiul Medicilor - să fie în apropierea Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Pentru că aceștia sunt partenerii cu care lucrează Colegiul Medicilor. Bine, vin și doctori, vin și pacienți, vine lume la Colegiul Medicilor."

"Finalmente am găsit acest spațiu, această locație. Prețul a fost de un milion de euro. Colegiul Medicilor are aproximativ 40 de angajați, iar sediul are și o sală de consiliu de peste 100 de metri pătrați", spune Gheorghe Borcean.

În ceea ce privește reprezentativitatea celor care au luat decizia, Gheorghe Borcean spune că CMR are "55.000 de membri care au reprezentativitate prin Consiliul Național, care are câte un reprezentant din fiecare județ. Aceea este reprezentarea oficială care angajează o cheltuială sau o decizie."

Gheorghe Borcean trece peste faptul că unii dintre membrii Colegiului sunt nemulțumiți de această decizie, cu toate că bugetul Colegiului este constituit din cotizațiile plătite de medici: "Așa, și țara noastră are 17 milioane de locuitori și fiecare poate să zică altceva despre asta, dar structural și legal, așa funcționează instituția Colegiului Medicilor", motivează el.

Despre cumpărarea vilei de un milion de euro, Gheorghe Borcean mai spune că "Nu am făcut-o eu așa, așa a făcut-o legiuitorul, acum peste 20 de ani, când a înființat prin lege Colegiul Medicilor. Nu ne-am adunat noi în Colegiul Medicilor că am vrut noi așa, ci legiuitorul a spus vă adunați în felul ăsta, vă alegeți în felul ăsta, vă reprezentați în felul ăsta și aveți următoarele sarcini. Lucrurile acestea nu se pot face cum vrea cineva după aceea. Lucrurile nu sunt făcute pe voia mea, ci pe voia delegaților noștri."

Gheorghe Borcean se declară mândru de faptul că această vilă "Va fi sediul care reprezintă o profesie de calitate în societatea românească. Nu este ceva somptuos. Este o vilă cu parter + 1 și o mansardă amenajată, nu e ceva neobișnuit, nu e o clădire precum cea a Federației Române de Fotbal. Imobilul este contruit în 1930 și ceva, al cărui preț acesta a fost la imobiliare la momentul acela. Banii ăștia nu s-au furat, nu s-au dus nicăieri, erau în conturile noastre de câțiva ani."

În ceea ce îl privește pe Dan Grigorescu, Gheorghe Borcean spune că "Domnul doctor care contestă lucrul acesta îl contestă de multă vreme, dar sediul acela rămâne acolo."

Dan Grigorescu: O achiziție care nu își avea sensul, iar diferența de la 584 de mii de euro la un milion de euro este de neacceptat

Medicul Dan Grigorescu este șeful Secției de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă de la Spitalul Județean din Brașov și este unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi plasticieni din România. El a reușit să amenajeze, în secția pe care o conduce la Spitalul Județean din Brașov, prima unitate funcțională pentru arși înființată în țară după incendiul din clubul Colectiv, cu un sector pentru mari arși care are două paturi perfect izolate, fiecare în câte un salon dedicat. Dotările din acest sector au fost cumpărate din sponsorizări obținute de medic.

În urmă cu 3 zile, medicul Dan Grigorescu a cerut demisia lui Gheorghe Borcean de la conducerea Colegiului Medicilor după "comunicatul nerușinat" în care acesta din urmă își exprima susținerea pentru Mircea Beuran în cazul pacientei arse pe masa de operație la Spitalul Floreasca.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu