Urmează un Consiliu Politic Național. Convocat de Marcel Ciolacu. Într-un scop ușor de anticipat. Marcel Ciolacu, pentru a-și justifica înfrângerea și pentru a-și disipa răspunderea, a identificat câțiva țapi ispășitori. Pe care va încerca să-i excomunice. Este vorba de cei cinci parlamentari care au absentat. Nu mai contează cum. Motivat sau nemotivat. Dar nu numai Ciolacu, în calitate de președinte, ci și PSD ca partid vor încerca să se spele pe mâini în fața opiniei publice. Mai întâi, acuzându-i pe cei câțiva absenți. Apoi, invocând absența unei majorități. Și, în acest context, acuzându-l pe Victor Ponta de trădare. Și pe Ludovic Orban că a cumpărat voturi la bucată și în vrac. Strategia PSD e ușor de intuit. Ea intră inevitabil în concordanță cu strategia lui Ciolacu. Pentru a scăpa de răspundere, pentru a nu plăti în final nicio factură, eșecul va fi pus pe seama unor trădători interni, unor trădători din rândul aliaților și manevrelor murdare ale PNL. Numai că lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Dintre cei cinci „trădători”, doi sunt în afara oricărei bănuieli cum că ar fi făcut vreun pact cu diavolul. Carmen Dan a fost împiedicată legal să se prezinte la urne și este în afara oricărei suspiciuni că ar colabora cu PNL. Iar Cătălin Rădulescu prezintă și el dovezi concludente că suferă de afecțiuni grave, care l-au împiedicat să fie prezent în Parlament. El se plasează în afara oricărei suspiciuni, la fel ca și Carmen Dan, de combinații cu Ludovic Orban. Trădarea vine într-adevăr din partid, dar în niciun caz din această zonă. Ci de la vârf. Blatul l-a făcut Marcel Ciolacu și nimeni altcineva. Care a fost mecanismul blatului?

Înainte de a intra în detalii, să mai menționăm faptul că, în ultima vreme, unul dintre oamenii politici care a făcut presiuni constante pentru punerea în operă a moțiunii de cenzură, susținând permanent că partidul său o va vota și acuzându-l pe Ciolacu de tergiversare, este Victor Ponta. Și iată o minune. De astă dată, Victor Ponta nu a  trădat. El s-a prezentat in corpore cu parlamentarii săi și a votat pentru căderea Guvernului, așa cum a promis. ALDE a procedat la fel. Și atunci unde este „defecțiunea”?

Să ne amintim. În ultimele zile, Marcel Ciolacu a repetat constant că PSD, pentru reușita moțiunii, nu are nevoie de voturile UDMR. Această afirmație repetată este cea mai bună dovadă că Ciolacu nu a negociat nimic cu Kelemen Hunor. Sau, dacă a avut loc vreo negociere, ea a fost formală și făcută doar de ochii lumii. Iar afirmațiile lui Ciolacu cum că UDMR este de prisos, nu puteau să aibă alt efect decât pavarea drumului între UDMR și PNL în vederea unei negocieri politice și a unei înțelegeri. Ceea ce s-a și întâmplat. Această operațiune transparent-duplicitară a lui Marcel Ciolacu este tipică pentru maniera în care acesta face politică.

În al doilea rând, Marcel Ciolacu nu a făcut niciun fel de efort pentru a atrage de partea sa, așa cum s-a întâmplat în toate celelalte situații de acest fel, deputați din rândul minorităților naționale, altele decât cea maghiară. De regulă, cinci-șase dintre aceștia au votat până în prezent în toate situațiile importante la pachet cu PSD. Este pentru prima dată când nu s-a întâmplat acest lucru. O nouă dovadă de non-combat. Ca să nu mai vorbim de parlamentarii neafiliați. Nu există nici cea mai mică dovadă că Marcel Ciolacu i-ar fi invitat rând pe rând la discuții în vederea obținerii voturilor acestora. Pur și simplu nu l-a interesat.

Deci moțiunea, în mod normal, ar fi putut să treacă. Populația s-ar fi simțit apărată de către PSD. Și legat de majorarea pensiilor, și legat de majorarea alocațiilor pentru copii, și legat de războiul sanitar, și legat de războiul economic. Acest efect multiplu și vital într-o dublă campanie electorală s-ar fi produs în mod cert în plan politic, chiar dacă, în final, după succesul moțiunii de cenzură, președintele Klaus Iohannis l-ar fi menținut din nou pe Ludovic Orban la Palatul Victoria, Ludovic Orban trei și jumătate, sau ar fi promovat un nou premier, tot din rândurile PNL. Numai că Marcel Ciolacu nu a vrut nici în ruptul capului să încurce Guvernul sau să-l pună în dificultate pe președinte. Astfel încât i-a servit mingea la fileu lui Ludovic Orban.

Iar acum, pentru a introduce totuși opinia publică în ceață, a declanșat o vânătoarea de vrăjitoare în interiorul partidului. El este marea vrăjitoare. dar tot el este și marele inchizitor. Și astfel, după ce Marcel Ciolacu a fost bine gonflat într-un Congres aranjat, regizat și puternic asistat, acesta se spală pur și simplu pe mâini, după ce își rezolvă răfuielile din partid și afirmă senin că opoziția nu are majoritate.

Trăim într-o țară de tip Oblio. Cei aflați la putere se plâng că nu pot face  mare brânză, întrucât nu au majoritate. Iar cei aflați în opoziție se plâng la rândul lor că nu pot răsturna puterea, pentru că nici ei nu au majoritate. Atunci unde Dumnezeu este majoritatea? Nu cumva tocmai am descoperit o nouă dimensiune a statului subteran? Așa că factura nu o vor plăti nici Marcel Ciolacu, nici PSD, nici bietul Victor Ponta, care, pentru prima dată, a fost corect, ci pur și simlu cetățenii acestei țări, lăsați în continuare la discreția unui Guvern tembel.

Sorin Rosca Stanescu