Izmana de general ca brand

Postat la: 18.05.2019 - 09:17

Izmana de general se rățoiește din nou la noi! Stă pe gard cu cracii brambura și protestează! A intrat într-o nouă criză existențială și se manifestă ca la ușa cortului, una din caracteristicile izmenelor flaușate.

Aruncă în bătaie de joc cu girofaruri după noi, descompletând, în mod abuziv, colecția inedită a multigeneralului Gabriel Oprea. Colecția sa de girofaruri și hârtoape nesemnalizate. A fost și o tentativă de sinucidere. Din fericire, ratată pentru că izmana titular și-a pierdut șireturile din dotarea tehnică. De draci, sapă în prostie gropi pe care intenționat le abandonează nesemnalizate!

O vreme am crezut că s-a retras din activitate în magazia de efecte gazoase a unei unități militare oarecare în care fasolea-i baza. Cum altfel, stimați cetățeni, să mai ținem treaz simțul civic și patriotismul autentic! S-a lăsat la vatră izmana de general? Nici vorbă, ne-am făcut degeaba iluzii! A revenit în forță, etalându-și vechile talente ascunse în materie de spălat rufele în văzul lumii.

De câteva zile încoace, izmana de general nu mai tace! Ne amenință, fluturându-ne inestetic cracii săi pe sub nas. Vă imaginați ce mireasmă împrăștie în jurul său izmana de general! Chiar dacă se crede mai educată decât izmana proletară, uniți-vă!

Cum sunt alocate izmenele de general? Din câte știu, domnul Oprea a fost de mai multe ori ridicat în grad. Adică, zic, a primit mai multe stele de general. Întreb. Înseamnă că a primit din stocul unității câte o pereche de izmene pentru fiecare stea? Steaua de general și izmana? Un generic mai mult decât captivant.

Între domnul Oprea și izmana de general există o legătură trainică indiferent de anotimp sau de meniul de la popotă. Cu toate acestea, izmana de general a cam sărit calul! S-a supărat că domnul Gabi Oprea s-a declarat de unul singur, adică, fără să îi ceară părerea, brand! Ofticată la culme, izmana de general cere drepturi de autor!

Într-un fel, are dreptate. Fără ea, imaginea domnului Oprea este incompletă. Ca și cea a lui Moș Teacă. Izmana face parte din echipamentul de război și din strategia națională de apărare! În acest context, Gabi Oprea este un Deveselu de tip nou care bate orice tehnică. Fie și numai din acest punct de vedere, merită să fie declarat brand.

Dar cu izmana ce a avut? Sărmana, s-a dovedit a fi utilă și în politică, unde izmana a înlocuit parașuta. I-a ținut de cald când cocheta cu Dragnea, când parafa și desființa alianțe politice. Ori de câte ori a luat câte o trântă în viteză, căzând pe scările ierarhiilor politice, izmana i-a protejat bucuțele.

Izmana a adus de multe ori brandul Oprea cu picioarele pe pământ... I-a ținut de cald și în apartamentul său în timpul cinei cea de taină. Le-a ținut de șase serviciilor de informații care au tăiat porcul în sufrageria sa. Camuflați cu izmana de general, musafirii domniei sale, unul și unul, au reușit să părăsească în liniște și ordonat apartamentul cel de taină al domnului Oprea.

După toată tărășenia, domnul Oprea se declară singur brand, uitând de rolul pe care l-a jucat izmana, ca și girofarul, în viața și activitatea sa politică multilateral dezvoltată.

Lucian Cristea

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu