Arafatizarea alertei

Dacă printre cei câțiva infecționiști care au preluat comanda țării în urma declarării pandemiei s-ar fi aflat și un psiholog, poate că manifestările de frondă față de de o stare de urgență la fel de absurdă ca cea de alertă, nu ar fi avut loc și nu ar fi amenințat să se intensifice, cum se pare că se va întâmpla în zilele următoare.

Anunțul ridicării Urgenței a fost interpretat ca un soi de izbăvire după calvarul izolării și distanțării, iar elementul cel mai important a fost considerat - oricât ar părea de paradoxal - deschiderea teraselor. Concesie neesențială, pe fond, între celelalte interdicții. Mai puțin importantă, de pildă, decât redeschidere frizeriilor (interdicție care l-a afectat până și pe președinte, nevoit să rezolve problema frizurii personale, dându-se pe mâna doamnei Carmen, dar nu și pe Arafat, din motive evidente) promise, rând pe rând și în gura mare, de liderii antivirusului - președintele, premierul, ministrul Tătaru și, bineînțeles, eminența cheală a Cupolei antiepidemice, doctorul Arafat.

Redeschiderea teraselor a semnificat, în mentalul colectiv, un prim și sugestiv pas spre normalitate, spre interrelaționare, spre ieșirea din carantină morală impusă de propensiunea totalitară a momentului. Ori, cu vreun sfert de oră înainte de expirarea Stării de Urgență, Arafat a fost cel care a scos de pe ordinea de zi terasele. Din motive de el știute, între care dominantă a fost, probabil, amenințarea că dacă se face și acest pas, lucrurile nu vor mai putea fi ținute sub control. Veritabil apostol al Apocalipsei pandemice, Arafat și-a jucat sistematic, până acum, cartea șantajului asupra decidenților politici, pe care i-a făcut să se teamă că dacă ceva mai rău se va întâmpla, va fi clar pe răspunderea lor, pentru faptul că nu i-au dat ascultare. Finalul urgenței, combinat cu analfabetismul constituțional al echipelor de la președinție și de la guvern, care ar fi trebuit să pregătească din timp documentația necesară trecerii la alertă, a produs acest „vid legislativ", cum cum eufemistic l-a numit Iohannis, în care au apărut trei zile în care ignorarea restricțiilor nu poate fi sancționată.

Situația a fost interpretată de către mulți dintre cei afectați de colecția de absurdități cuprinse în ordonanțele militare ca un prilej de eliberare de multe dintre restricțiile al căror rost nu putuse fi dovedit nici până acum. Embrionul de protest antiguvernamentale, primul din guvernarea liberală, de vineri seară, urmat de luarea cu asalt a parcurilor și zonelor de agrement fără măsuri de protecție și fără frică de poliție, ca și protestele generate de birocrația excesivă de la trecerile de de frontieră și manifestat în siajul valului internațional de proteste antipandemice, constituie doar începutul unei mișcări prin care cobaiii acestui enorm experiment de exercițiu totalitar global arată că s-au săturat și nu mai sunt dispuși să se lase păcăliți în continuare.

În aceste condiții apare ca previzibilă o renunțare prudentă autorităților la starea de alertă și o abordare mai realistă și mai comprehensivă a măsurilor de protecție împotriva a ceea ce, pe zi ce trece, își pierde renumele de pandemie în favoarea definirii ca o epidemie aproape ca oricare altele.

Octavian Andronic