Doi lupi pusi să fie paznici la oile de la CFR Marfă

Postat la: 08.05.2017 11:22

Arestarea directorilor de la CFR Marfa a lasat fara conducere compania. Ca atare, Consiliul de Administratie de la CFR Marfa, condus de catre controversata Silvia Popeanga, a decis vineri numirea temporara la conducerea companiei a lui Mihai Manole. Cei sapte membrii CA de la CFR Marfa au ma impus doi sefi in bordul companiei.

Astfel, in functia de director Vanzari-Trafic, practic al doilea om in companie, a fost numit tocmai Laurentiu Georgescu, cel care a mai fost interimar dupa ce intrase in vizorul Politiei Transporturi. ZIUAnews a mai semnalat de mai multe ori ca Laurentiu Georgescu, in februarie 2014, a fost cercetat de politie pentru favorizarea unei firme a lui Gruia Stoica in detrimentul companiei CFR Marfa într-un contract de transport feroviar de marfa de circa 15.000.000 de euro cu "Azomureş" Targu Mures.

Laurentiu Georgescu este si omul de casa al fostului ministru PD al Transporturilor, Anca Boagiu. Este constantean iar familia sa locuieste pe aceeasi scara de bloc cu familia Ancai Boagiu. Familiile Boagiu si Georgescu sunt in relatii excelente, iar la toate intalnirile acestora, sotia lui Laurentiu Georgescu pregateste o multime de prajituri de casa foarte delicioase care sunt extrem de apreciate de familia Ancai Boagiu. De fapt, cand Anca Boagiu era ministrul al Transporturilor, saptamanal era aprovizionata cu prajituri de casa facute de catre sotia lui Laurentiu Georgescu.

In CA se afla si Mircea Florin Biban, cel care dupa ce a demisionat de la CFR Marfa, locul sau a fost luat tocmai de Laurentiu Georgescu. Cu cateva zile inainte de a demisie, fostul directorul general Mircea Florin Biban a aranjat, pe furis, un post pentru inca de om incredere al Ancai Boagiu. El a cerut celor de la Resurse Umane sa transforme un post de economist 2 intr-unul de consilier. Ulterior, s-a constatat ca postul de consilier a fost creat de catre Biban pentru George Micu, directorul favorit al Ancai Boagiu. Astfel, omul lui Ioan Rus, adica Biban, a creat un post pentru George Micu, cel care a facut mult timp jocurile lui Gruia Stoica , si, astfel, acesta a devenit consilierul directorului interimar de la CFR Marfa- Laurentiu Georgescu, vecinul din Constanta al Ancai Boagiu.

Tot acest CA l-a impus pe functia de director Trafic, practic una dintre cele mai importante functii in cadrul companiei, pe controversatul Viorel Ene, nimeni altul decat consilierul personal al fostului director general Petre Barculet, arestat saptamana trecuta de catre DIICOT in dosarul vagoanele date la fier vechi. Viorel Ene a fost sef serviciu la Directia Trafic la CFR Marfa de unde a fost dat afara de catre fostul manager Craciun Mihut pentru ca aranja si favoriza vagoanele si traseele in interesul operatorilor privati de marfa. Dupa ce a fost dat afara de la CFR Marfa, Viorel Ene a ajuns imediat la firma privata de transport feroviar de marfa controlata de catre controversatul fost director CFR- George Buruiana.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu