Băsescu: Vedem "la lucru pentru recuperare de imagine" tandemul PSD - Teodorovici pentru Cotroceni şi Dăncilă pentru Victoria

Postat la: 07.07.2019 11:00

Fostul președinte Traian Băsescu comenteză apariția de sâmbătă a premierului Viorica Dăncilă alături de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, la Sulina, unde "s-au bălăcit cu picioarele în mare pentru a-şi trata bătăturile, au jucat tenis de masă și au respirat împreună briza sărată a mării". El spune că, în realitate, am văzut "la lucru pentru recuperare de imagine" tandemul care va reprezenta PSD la viitoarele alegeri: Teodorovici pentru Cotroceni şi Dăncilă pentru Victoria.

Tot weekend-ul, pe toate televiziunile am avut parte de imaginile destinate să-i umanizeze pe liderii PSD, iar actorii principali ai filmărilor au fost Viorica Dăncilă şi Eugen Teodorovici, scrie Băsescu, pe Facabook. "S-au <bălăcit> cu picioarele în mare pentru a-şi trata bătăturile, au jucat împreună tenis de masă, au respirat împreună briza sărată a mării după care au avut şi o întâlnire cu primarii cărora le-au mai <pansat> nevoia de bani cu ceva vorbe frumoase". Fostul președinte afirmă că unii au tratat întâmplarea ca fapt divers, alţii au fost răutăcioşi la adresa celor doi, iar alţii au criticat apariţia, dar, în realitate, am avut ocazia să vedem "la lucru pentru recuperare de imagine" tandemul care va reprezenta PSD la viitoarele alegeri: Teodorovici pentru Cotroceni şi Dăncilă pentru Victoria. "Vrea, nu vrea partidul, asta e! Şi dacă nu vrea partidul, are soluţii mai bune?", adaugă Traian Băsescu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu