PSD are nevoie de un reformator autentic

Postat la: 12.01.2018 06:56

Ceea ce întâmplă în PSD este de-a dreptul spectaculos. În realitate, cutremurul din partid nu are precedent în mandatul lui Liviu Dragnea.

Faptul că un lider de talia lui Niculae Bădălău (omul 2 în PSD și lider al unei filiale importante) cere în mod oficial restructurare guvernamentală de proporții, spune totul - pentru orice cunoscător al culiselor politicii social-democrate - despre adevărata anvergură a taberei care contestă, la scenă deschisă, derapajele și erorile lui Liviu Dragnea.

Din 2015 și până la CEx-ul de lunea trecută, când Niculae Bădălău s-a decis să își asume răspunderea pasului în față, toți contestatarii lui Dragnea au fost izolați și marginalizați (sau excluși, când numele erau prea sonore: descotorosirea de Victor Ponta este, în acest sens, cât se poate de grăitoare). Acum însă, situația s-a schimbat în mod diametral.

Bădălău - vârf de lance al grupării din care mai fac parte, printre alții, Mihai Tudose, Adrian Țuțuianu și Marian Oprișan - este un lider de care Dragnea este nevoit să țină cont, întrucât, altminteri, riscă atât prăbușirea PSD-ALDE de la Palatul Victoria, cât și propria cădere de la butoanele PSD.

Dovadă că scrisoarea lui Niculae Bădălău i-a stârnit oarece atacuri de panică, Dragnea admite, mai nou, necesitatea restructurării Cabinetului Tudose, deși criticase cu vehemență un astfel de proiect, în CEx-ul de luni. Actualmente, președintele PSD își negociază, în teritoriu, subzistența politică.

Urmează vremuri spectaculoase, vă asigur! Am avut onoarea să-l cunosc personal pe Nicolae Bădălău (am colaborat în repetate rânduri, din punct de vedere profesional, în perioada în care am ocupat poziții executive) și sunt ferm convinsă că își va urma, plin de consecvență, proiectele anunțate. E un om cu reale calități de lider, are viziune politică și - calitate foarte rar întâlnită pe malurile Dâmboviței! - își respectă întotdeauna cuvântul dat.

Simona Man

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu