La coafor cu coronavirus

Postat la: 16.03.2020 - 10:28

Doctor Raul C. Mureșan, directorul Departamentului de Neuroștiințe Experimentale și Teoretice, în cadrul Transylvanian Institute of Neuroscience, a făcut un calcul simplu. Din care reiese că este posibil, dată fiind viteza de propagare, ca într-un termen scurt milioane de români să fie infectați cu coronavirus.

Dacă nu se respectă cu strictețe condițiile de izolare stabilite de specialiști. Cei care le încalcă nu sunt simple persoane inconștiente. Nu sunt doar iresponsabili. Sunt pur și simplu ticăloși. Și pot purta pe conștiință o viață întreagă povara victimelor pe care le-au făcut. Cu sânge rece. Și cu zâmbetul pe buze. Și cu o expresie de atotștiutori. De persoane care pretind că se sustrag în mod curajos și lucid unei isterii colective.

O cunoștință apropiată mi-a relatat în urmă cu câteva minute că intenționează să meargă la coafor. Pentru că, ce să vezi, avea programare. Are doi copii minori. Care nu mai merg la școală. Pentru că specialiștii și, apoi, instituțiile statului au stabilit că școala poate deveni un pericol de infecție. Și, prin urmare, decizia, după opinia mea luată destul de târziu, a fost ca elevii să rămână acasă. În condiții de izolare. Și să învețe utilizând mijloacele puse la dispoziție pe internet. Și de televizunea publică. Doamna însă ține musai să meargă cu copiii la coafor. Să-i coafeze și pe ei. I-am explicat că face ceva foarte rău. Mi-a răspuns senină că personalul de acolo este curat, respectă regulile de igienă și, ca atare, nu se poate contamina cu coronavirus. Așa o fi. Or fi curate coafezele și poate sunt curați toți clienții, fără nicio excepție. Dar, curați sau nu, aceștia pot fi purtători de coronavirus. Mai ales că, printre ei, sunt și expați, sunt și români veniți din străinătate. De fapt, locul respectiv este un focar virtual de infecție. Și presupun că, odată cu instituirea stării de urgență, toate saloanele de înfrumusețare vor fi sigilate.

Dar, până atunci, doamna în cauză se duce senină la coafor. Cu copiii după ea. Și îmi răspunde tăios: „Totul este o prostie! Sunteți paranoici cu toții. Ei bine, eu îmi asum pericolul. E viața mea și fac ce vreau cu ea. Iar copiii nu mor din coronavirus. O demonstrează statistica". Poate că e așa. Poate că statistic, din pespectiva coronavirus, copiii sunt nemuritori. Numai că acești copii au bunici. Iar această doamnă are părinți. Acestora li se face dor. De fiică și de nepoți. Și se pot contamina. Iar statistica invocată de respectiva doamnă este la fel de implacabilă. Bătrânii care se îmbolnăvesc de cornavirus mor pe capete.

Cum ar fi ca, Doamne ferește, părinții doamnei să fie contaminați, iar unul sau amândoi să meargă în cele sfinte? Cum ar trăi această doamnă cu povara faptului că s-a comportat ca un ucigaș cu cânge rece? Ar da vina pe soartă? Ar spune că viața părinților ei a fost jucată la un soi de ruletă rusească? Poate că ea se va împăca într-un târziu cu propria conștiință. dar ce vor simți nepoții, respectiv copiii doamnei, aflând că, după ce s-au dus de mănuță cu mămica la coafor, i-au contaminat fără să vrea pe bunici și le-au luat viața. Acești copii cum vor trăi cu o asemenea povară?

Cred că întâmplări de acest fel sunt nenumărate. De aceea, admir comunitățile disciplinate, care au cultura necesară de a se conforma regulilor sabilite de specialiști. De specialiștii din lumea întreagă. Care sunt perfect conștienți că nu trăim într-un scenariu de Hollywood. Într-o poveste inventată de unii pentru a panica planeta și pentru a-și atinge nu știu ce obicetive malefice. Acești savanți din lumea întreagă trăiesc în realitate. Ei sunt cei care au dictat și dictează în continuare statelor regulile, în fața cărora trebuie să se conformeze toți cetățenii.

Am văzut cu toții o imagine dramatică. Pentru prima dată, marea piață a Vaticanului era goală. Iar Papa Francisc li s-a adresat oamenilor exclusiv prin intermediul televiziunii și rețelelor electronice. Slavă Domnului că le avem! Și i-am admirat pe italieni, care s-au trezit târziu. Dar s-au trezit. Tot ieri am văzut Sibiul încremenit. Un oraș pustiu. Oamenii au înțeles că trebuie să se izoleze fiecare la el acasă. Pentru că numai astfel poate fi încetinită propagarea virusului, în așa fel încât medicii, și ei afectați de pandemie, să aibă timpul necesar pentru a trata rând pe rând cazurile grave. Salvând câte vieți pot. Iar savanților li se oferă timpul necesar pentru a descoperi vaccinul adecvat.

Aș vrea din tot sufletul să văd că și marea comunitate a cetățenilor din București, cel mai lovit oraș din România, are capacitatea de a se comporta civilizat. În respect față de viețile lor și ale celorlalți. Dacă e bine ca străzile să rămână pustii, dacă este necesar ca mall-urile să se golească, dacă este indispensabil ca sălile de fitness, restaurantele, discotecile, barurile, saloanele de înfrumusețare, etc. să se închidă, atunci să se închidă, pentru numele lui Dumnezeu! Altfel cuvântul „solidaritate" nu mai are niciun conținut. Și nu ne mai rămâne decât să ne comportăm ca animalele.

Sorin Rosca Stanescu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu