Monica Anisie cumpără măști "cu dedicatie" în valoare de 10 milioane euro, cu termen limită de depunere a ofertelor în doar 4 ore

Postat la: 25.05.2020 08:44

Monica Anisie, personajul plantat de liberali în fruntea Ministerului Educației, e pe cale de a fi remaniată din Guvern, întrucât premierul Orban e profund nemulțumit de felul în care aceasta a înțeles să își exercite mandatul: performanțe zero la Educație, părinți, elevi și profesori, toți nemulțumiți de măsurile luate, multe scandaluri stârnite ba de aceasta, ba de soțul ei, ba de apropiați ai acesteia.

Problema este că înainte de a părăsi funcția de ministru, lui Anisie i se permite (probabil ca o consolare) să facă o mega achiziție scandaloasă la ministerul pe care îl conduce. Astfel, în dată de 19.05.2020, pe site-ul ministerului Educației a fost publicat anunțul privind achiziția de 17 milioane bucăți măști faciale de uz medical de tip II R. Valoarea acestui contract se ridică la suma de 50 milioane lei, adică 10 milioane euro!

În aceeași dată tot pe site-ul ministerului se publică și caietul de sarcini aferent acestei achiziții. De aici reiese că ministerul condus de Anisie anunță că "țînând cont de urgența realizării achiziției, termenul limită de depunere a ofertelor să fie în 4 ore de la data transmiterii invitației de participare". Nicio firmă serioasă nu are timp în doar 4 ore de la primirea invitației de participare să facă rost de toată documentația cerută plus de mostrele de măști cerute de Ministerul Educației.

Așadar, este mai mult decât evident că această achiziție este aranjată, este cu "dedicație" servită unei firme de casă a Monicăi Anisie, a acoliților săi din Ministerul Educației și a trepădușilor ei mărunți din PNL, scrie national.ro.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu