În glumă despre Liviu Dragnea. Sau serios?

Postat la: 14.11.2017 13:51

În 2013, dosarul Tel Drum a fost închis din lipsa unor probe conform cărora s-ar fi săvârșit infracțiuni. 2013 a fost anul cu pomana porcului. Animalul fiind jertfit pe altarul T14 aparținând SRI. Poate în semn de mulțumire din partea lui Liviu Dragnea.

De atunci, povestea cu șoriciul consumat împreună de șefii SRI, de Laura Codruța Kovesi și lideri ai PSD, Ponta, Dragnea și Dâncu se pare că nu a mai fost reeditată. Poate tocmai de aceea, dosarul Tel drum a fost redeschis. În acest sens, dacă ar fi să continuăm gluma, ne-am aștepta ca domnul Eduard Hellvig să fie rugat frumos ca în curând, în luna decembrie, să le pună la dispoziție celor care se pregătesc de pomana porcului esplanada de la T14, în vederea unei eventuale reconcilieri. Nu de alta dar ieri avocatul Gheorghe Piperea, din postura de consilier al premierului Mihai Tudose - a fost dat afară tot ieri - i-a cerut demisia lui Dragnea sub motivul că din vina lui a scăzut valoarea leului și a crescut indicele ROBOR. Logic, dacă Dragnea nu demisionează din ambele funcții deținute, nu mai există decât o singur soluție pentru un control al leului și al dobânzilor. Împăcarea părților.

Dar toată această glumă amară are și o dimensiune cât se poate de dramatică. De mai mult timp am estimat că altitudinea și intensitatea la care a ajuns conflictul dintre PSD plus ALDE și șefa DNA, doamna Laura Codruța Kovesi anunță un final de-a dreptul mortal. Fie Laura Codruța Kovesi, fie Liviu Dragnea, la capătul bătăliei, va ieși din arenă cu picioarele înainte. În postura de cadavru politic sau de cadavru profesional. Sunt voci, care susțin că doamna Kovesi ar fi trebuit de mult să demisioneze. Dacă nu a făcut-o până acum, mai este timp. Pentru a feri instituția de o furtună devastatoare. Și de un cutremur la capătul căruia DNA va trebui restructurată din temelii. Sunt alte voci, inclusiv din interiorul majorității parlamentare, care susțin că domnul Dragea ar trebui să demisioneze. Fie din funcția de președinte al PSD, fie din cea de președinte al Camerei Deputaților. Sau chiar din amândouă. Doamna Kovesi până la urmă nu a demisionat. Deși, cu mai multă vreme în urmă, a luat o decizie în acest sens. A fost sfătuită să mai rămână în teren. Tocmai pentru a juca această finală cu Liviu Dragnea. Un abandon l-ar fi făcut învingător fără o luptă finală. Acum, presiunea în acest sens este pusă pe Dragnea.

Trebuie sau nu tebuie Dragnea să demisioneze de la conducerea Camerei Deputaților? Răspunsul la această întrebare presupune analiza argumentelor pro și contra. O demisie ar avea avantajul că lasă majoritatea parlamentară cu mâinile mult mai libere în executarea sarcinii majore pe care și-a asumat-o. Parcursul proiectelor vizând reformarea Justiției ar fi mult mai ușor în măsura în care senatorii și deputații majorității nu vor putea fi acuzați de opoziția parlametară și de opoziția din stradă că întreg efortul lor este dedicat scoaterii basma curată a liderului acestei majorități. Numai că asta presupune aproape automat și abandonarea de către Liviu Dragnea a conducerii PSD. Degeaba pleacă de la șefia Camerei Deputaților dar nu și de a șefia celui mai mare partid. Se va spune că dirijează deciziile din Parlament de la distanță, din bulevardul Kiseleff. Iar atacurile pe această temă nu se vor diminua ci, dimpotrivă, se vor intensifica.

Există și un principiu moral invocat de adversarii lui Liviu Dragnea, cei din afara și cei din interiorul PSD. Și anume că, dacă ești om politic, prezumția de nevinovăție nu mai e aplicabilă. Dimpotrivă. Orice anchetă declanșată de DNA ar trebui, spun adepții acestei teorii, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, să conducă la eliminarea ta automată din jocul poltic. Există însă și o altă tabără, cea a votanților PSD și ALDE, care are adepți și în electoratul PNL, aripa tradițională, pentru care prezumția de nevinovăție este absolută și se aplică în cazul oricărui cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă în societate. Pentru aceștia, o demisie sau alta a lui Liviu Dragnea ar însemna pur și simplu abandonarea luptei și jertfirea unui principiu universal. Așadar, părerile și pozițiile pro sau contra unor demisii sunt divergente. În aceste condiții, ce ar trebui să facă Liviu Dragnea?

Dacă demisionează, lucrurile sunt clare. Lupta în plan personal este pierdută. Chiar admițând că, în final, cu sau fără sacrificarea unui nou exemplar din ferma de la Tel Drum, Liviu Dragnea ar câștiga bătălia cu DNA-ul, fiind din nou declarat nevinovat, fără a mai fi nevoie de un rechizitoriu și un proces, așa cum s-a întâmplat în 2013. O demisie care cu necesitate o va determina și pe cealaltă va îsemna însă și abandonarea oricăror eforturi în vederea rescrierii unor articole din Legile Justiției. Ceea ce ar atrage fireșe mânia electoratului PSD plus ALDE. Și ar putea avea drept consecință pierderea guvernării. Nemaivorbind despre succesorul lui Dragnea. care nu ar putea fi altul, în actuala conjunctură, decât premierul Tudose, care, la fel ca și Klaus Iohannis, a utilizat cu obstinație retorica "penalilor".

Dar dacă Liviu Dragnea nu abandonează lupta? În acest scenariu, el nu mai poate juca sub nicio formă rolul pe care l-a jucat până acum. Cel de duplicitar. Cel de om al unui aparent echilibru. Dimpotrivă. Liviu Dragnea ar trebui pentru această repriză finală a confruntării să-și îmbrace uniforma de războinic. Dacă are așa ceva. Și să se pună efectiv în fruntea susținătorilor săi. El nu mai poate rămâne ca altădată undeva în urmă, dirijând ostilitățile din umbră. În acest al doilea scenariu, am putea vedea un alt fel de Liviu Dragnea. Cel pe care, instinctiv, l-au ales în fruntea partidului 500.000 de pesediști.

Sorin Rosca Stanescu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu