Cum cerea Ponta "execuția" Elenei Udrea și a lui Rareș Bogdan. Mesajele secrete cu Ghiță

Postat la: 30.09.2020 15:39

Victor Ponta se distra, pe cand era premier, alături de Sebastian Ghiță, într-un club din Dubai. Pentru a acoperi acest scandal, fostul prim ministru i-a cerut milionarului să facă publice imagini cu Rareș Bogdan dar și cu Elena Udrea, care se aflau în vacanță în Maldive.

"Putem sa facem si la A3 si RTV scandal pe asta??? Va rog!!!  Putem sa punem 'Breaking News - Rares Bogdan si Elena Udrea aterizeaza in curand din Maldive cu un avion privat de lux'", i-a cerut Victor Ponta lui Sebastian Ghiță. De asemenea, politicianul a atașat mai multe linkuri în care apăreau poze cu Elena Udrea și cu Rareș Bogdan din vacanță.

Răspunsul la solicitarea lui Victor Ponta nu a întârziat să apară. Prietenul său, Sebastian Ghiță, patron de televiziune, i-a răspuns afirmativ la cele cerute. "Putem! Dar nu te astepta sa fie ca la tine, ca tu esti premierul României iar Rares Bogdan e nimeni." Corespondența dintre cei doi a continuat în momentul în care Victor Ponta a aflat ziua în care europarlamentarul Rareș Bogdan se întorcea din vacanță.

Victor Ponta: "Azi la 20.30 vine din Maldive. Am inteles ce mi-ati spus ca nu conteaza si ca sunt eu prost ca nu inteleg sa-mi vad de treaba mea. Asa o sa fac dar vroiam doar sa stiti ca pentru sufletul meu (nu din razbunare ci ca descarcare) ar fi contat un pic de tavalire a acestei javre (macar camerele care sa-l astepte la aeroport, sa-l intrebe daca a fost frumos si daca ii pare rau ca angajatii lui de la Realitatea nu si-au primit salariile pe Decembrie!) Ma rog, acum asta e, case closed!"

În același timp, Ghiță îl asigura de colaborarea sa. "O să trimitem camere la aeroport. Nu ți-a zis nimeni nici prost, nici în alt fel. Doar că Rareș Bogdan și povestea lui nu înseamnă nici 10% din a ta. O să-l întrebăm de asta cu salariile jurnaliștilor."

Colaborarea dintre Victor Ponta și Sebastian Ghiță este una cunoscută. Cei doi au stat spate în spate în perioada în care statul paralel se afla la comanda României. De alttel, fostul procuror Mircea Negulescu a spus, la rândul său, că a descoperit mai multe tranzacții între firmele lui Sebastian Ghiță și consilierii americani ai lui Victor Ponta.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu