Lumea politicii românești la finele lui 2019

Postat la: 08.11.2019 - 15:08

Nimic din ce se vede pe scena politicii românești la acest sfârșit de an ca un sfârșit de veac și de lume, nu este ce pare a fi. Iar lucrurile stau așa întrucât nu avem de a face doar cu compunerea și recompunerea forțelor politice concurente, deși și asta ar fi suficient pentru a crea o imensă confuzie, ci și cu o bătălie pentru controlul României între puteri străine care au colonizat-o în devălmășie, iar acum vor să realizeze partajul.

PNL - ARMA EUROPEI GERMANE ȘI A STATULUI SUBTERAN AMERICAN

Teoretic, un partid de opoziție vrea să ajungă la guvernare, iar atunci când ajunge se bucură. Invers, un partid de guvernământ vrea să rămână la guvernare, iar atunci când o pierde se întristează. În cazul PNL și PSD atât lacrimile cât și zâmbetele sunt false.

PNL nu voia să intre la guvernare, ci să extragă beneficii din blocarea guvernării PSD prin actele neconstituționale ale Președintelui. Acesta suspendase Constituția, profitând de faptul că PSD nu avea cum să îl suspende atât timp cât serviciile secrete (româno-americane, româno-germane, româno-...) controlau participarea la referendumurile care ar fi trebuit să confirme demiterea. Și nu este vina acestora din urmă. Este vina românilor care nu ies la vot decât manipulați prin metodele permise de tehnologia comunicării virtuale a post-adevărurilor (adică a minciunilor).

Ce a obligat PNL să facă pasul înainte... în prăpastie? Doar un Guvern PNL putea smulge în favoarea Germaniei postul de comisar european oferit, în ultimă instanță, de Guvernul PSD Franței, într-o încercare disperată de a echilibra jocul în Comisia europeană, după ce toate strădaniile de a promova un candidat român eșuaseră. De asemenea, numai un Guvern PNL putea garanta că dovezile referitoare la turpitudinile fostelor administrații americane consumate în România (aducând în discuție nume grele ca Joe Biden sau Victoria Nuland), nu vor fi predate lui Rudolf Giuliani, avocatul Președintelui Donald Trump, spre dezastrul statului subteran american.

O dezbatere la postul de televiziune anti-trumpist CNN, difuzată fix după moșirea Guvernului L. Orban, încerca să distrugă credibilitatea investigației lui Giuliani și să justifice o eventuală demitere a lui Trump, într-un limbaj și cu „argumente" amintind de recent răposata Realitate TV și de proaspăt exportata (la parchetul UE) Laura Koveși. Afirmațiile participanților la discuție descriau România ca pe un rai al corupției, la porțile căruia stătuse de pază Guvernul PSD, susținut, în încercarea de a-i face scăpați prin amnistie și grațiere (cei doi elefanți invizibili descoperiți în Palatul Victoria de vigilentul Klaus Johannis) pe marii corupți români, de nimeni alții decât de „oamenii Președintelui" Trump. Nimic mai clar decât acest mesaj: prin PNL (ajutat, desigur de statul paralel românesc), statul subteran american anti-Trump, a obținut în România o victorie strategică având efecte tactice la Washington.

Sunt oare românii interesați de prăbușirea administrației Trump? Cine este preocupat însă de interesele românilor?

BUCURIA CUȚITELOR LUNGI ÎN PSD

În PSD, pe de altă parte, bucuria de a fi pierdut guvernarea este deabia ascunsă. Așa cum am mai spus-o de multă vreme și de multe ori, PSD a încetat a mai fi și partid și social și democrat. Tot așa cum PNL nu este nici partid, nici național, nici liberal. Ceea ce numim azi PSD, și are un electorat masiv de toată isprava, este doar un conglomerat de grupuri de interese care se luptă pentru putere într-o formațiune cvasi butaforică tot mai secătuită de putere.

Într-o legislatură de patru ani, PSD și-a doborât trei Guverne. Căci și căderea Guvernului Dăncilă tot opera PSD este. Pe durata mandatului de cinci ani a lui Klaus Johannis contra-performanța este și mai impresionantă. Celor trei i se adaugă și demisia dată prin internet de Victor Ponta, după provocarea criminală de la Colectiv, care i-a permis să dezerteze, să își scoată colegii de la guvernare, să își lase alegătorii cu ochii în soare și să permită formarea unui executiv așa zis tehnocrat, neconstituțional și anațional (neromânesc); toate în schimbul închiderii dosarului său aranjat de DNA, dar și în executarea ordinelor primite de la „păpușarii" săi din umbră.

Acum se mizează pe înfrângerea lui Dăncilă în alegerile prezidențiale, ceea ce va da temei oficial pentru o nouă „noapte a cuțitelor lungi" în PSD. Nici aceasta nu va fi în realitate o adevărată luptă internă, ci doar alibiul necesar pentru reciclarea agenților sub acoperire deconspirați în procesul aducerii la conducerea destinelor țării a unui executiv fără legitimitate electorală sau, în orice caz, fără susținere electorală suficientă. „Trădătorii" - potrivit jargonului serviciilor ai căror agenți sunt, „conserve" sau „cârtițe" - trebuie, chipurile, recuperați, sub cuvânt că partidul are nevoie de toate „valorile" sale înstrăinate de „atitudinea dictatorială" a foștilor conducători, tocmai sancționați, iar nu, Doamne ferește!, de ordine primite din afară.

Pentru PSD aceasta este o problemă veche. Electoratul său real se situează constant în jurul a circa 35-40%. Nimeni nu îl poate egala. El corespunde de fapt structurii sociale a României. Pe listele electorale ale PSD intră însă doar aproximativ un sfert dintre militanții care reprezintă acest electorat și sunt desprinși din el. În rest sunt agenți sub acoperire impuși prin mită și șantaj. Ei se comportă normal până primesc ordinul de a defecta.

De aceea PSD nu a reușit mai niciodată, decât cel mult grație întâmplării, să își ducă la îndeplinire programul coerent cu ideologia sa oficială și natura voturilor primite. Nu am timpul necesar pentru a explica aici în detaliu mecanismul acestui proces sau a-i prezenta întreaga istorie, dar așa stau lucrurile și asta explică cum un partid care câștigă mereu detașat alegerile are nevoie mereu să se alieze cu partide-balama și să depindă de platformele mediatice ale altora, neputându-și exercita puterea primită de la electorat.

PROPONTA SAU FARMECUL SINUCIGAȘ AL JOCULUI LA MULTE CAPETE

Jocul făcut de partidul ProPonta este aiuritor. Fără acest partid de buzunar, alcătuire artificială realizată în laboratoarele unor forțe obscure, Guvernul Dăncilă nu ar fi căzut în chiar mijlocul alegerilor prezidențiale. După această ispravă, Ponta se opune formării unui Guvern PNL. Cică ar fi prea de dreapta. Dar atunci când a votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, un guvern nu doar de stânga, dar și care aplicase politici sociale generoase (crescuse salarii și pensii), cine își imaginase că îi va lua locul?

Vezi Doamne, Ponta voia un guvern și mai de stânga (asta după ce guvernarea sa se caracterizase printr-un neoliberalism acut), care, desigur, făcea necesară includerea în cabinet a transfugilor pesediști din partidul său; partid parlamentar care nu participase la alegerile parlamentare (sic!).

Întrucât Viorica Dăncilă a refuzat oferta, rezistând acestei ofensive de șarm (în realitate o tentativă de confiscare brutală a partidului), Victor-Viorel, îndrăgostit peste măsură de „valorile stângii", a acceptat să își sacrifice partidul, și așa minuscul, rămânând în opoziție și excluzând pe membrii „compromiși" (în realitate, deconspirați) prin votul acordat „liberalului" (în realitate, libertarianului) Orban.

Asta a fost legenda. Care este realitatea? Cei care deciseseră din umbră aducerea la serviciu (nu la putere) a Guvernului PNL aveau nevoie, în cadrul ritualului parlamentar, și de voturile ProPonta. Faptul ar fi distrus, însă, aparența identității de stânga a acestei unități de luptă a statului paralel. Or, PSD nu poate fi lăsat singur pe stânga spectrului politic, astfel încât să culeagă toate voturile electoratului din acea zonă. De aceea Ponta a rămas în spatele frontului pesedist, cu misiunea de a continua lupta de gherilă împotriva a ceea ce în PSD mai este redută democratică, națională și socială. Din formația sa au fost sacrificate doar câteva „conserve", a căror deschidere a fost indispensabilă pentru a constitui majoritatea de strânsură (formată în special din agenți acoperiți și „penali" șantajați) care să ofere aparență de legitimitate echipei de adunătură a lui Ludovic Orban.

În locul „confiscării ostile", PSD va putea face obiectul unei „recuperări de catifea" operate de cavaleria troiană de la Cluj, care și-a și insinuat, prin „consultantul politic" Cozmin Gușă, avangarda în cetate. Abia (re)înscris în partid, Gușă a anunțat că dispune de un program amplu, îndrăzneț și comprehensiv pentru reformarea acestuia. Cu siguranță așa este!

În acest nou context, Ponta și ai lui capătă un rol politic cu totul secundar. Ei trebuie să fie doar „stânga băieților răi", a căror corozivitate amenințătoare va face atractivă și acceptabilă pentru un PSD decapitat, ca fiind „salvatoare", „stânga băieților buni" de la Cluj. O stângă care substituie „internaționalismului proletar", „internaționalismul corporatist". Sub lucrarea ei PSD va putea deveni un partid neo-marxist (de dreapta).

MĂRIREA ȘI DECĂDEREA USR

Lichidarea USR - acesta apărând ca un fel de jumătate viermănoasă a prunei hibride USR+ - este pusă de unii analiști pe seama ambiției candidatului Klaus Johannis de a tranșa concursul prezidențial în favoarea sa din primul tur. Mă îndoiesc că este vorba doar despre orgoliu. Mai degrabă avem de a face cu un joc pragmatic având o uriașă componentă de cinism.

Pe de o parte, dacă este relativ ușor pentru cei care numără voturile (mai ales după ce o propagandă profesionistă a indus cetățenilor turmentați convingerea că Johannis va ajunge implacabil în turul doi), să asigure prezența actualului Președinte în runda finală, ceea ce se va întâmpla după aceea este mult mai greu de controlat. Practic, având în vedere contraperformanțele johanniste, în turul doi orice este posibil. Și desigur, nimeni nu își dorește să meargă până la capătul capacității calculatorului de a distorsiona voința populației exprimată prin vot.

De aceea se preferă o victorie într-un singur tur și tot de aceea principalii contracandidați - Dăncilă și Barna - sunt atacați la baionetă și loviți fără încetare sub centură. Simultan, candidații diversioniști - Diaconu și Paleologu - sunt tratați cu unele menajamente. Să scoți câștigător un candidat cu gradul uriaș de impopularitate și cu lipsa de carismă a lui Klaus Werner Johannis nu este deloc ușor. Optimismul sondajelor dedicate nu trebuie să ne inducă în eroare.

Aceasta este manevra tactică. Manevra strategică este alta. Mult mai sofisticată.

USR este un partid creat, potrivit unei practici foarte vechi, de experții serviciilor secrete, pentru a prelua și canaliza energia anarhismului dezlănțuit în stradă sub lozinca #rezist.

Între serviciile secrete și democrație a existat totdeauna un conflict obiectiv. Cele dintâi nu se pot acomoda cu transparența, responsabilitatea publică, limitările prin contraponderi și control inter-instituțional, precum și cu implicarea maselor, adesea iraționale, în sistemul decizional, specifice organizării democratice a societății. O societate care are totuși nevoie stringentă de acele servicii pentru a se apăra de amenințările interne și externe. De aceea serviciile secrete ajung adesea să aibă un comportament schizofrenic: pe de o parte, apără sistemul, pe de alta, îl contestă; pe de o parte, combat mișcările anti-sistem; pe de alta, le încurajează.

În cazul României, schizofrenia amintită este amplificată de împrejurarea că serviciile românești au ajuns să fie controlate aproape la vedere de omoloagele lor aparținând principalelor puteri euro-atlantice. Când acelea intră și ele în conflict cu sistemul oficial de acasă - ceea ce se întâmplă în prezent în SUA - haosul devine total și asistăm la „libanizarea" statelor-țintă - cum este cazul azi în România. („Libanizarea" este un termen politologic desemnând un loc în care nu se știe niciodată cine, de către cine, de ce și cum va fi atacat și asasinat - fizic sau moral.)

Astfel, și USR a fost conceput ca partid antisistem, susținut de batalioanele de asalt #rezist ca avangardă politică a acestora, pentru a pune presiune asupra sistemului constituțional curent, și în special asupra Guvernului PSD, în așa fel încât să fie acceptate oficial agendele politice ale patronilor săi oculți, interni și externi.

Partidul pro-francez al lui Dacian Cioloș, ajuns după multe strădanii la numele „Plus", probabil pentru a compensa minus valoarea membrilor săi, nu a putut decola în politica românească. De aceea s-a decis ca USR, formațiune care îmbină straniu neo-marxismul (de la marxism luând globalismul, ateismul și autoritar-egalitarismul) cu neo-fascismul (de la fascism luând corporatismul, justițiar-populismul și autoritar-exclusivismul) și galvanizează acea masă în conștiința căreia, de-a lungul ultimelor trei decenii, teama (de viitor, de risc, de răspundere, de libertate) s-a transformat în eșec, eșecul în frustrare, frustrarea în ură și ura în agresivitate, să fie racheta purtătoare a „Plusului". Acum, că maurul și-a făcut datoria, maurul poate să moară. Și anume să moară înainte de a deveni prea puternic și a scăpa de sub controlul creatorilor săi. Așa cum în trecut s-a mai întâmplat cu alți fundamentaliști precum naziștii, legionarii etc.

Iată de ce s-a activat divizia Rise Project și a divulgat, pe principiul „eu te-am făcut, eu te omor", ceea ce „prietenii" știau de mult: că partidul anticorupției integrale este o rețea masivă de mari corupți; că heralzii austerității pofteau la opulență; că salvatorii României lucrau din greu la despuierea țării de bogățiile ei în profitul străinilor. Cu câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale în care Dan Barna, acest Tartufe de Hermannstadt, trecea drept protagonist, electoratului sedus de USR i se strigă că „regele este gol".

Nu se știe dacă o asemenea manevră va reuși, până la urmă. Nu se știe dacă în scufundarea sa USR va trage la fund și Plusul cioloșist. Oricum, Dacian Cioloș a primit misiunea importantă de a pune activele românești din Parlamentul European în slujba Președintelui Macron al Franței, în încercarea de a stăvili influența Germaniei în UE. Cu certitudine ne găsim, însă, în fața unui monument de cinism politic. În consecință, pentru o vreme membrii #rezist se vor transforma în samurai fără stăpân, așa numiții ronini.

MONOPOLIZAREA PUTERII ȘI AMENINȚĂRILE EI

Pentru români problema gravă care se pune nu este că un „Guvern bun" (Dăncilă) a căzut și un „Guvern rău" (Johannis-Orban) i-a luat locul. Nu există în România acestui moment nici un guvern sau partid care să merite a i se face chip cioplit. Situația nu poate fi descrisă ca trecere la „răul cel mai mare" de la „reaua cea mai mică" (cum o denumea pe Viorica Dăncilă, sfinxul de la Cornu, în încercarea de a o susține fără să o susțină).

Faptul cu adevărat preocupant este acela că toată puterea a ajuns într-o singură mână; că toate ouăle (ca să folosim o unitate de măsură dragă dlui Năstase) au fost puse în același coș. Este vorba nu doar de coșul Cotrocenilor, ci de coșul Berlinului.

Echilibrul de putere între operatorii politici români, ca și cel geopolitic între „puterile suzerane", s-a stricat. Nu mai putem vorbi nici măcar de limitarea răului prin rău; a unui rău de către altul. Așa cum s-a discutat când Victor Ponta, șeful partidului de guvernământ, candida la președinția Republicii împotriva candidatului opoziției, Klaus Johannis; „ciuma roșie" împotriva „ciumei galbene" (ca să nu zicem a „ciumei brune").

Disputa dintre Președinte și Guvern a permis în ultimii ani devoalarea sistemului ticăloșit al justiției selective controlat de serviciile secrete, aflarea aranjamentelor oculte din câmpul tactic, descoperirea complicatelor rețele din vii, crame și sufragerii care au conspirat împotriva statului român, a națiunii și a ordinii constituționale democrate. Conflictului permanent dintre Palatul Cotroceni și Palatul Victoria îi datorăm reabilitarea caracterului parlamentar al republicii române și clarificarea regimului diferitelor instituții statale de către CCR. Așa s-a ajuns ca, în fine, magistrații onești și organizațiile lor profesionale să iasă din pasivitate și să înceapă a-i combate pe profeții mincinoși ai statului de drept. Așa se face că o mare parte a populației a descoperit că în momente de criză, ultimul apărător al intereselor sale este Parlamentul, și să i se adreseze în acest sens. Așa s-a obținut ca o mare parte a presei să își amintească că trebuie să fie câinele de pază al democrației și s-a ridicat împotriva celor care îi puneau pumnul în gură, după cum rețelele sociale au încetat să mai fie monopolizate de propaganda cercurilor oculte care trăgeau sforile „postacilor" #rezist. Numărul sentințelor judecătorești corecte s-a înmulțit, dictatura procurorilor a suferit serioase lovituri iar telejustiția s-a mai domolit. Aceasta a fost partea bună a răului.

Concentrarea puterii într-o singură mână, și anume una rea, poate pune ultima lopată de pământ în capul democrației românești și poate face ca suveranitatea României să își dea ultima suflare. Când se spune că „PSD trebuie să dispară", de fapt se spune că baza sa socială trebuie să dispară. Nu este vorba doar despre condamnarea politică a liderilor. Aceasta nu ar rezolva problema. Este nevoie de un act de inginerie socială care să excludă orice posibilitate ca un partid social și suveranist să renască din cenușa electorală pesedistă.

Guvernul Orban este lipsit de o veritabilă susținere populară. Parlamentarii PNL sunt cu mult sub numărul celor ai PSD, chiar și dacă scădem din acesta „conservele" mutate la ordin în cămările opoziției anti pesediste. Dacă cercetăm baza socială, structura societății românești actuale, ne dăm seama că prin alegeri libere și corecte, fără manipulări și fraude, PNL și USR (căci de alții nu merită discutat) nu ar putea obține acele majorități masive (fie și numai relative) pe care s-au sprijinit mereu guvernările PSD. Rezultatele ultimelor alegeri europarlamentare nu trebuie să ne înșele și oricum ele vor fi greu de repetat la un scrutin intern. În termeni relativi electoratul social-democrat rămâne cel mai mare. Împotriva lui se pot constitui majorități parlamentare dar numai din bucățele, toxice, imorale și instabile. Realitățile românești de azi și tradițiile de secole nu permit altceva în mod natural.

Guvernul Johannis-Orban, în mod normal unul de durată scurtă (un an), va duce o politică pro-corporatistă. Puterile străine asta așteaptă și asta cer. Măsurile impopulare care vor fi luate în consecință vor urmări, însă, și ceva mai strategic: pulverizarea bazei sociale a social-democrației suveraniste (identificate pe moment, pe drept sau pe nedrept, cu PSD) pauperizându-o până în punctul în care, dincolo de reducerea ei prin dispariție biologică, să dispară fie prin migrația economică externă pe piețele de muncă străine fie prin migrația politică internă către partidele extremiste - mici și, se speră, controlabile grație represiunii statului polițienesc. Cu asta România se va dizolva în ordinea Europei germane sau în cea globală concepută de diverse superputeri, mai apropiate sau mai depărtate de spațiul carpato-danubian, singure sau în diverse tandemuri.

Potrivit unor studii de specialitate, dacă declinul demografic actual al românilor continuă, națiunea română ar putea să dispară din istorie prin 2080. Dacă dezechilibrul actual al puterii politice în România continuă, dispariția ar putea avea loc mai repede.

Ce se poate face? Deocamdată există o singură armă: votul. Cât încă se va mai permite utilizarea ei. Ea trebuie folosită până la ultimele limite, în ciuda derutei și depresiei nervoase care pe bună dreptate a cuprins națiunea română. Să o facem cu convingerea că „nu pot ei fura (voturi), cât putem noi vota!"

Adrian Severin

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu