Talentat la scris, dl Gelu Diaconu

Postat la: 11.03.2018 15:22

Ne plângem de milă că am ajuns sub talpa lui Dragnea? Că nu poate fi dat jos de nimeni? Că este atât de puternic încât reduce la tăcere pe oricine i se opune în partid? Că se realege președinte al PSD prin urale? Poate că ar trebui să nu mai întoarcem privirea de la cei care l-au ajutat să ajungă aici.

Îmi place să reamintesc cu fiecare ocazie că în anul 2013, unul dintre procurorii DNA preferați ai doamnei Kovesi a clasat dosarul Teldrum, ce avea un prejudiciu de peste 21 milioane euro. Cei care speră la condamnarea lui Dragnea în dosarul Bombonica cred că trebuie să se gândească mai des la acel dosar serios, din 2013, care a fost clasat pe motiv că faptele nu reprezintă infracțiuni. Dragnea a beneficiat din plin de sprijinul celor mai importanți oameni din stat, printre puținii care i-ar fi putut ridica probleme: Coldea și Kovesi. Să-mi ziceți și mie dacă aflați că întâlniri prin vie, la restaurantul MAI, la vilele SRI ș.a.m.d. aveau loc și între cuplul Co-Ko și politicieni de la PNL sau PDL.

Mi se pare că Gelu Diaconu, fostul șef al ANAF, descrie cât se poate de plastic motivele pentru care Dragnea a ajuns unde e astăzi, spre disperarea multora dintre noi: "Esti mizerabil pentru ca incerci sa pacalesti pe toata lumea! Pe noi cei care te-am cunoscut cel putin cativa ani buni, te asigur insa ca nu vei reusi.
Chiar nu iti aduci aminte cat de interesat erai de situatia fiscala a Teldrum?
Chiar ai uitat atat de repede cum ai preluat hotelul Turris, litigiul cu Blejnar si toate celelalte active ale gospodariei de partid din Teleorman?
Chiar te faci ca nu mai stii, imbuibatule, despre partidele vanatoresti din padurile devenite de facto avere proprie?
Dar de partidele pescaresti din arealul Belina devenit proprietatea ta si a acolitilor tai?
Chiar poti prosti pe toata lumea ca Fortalezza nu iti trezeste nici o amintire?
Nici macar despre bietul Comana?
Bietule spagar, tu crezi ca, daca aduci cateva mii de mufati la banul public sa te aclame, vei prosti toata tara?
Crezi ca daca faci congrese de tip ceausist poti inhiba actiunea civica? Nu uita ca i-ai organizat/finantat un congres de lansare pe Stadionul National si lui Victor. Si a pierdut "en fanfare" alegerile tocmai pentru ca romanii nu pot fi prostiti cu manifestari comunistoide.
Te inteleg ca vrei sa scapi de puscarie...dar nu da foc la tara cu politicile tale economice tembele.
Si, inca ceva... am inca proaspat in minte cum ii mai pupai tu mana pana la coate Codrutei...in anturajul vostru din restaurantul ministerului de interne...
Mizerabilule!" Da. Talentat la scris, dl Gelu Diaconu. Și eu parcă văd scena, aievea...

Narcisa Iorga

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu