Șvaițerul și Kaiserul

Postat la: 08.02.2018 07:42

Poftiți la fotbalul nostru cel de toate zilele! Noul sezon a debutat cu vreme bună, meciuri frumoase și goluri multe, n-au lipsit nici surprizele și mai sunt doar trei etape până vom cunoaște premiantele pentru play-off. Dacă în bătălia pentru câștigarea campionatului e clar că va fi un duel între FCSB și CFR Cluj, arbitrat amenințător de craioveni, de acolo în jos e pe viață și pe moarte pentru nu mai puțin de cinci aspirante la locurile onorante. Și nu e neglijabil că printre acestea din urmă se numără chiar campioana en-titre, acompaniată de schelălăitul câinilor roșii, ambele trupe fiind obligate să se mulțumească doar cu remize în jocurile de acasă.

"Viitorul" nu s-a mișcat însă rău la debut de sezon, iar revenirea lui Ianis de la Fiorentina a fost promițătoare, așa că au căzut ca un trăsnet fulminantele declarații făcute de Gică Hagi în weekend: „Pe mine să nu mai contaţi, m-aţi pierdut definitiv! (...) M-am întors acasă, am participat şi particip la competiţie, am încercat să organizez cât mai bine totul. Vizavi de angajaţi, am încercat să-mi fac datoria. Nu am vorbit despre celelalte cluburi, pentru că nu e treaba mea. Nu faceţi diversiune, vă rog! Hagi s-a săturat şi vrea să plece din cauza fotbalului românesc. Toţi din afară se dezvoltă, iar noi, în România, primim 0 euro. Intern! Nu de la UEFA..."

Luni, 5 februarie, Regele Hagi a împlinit 53 de ani și - dorindu-i mulți înainte, la fel de frumoși și de rodnici- nu puteam să nu arunc o privire în bugetul FRF, în anii mandatului lui Răzvan Burleanu. Ei bine, fraților, e jale, jale mare, pentru că banii pe care i-a lăsat Mircea Sandu în vistieria federației (66.293.446 RON, în 2014) ajunseseră la mai puțin de jumătate în 2016 (31.048.192 RON), grație managementului performant promis de starostele Burleanu! Nițel cam obscur, nu-i așa, fiind complicat de explicat pe ce s-a dus, din scurt, juma' de teșcherea. Ajungem și acolo imediat, dar nu înainte de a ne întoarce la legendarul contract al distinsului Herr Daum, care ne-a costat, una peste alta, cu liota lui cu tot, vreo două milioane de euro, incluzând evident și toate taxele și impozitele cuvenite. Și dacă veni vorba despre șubrezitul ex-selecționer, vă mai dau una, ca să știți cât am pierdut prin necalificarea la Cupa Mondială de la ruși: exact 9,5 milioane de dolari! Bani frumoși, care ar mai fi cârpit câteva din găurile șvaițerului financiar al FRF, dar care sunt primiți acum de țările ajunse la Turneul final al Mondialului de fotbal 2018.

Pentru a vedea ,totuși, pe ce s-au făcut praf și pulbere banii fotbalului românesc în ultimii patru ani, ne putem reaminti ce prime și-au tras Burleanu și ai săi după participarea României la Turneul final al Euro, cum s-a umflat și s-a tot umflat schema de angajați ai federației, ajunsă astăzi le vreo 160 de inşi, başca lefurile generoase cu care sunt răsplătiți, cel mai interesant exemplu fiind al grecului Vassaras, dăruit cu vreo 8.000 de euro pe lună, ca să ofere lecții proaste arbitrilor noștri. Mai putem contabiliza şi sejururile ocazionale ale stafului federal, plimbările lui Burleanu, cu diurne cu tot, și momelile financiare cu care i-a atras la FRF pe câțiva foști fotbaliști iluștri, dar rămași cam liberi de contract. Cum vă spuneam, șvaițerul financiar al federației e doldora de găuri și astfel ne putem explica și revolta lui Gică Hagi faţă de situația fotbalului românesc. Deloc întâmplător, aşadar, strigătul lui de disperare acum, când bat la ușă alegerile pentru conducerea FRF, la care este deja certă intrarea în cursă a lui Ionuț Lupescu, zis și Kaiserul!

Cu vreo lună-două în urmă, Burleanu declarase că, dacă va candida Lupescu, el se va retrage, pentru ca, la ora asta, s-o-ntoarcă nu ca la Ploiești, ci ca la Bacăul său natal. Nu trebuie să ne mire, dar, credeți-mă pe mine, o face numai și numai de frică, fiind conștient că, dacă pierde și meciul ăsta, va trebui să-și caute serviciul potrivit!

Horia Alexandrescu
(text preluat din Romania literara)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu