Omul care conduce in fapt MAI este hoț! Comisia de Etică a Academiei de Poliție: secretarul de stat Bogdan Despescu a plagiat!

Postat la: 22.07.2020 07:51

Comisia de Etică și Deontologie Universitară a Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” a propus retragerea doctoratului primit de secretarul de stat în 2010, anunțând și că va sesiza Parchetul în legătură cu fraudele constatate. Omul care conduce in fapt Ministerul de Interne este un hoț, care a facut furt intelectual.

Comisia de Etică și Deontologie Universitară din cadrul Academiei de Poliție "Alexandru Iona Cuza" a decis, cu unanimitate de voturi, să propună retragerea titlului de doctor obținut de secretarul de stat Bogdan Despescu la sfârșitul lunii iulie a anului 2010, solicitând, de asemenea, ca secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne și fostul șef al Poliției Române să fie sancționat, cu suspendarea pe o perioadă de 5 ani a dreptului de înscriere la un concurs de ocupare a unei funcții didactice ori a unei funcții de conducere, îndrumare și control, ca membru în comisii de doctorat, de master sau licență. Aceeași Comisie de Etică a mai propus ca lui Despescu să îi fie retrase toate lucrările publicate prin încălcarea normelor de bună conduită în cercetarea științifică.

În data de 24 iunie, anul curent, analizând sesizarea Ministerului Educației și Cercetării - Direcția Generală Învățământ Universitar, privind posibilitatea existenței unei situații de plagiat în teza de doctorat cu titlul "Criminalitatea în domeniul achizițiilor publice", susținută de Bogdan Despescu în cadrul Academiei de Poliție "Alexandru Iona Cuza" în 2010, Comisia de Analiză din cadrul Comisiei de Etică și Deontologie Universitară a constantat că în lucrarea mai sus amintită "există mai multe texte preluate fără citarea sursei decât cele reclamate în sesizare, ceea ce înseamnă că procentul fraudei este mai mare decât cel sesizat".

Raportului mai sus citat al Comisiei face obiectul unui comunicat trimis pe adresa redacției "România Liberă" de către Europol, Sindicatul Polițiștilor Europeni. Potrivit raportului trimis de Europol, articolul "Conexiuni criminologice între criminalitatea "gulerelor albe" și criminalitatea companiilor transnaționale", apărut în 2008, sub semnătura lui Petrică - Mihail Marcoci, în Revista de Investigare a Criminalității, este preluat aproape în integralitatea sa, dar nu este citat nici în notele de subsol și nici menționat la bibliografie, ceea ce, în opinia comisiei Academiei de Poliție, înseamnă că "dl. Despescu a preluat fraudulos, cu intenția vădită de a-și însuși produsul muncii de creație a altcuiva, și a urmărit să se prezinte ca autor al acelui text". Mai mult decât atât, constantând că situația descrisă formează conținutul normei de incriminare cuprinsă în Articolul 197, alin.1 din Legea 8/1996 - Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care își însușește, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor și o prezintă ca o creație intelectuală proprie - comisia de analiză a Academiei de Poliție a anunțat că urmează să spună aceste "aspecte posibil de natură penală atenției organelor de Parchet competente".

În Raportul Comisiei de Analiză se mai precizează că forul în cauză a stabilit faptul că aproximativ 70 de pagini din teza de doctorat, situate în diferite capitole și secțiuni ale acesteia, au fost preluate ad literam din lucrarea "Managementul investigării fraudei care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene", publicată în 2008 și semnată de Nicolae Ghinea, fără indicarea sursei prin note de subsol. O altă constatare tragi-comică a Comisiei are în vedere faptul că, în teza secretarului de stat, la capitolul "Concluzii", se regăsește în mai multe cazuri același text, copiat la mai multe pagini pentru a lăsa impresia unui volum mai mare de text original și a unui caracter mai substanțial al concluziiloir formulate. Concluziile reprezentanților Comisiei de Etică sunt extrem de dureroase și spun totul despre modul în care, de ani de zile, se operează în piața obținerii fără drept a titluri didactice: "Teza în sine are un aer diletantist, care nu poate face față unei evaluări fundamentate științific. Din păcate se denaturează ideea de studii doctorale din cauza unor asemenea manopere. În același timp se observă că domnul Despescu Bogdan a obținut un titlu științific fără ca acesta să aibă vreun suport, o susținere reală oglindită în studii/cercetare științifică".

Plagiatul lui Despescu a fost devoalat în luna inuarie a acestui an de jurnalista Emilia Șercan, o obișnuită a acestor cazuri. În afara detaliilior legate de conținutul lucrării, Emilia Șercan a dezvăluit și faptul că, în martie 2018, în plin scandal legat de tezele de doctorat plagiate susținute la Academia de Poliție, chestorul șef de poliție Bogdan Despescu a dat în judecată Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) pentru a obliga cele două instituții să-i plătească sporul doctoral stabilit prin lege pentru persoanele care lucrează pentru statul român, în martie 2019, Despescu câștigând definitiv procesul, iar IGPR fiind obligat de instanță să îi achite spor doctoral pentru fiecare lună în parte începând cu martie 2015, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală.

Într-o declarație pentru PressOne, secretarul de stat Bogdan Despescu susținea, în luna ianuarie, că teza lui a fost întocmită corect și că nu este plagiată. „Mă consider un polițist corect, de aceea, admit, fără să-mi fie teamă, ca şi un jurnalist corect să aibă dreptul să investigheze un anumit subiect pentru aflarea adevărului (...) Lucrarea mea, o spun cu toată modestia, a servit la îmbunătățirea legislației din România în materia achiziţiilor publice și a eficientizat activitatea Poliției în combaterea criminalității economice. Resping ferm orice acuzație referitoare la un eventual plagiat în ceea ce mă privește! De asemenea, susțin orice investigație legitimă a oricărui jurnalist sau orice evaluare de ordin academic cu privire la activitățile mele și vă asigur că, oricând, din orice postură profesională aș fi, voi susține demascarea și sancționarea plagiatorilor", a declarat Despescu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu