Un mesaj dur

Pentru cine nu cunoaște exact subitilitățile care au dus la evenimentele din ultimile zile din SUA, totul pare extrem de simplu. Naționaliștii, incluzând pe cei care chiar cred că afro americanii sunt răi iar albii anglo-saxoni au creat America de astăzi, totul este clar. Deep State este organizatorul unei lovituri de stat, finanțate de Șoros cu o tehnologie de tip nazistă. Pentru ceilalți, cei care mai citesc o carte, care mai au niște experiență de viață în cadrul proiectelor speciale, pentru cei care au văzut ororile nebuniilor din ultimele decade, inclusiv cele perpetuate de islamismul de stânga sub conducerea celebruluI Califat Islamic, nuanțele sunt mult mai ample, zonele de interacție a culorilor clare sunt mult mai numeroase.

Poate că pentru cei care prin România urlă ba pentru Trump, ba împotriva lui Trump, următoarea analiză să le atragă atenția că propria lor țară se află sub o presiune fantastică, amalgamată cu ideologiile cele mai ciudate, de la o sinofobie absolut străină de realitatea cultural-economică a lumii până la naționalisme putride, fundamentalisme religioase și perfect simandicoase pentru tinerele cuminți cu țigara în colțul gurii. Căci ceea ce se întâmplă în SUA este dovada reală, de netăgăduit, că marile rezervoare de distrugere, de ură, marile complexe patologice ale rasismului, egoismului, aroganței, prostiei și analfabetismului Facebook, ale izolării teritoriale și al învinovățirii tematice, toate ridicate la nivel de artă, pot provoca căderea celui mai puternic experiment democratic pe care umanitatea l-a cunoscut.

SUA sunt efectiv pe buza prăpastiei și tare mă tem că nu mai are resursa umană necesară, atât la nivel de conducere politică, cât și la nivel de organizare socială pentru a opri decăderea acestui nobil experiment. Falsă prin pudorile sale lingvistice, imposibil de replicat fără distrugerea procesului educativ național și fără analfabetizarea a generații întregi și succesive de cetățeni americani, mediocră prin personajele care vorbesc în numele ei (unele dintre ele le vedem în calitatea lor de ambasadori americani prin București sau alte capitale ale lumii), incapabilă să rezolve patologiile violente create de cumplitele nedreptăți provocate de derapajele ideologice, religioase sau simplu militare ale sale, democrația americană a exprimat pentru mulți, sensul real a dezvoltării istorice. Căci da, democrația este experiment, care a durat timpi exacți în istorie, umanitatea cunoscând majoritar organizări sociale absolut diferite de cea democratică.

Democrația este o minoritate în istoria lumii și așa cum pe cât de dificilă a fost construția ei, pe atât de ușoară îi este distrugerea. Tranziția de la democrație la dictatură este imediată, aproape neobservabilă și, odată completă, devine ireversibilă. Deci mare atenție la cei care strigă prin România pro sau contra, acei sicofanți ai trumpismului, antifa-ismului, democratismului, liberalismului, iliberalismului, europenismului, UE-ismului, germanismului sau altor forme fără fond ale ideologiile de Instagram. Toate aceste urlete jalnice ale unora nu fac decât să ajute efectiv la dispariția democrației în lume.

Prăbușirea Americii înseamnă prăbușirea totală a istoriei moderne. Cu răspunsul devastator al generalului de patru stele în rezervă, Jim Mattis (fost secretar al apărării sub Trump) momentul insurecțional din SUA intră într-o nouă etapă, care pare a provoca un dialog contondent cu pilonul fundamental de putere al republicii americane. Și anume armata SUA. Cea mai complexă, cea mai așezată și cea mai disciplinată formă de organizare a societății americane o reprezintă armata. Fondată prin protest revoltă, societatea americană a avut, din totdeauna, pentru cei care nu înțeleg istoria profundă a democrației americane, un simbol de lege și ordine prin armata regulară. De aceea Pentagon (iarăși pentru sicofanții analfabeți de pe malurile Dâmboviței) nu este construit în chiar imediata apropiere a Casei Albe, așa cum se află spre exemplu, Trezoreria sau Congresul.

Pentru a replica principiului democratic roman, acela al armatei care nu trece Rubiconul, așa și Pentagon a fost construit peste Potomac, în statul Virginia, simbolizând astfel distanța dintre armata care apără republica și simbolul ei, Congresul american. Imersia fundamentală a unui fost șef de stat major și general de patru stele, în dialogul despre insurecția americană pe care o vedem la televizor, exprimă un fenomen unic și extrem de sever. Pentru a reamintii evenimentele care au provocat armata americană, să revedem ciudatele semnale transmise de președintele Trump. Într-o discuție cu unul dintre constituționalii români, care îmi ceruse să analizez evenimentele, atrăgeam atenția, în miez de noapte, că semnalele trumpiene, aproape ne-explicate sau pur și simplu ignorate (pentru că nu corespundeau narativului ideologic de partener strategic atot cunoscător și perfect) de către presa așa zis independentă pro americană din România, pot reprezenta involuția republicii sau, mai simplu, căderea administrației Trump tocmai pentru salvarea zisei republici. Ambele variante la momentul analizei erau egale și valide.

Primul gest, dintr-o succesiune, vine să ne descopere pericolele reale pe care, dacă aplicate, dorințele trumpiene le-ar provoca supraviețuirii republicii americane. Aflat în teleconferință cu guvernatorii statelor americane, Donald Trump se transformă efectiv în Nicolae Ceaușescu. Exact ca dictatorul român din timpul revoltei din Timișoara, el le cere guvernatorilor „să domine străzile", să folosească armata pentru a pacifica orașele americane, „să îi bage la beci" (apud Elena Ceausescu) pe protestatari pentru 10 ani. Identic ca și conținut, plăsmuire ideatică a unui dictator stalinian provenit din Scorniceștii plin de noroi ai unei Românii gregare, Trump spune: "veți vedea cum se vor potolii și nu veți mai vedea niciodată asemenea manifestări". Golanii, bandiții și antiamericanii atacă SUA și pe președintele său. Schimbați numele cu România și veți citi exact discursul lui Ceaușescu de la celebra teleconferință cu primii secretari comuniști din județele țării. Proprietarul de țară, comandantul de oști, ordona efectiv folosirea forței militare împotriva propriului popor.

Al doilea gest a fost provocarea pe care ocupantul din Biroul Oval a făcut-o, când a venit cu sugestia savantă de a considera că administrația sa se află sub un atac ilegal. Falsul este evident când vedem realitatea insurecțională de astăzi. Trump anunță că va apela la aplicarea unei legi din 1807, the Insurrection Act. Legea respectivă dă președintelui SUA dreptul de a naționaliza Garda Națională (aflată sub comanda directă a guvernatorilor de state) și de a ordona trupelor regulare să acționeze în interiorul teritoriului SUA. Actul din 1807 a fost modificat de două ori. În 1861, a fost adăugată o nouă secțiune care să permită guvernului federal să folosească Garda Națională și forțele armate împotriva voinței guvernului local, pe teritoriul oricărui stat membru al federației, în cazul „rebeliunii împotriva autorității guvernului federal al Statelor Unite". În 1871, a treia lege de punere în aplicare a revizuit această secțiune (§ 253) pentru a proteja afro-americanii de atacurilor barbare (aceștia erau efectiv crucificați sau arși de vii, alături de violuri, bătăi, furturi, etc) ale albilor americani rasiști din Ku Klux Klan

Modificările de atunci permit, astăzi, guvernului federal să utilizeze legea pentru a pune în aplicare Clauza de protecție egală, care reprezintă al 14-lea amendament al Constituția Statelor Unite. Pe fondul rasial exploziv al revoltelor urbane din ultimile opt zile, un alb, blond și plin de importanță, propune inversarea rolului celui de-al 14-lea amendament constituțional, amenințând cu folosirea armatei americane regulare împotriva afro-americanilor aflați pe străzi, apărați exact de acea lege. Imposibilă propunere, nevolnică înțelegere a realității, dictatorială tendință. Bineînțeles că dialogul politic din Washington DC explodează. Dar Trump, impasibil, continuă.

Împotriva oricărui sfat înțelept, alege să iasă din Casa Albă ca să arate că nu îi este frică. Ca atare, organizează o bizară, psihotică de-a dreptul, vizită la istorica biserică episcopală St. John, aflată în colțul de nord al Casei Albe. Cu o noapte înainte, biserica, ca și multe alte monumente istorice din capitala americană, fusese vandalizată de către protestatari, considerată fiind un simbol al exploatării istorice rasiale și economice americane. Înconjurat de masivi agenți ai Secret Service, cu fiica adorată în spate, care căra o poșetă în valoare de zeci de mii de dolari pe tocurile sale înalte, cu șeful militar de la Pentagon îmbrăcat în fatigue de luptă, alături de procurorul general încruntat de problemele create de către golanii de pe străzi, Trump traversează fără jenă sau rușine celebrul parc Lafayette, cu doar zeci de minute înainte eliberat cu forța de protestatari pașnici. Mic dar cochet aranjat, purtând marca marelui Pierre Charles L'Enfant, nimeni altul decît cel care va desena planul urbanistic al orașului Washington, parcul este împânzit de... poliști și soldați, toți albi. Greșeală fără intenție sau doar încercare de a domina prostește narativul fals al unui atac intern la adresa administrației sale, vizita la biserică face parte integrantă din istoria lungă de bizarerii a președinției Trump. Se va așeza în fața bisericii, cu o biblie în mână, fără să declare nimic. Va fi un apel la resursele albe, creștine și mono-ideatice ale Americii. Un apel total neavenit, total contradictoriu pentru cel care declara public că dorește să oprească revoltele rasiale care îi măturau orașele de nopți întregi. Nici măcar respectul față de preoți nu l-a avut Trump ca măcar să îi anunțe că vine în fața lăcașului de cult.

Numai democratică și egalitară nu fusese biserica episcopaliană în SUA lui Lafayette sau a războiului de independență. Falsul este atât de evident încât revolta episopului local devine virală. Și tocmai în fața acelui simbol el se duce, pentru a transmite un mesaj de frondă unei întregi populații de afro-americani și desigur pentru a arăta practic degetul mijlociu generației insurecționale, care preluase protestul rasial pentru a îl transforma într-o revoluție anti capitalistă. Nimic nu pare a îl face pe Donald Trump să înțeleagă că lupta lui nu este nici cu afro-americanii și nici cu anticapitaliștii care se revoltau. Aflat în fața bisericii, Trump în realitate trimite un mesaj direct îngustei sale baze cultural-ideologice și rasiale. Nu mai este președintele tuturor americanilor, nu va fi devenit înțelept conducător al unei națiuni care suferă vizibil de injustiție, el va cere ajutor doar de la minoritatea rasială și religioasă din care provine. Cultura tribală, focusul atavist și prezența masivă a armatei pe străzile din jurul Casei Albe derivă din tendințele anti demicratice, organic imperiale ale unui președinte incapabil să rezolve problemele reale ale țării sale, descoperind în fiecare zi dușmani noi.

Acum săptămâni erau chinezii cu virusul lor, mai acum un an erau europenii pro ruși, tot timpul au fost mexicanii, valorile sale funciar localiste fiind tot atâtea narative care au divizat permanent societatea americană. Trump, tocmai asta va dori, să arate votanților săi că el are un ultim recurs, acela la religie. Trump se întoarce la origini false, căci de religios nu poate fi vorba a fi fost vreodată. Agățat de o Biblie, implicând, aproape sinucigaș, în dezastrul din jurul său, biserica și religia, președintele american nu înțelege greșeala pe care o face. Căci atât mai lipsea Americii, un conflict religios. Cu neamul după el, pe tocuri scumpe, cu procurorul general mai să scuipe numai mandate de arestare, cu soldații drepți în fața lui, fantezia lumii sale nu cunoaște limite.

Pe fondul acestor fabulații politice, ale acestor pseudo-soluții, prin vocea autorizată a generalului Mattis, armata americană în întregul său, trage un semnal de alarmă. Fiind școala cea mai profundă de gândire în materie de apărare națională, dovedindu-se una dintre cele mai inclusive rasial, sexual, economice și religioase instituții americane, aceasta transmite nemulțumirea totală față de comandantul său șef. Pentru că singurul punct de pe harta SUA unde un președinte american are dreptul sa cheme armata regulară este exact Washington DC, capitala federală. Nefiind geografic și politic parte a nici unui stat membru al federației, District of Columbia se află sub directa comandă a președintelui american.

Exploatând acest echilibru geografic și constituțional, promovînd un abuz incredibil, Trump va ordona regimentelor regulare să fie prezente pe străzi, implicând astfel instituția militară în întregul ei, într-un joc politic distrugător. Exact cum a făcut Nicolae Ceaușescu, care prin lipsa de verticalitate a generalului Milea, va implică armata română în reprimarea sîngeroasă a manifestanților din Timișoara și din București, fără a avea suportul constituțional necesar, așa face și Donald Trump. Visându-se comandatul de oști neînfricat, dar fugind cu familia noaptea în bunker pentru că un gard fusese sărit de către manifestanți (gest pentru care presa ostilă de peste ocean îl va boteza Bunker Boy), Trump va face greșelile oricărui mic dictator de republică bananieră.

Mattis va regla imediat problema, amintind soldaților americani că ei au jurat să respecte constituția americană, armata reprezintând element fundamental în apărarea ei și nu a unui președinte vremelnic aflat la Casa Albă. Confuzia voită pe care Donald Trump, prin gesturile sale, a încercat să o provoace, aceea dintre destinul lui de președinte și destinul istoric al Americii este astfel anulat. Mattis atrage atenția tuturor, de la soldat la general, că armata americană nu a trecut niciodată Rubiconul și că, deci, formula militaristă propusă de către Trump este nu numai o eroare de analiză, dar și pură încălcare a legii fundamentale din SUA.

Mattis, politic, este un conservator și religios este un episcopalian, dă astfel o lecție de responsabilitate în fața istoriei americane, oferind pentru prima dată, de când procesul insurecțional a luat amploare violentă, un punct stabil de supraviețuire a republicii. Căci între nebunia distructivă a insurecției anticapitaliste și hegemonia imaginară, pasageră și goală de substanță a lui Trump, republica americană se află într-un pericol mortal. Într-un astfel de moment de tensiune națională, elementul critic de stabilitate, armata SUA rezolvă prima dilemă reală a acestor zile. Alegând vocea unui general in rezervă, fără a călca un milimetru peste linia roșie a rolului său național, armata SUA oferă răspunsul tranșant. Respectul ad-literam al constituției americane de către uniforma militară pune, pentru prima dată în istoria republicii, o singură întrebare: este prototipul unirasial, uni lingvistic și bombastic, mono-etnic și mistic-religios cu adevărat bun pentru SUA? Au ajuns SUA la momentul în care un președinte, în căutarea măreției personale, a pierdut sensul istoriei?

La aceste dileme trebuie să găsească soluții toți cei care, în România, din primitiv necesar de a linge internaționalisme de paradă, aplaudă frenetic, de o parte sau alta, evenimentele din SUA. Este respectul față de destinul istoric al României doar un exercițiu pe tweeter? Este un pasager conducător egal cu măreția României? Se identifică dictatul unui mesaj internaționalist, fie el și populist și pe gustul maselor dezlânțuite, cu destinul unei națiuni? Căci neavând exclusivitate asupra adevărului, eu unul nu știu, după trei ani și jumătate, dacă, cel care venise să elibereze lumea de influența dictatelor ideologice globaliste, (că sunt americane sau europene, marțiene sau de pe jupiter chiar nu contează), a reușit măcar să reducă tensiunile din propria sa țară. Căci cele din alte țări sau între alte state nu a făcut decât să le crească exponențial. Întrebări la care cu toții trebuie sa ne gândim, atunci când analizăm destinul României în lume, aflat în fața unora dintre cele mai mari provocări geo-strategice ale istoriei umane.

H.D. Hartmann