Cozmin Gușă, la ora marturisirilor, după 20 de ani: "Cine sunt eu, în PSD?!"

Postat la: 08.08.2020 18:49

O postare suprinzatoare a lui Cozmin Gușă pe Facebook, care, cu nostalgie, ne aminteste cum a fost membru fondator al PSD si cum s-au pus bazele acestui partid, in contextul in care s-au pornit o serie de atacuri mai mult sau mai putin politice la adresa sa:

"Nu vă temeți, că nu v-așteaptă nicio dizertație despre reformă politică și nici vreo dezvăluire sau critică referitoare la liderii actuali, totuși e sâmbătă seara... Doar că, odată cu valul de atacuri, lături, înjurături etc., useristo-liberale, revărsate la adresa mea, motivate doar de faptul că l-am provocat (legitim!) pe Nicușor Dan să-și devoaleze orientarea sexuală (despre care am informații că n-ar fi heterosexuală), unii și-au adus aminte că sunt DOAR PESEDIST, nemaicontând nicio altă posibilă calitate în baza căreia mă exprim public. Mai ales pentru ei, o să fac această precizare referitoare la persoana mea și PSD, mai ales că mulți erau prea tineri atunci când m-am apucat eu de politică, acum 20 de ani.

Precizarea pe care o fac acum, mi-a fost facilitată de către Ionel Arsene, cu care vorbeam azi la telefon despre una-alta și care la final mi-a trimis extrasul din 'Registrul partidelor politice" referitor la PSD, a cărei poză de început am și anexat-o postării. Ei bine, extrasul mi-a reamintit că sunt MEMBRU FONDATOR al PSD, alături de încă 5 colegi de-atunci, respectiv ADRIAN NĂSTASE - Președinte, OCTAV COZMÂNCĂ, DORU IOAN TĂRĂCILĂ, LUMINIȚA GHEORGHIU și ARISTIDE ROIBU; în calitatea mea de-atunci, de Secretar General (în vârstă de 31 de ani), am pregătit, depus și semnat actele la instanță, acte rezultate în urma procesului de fuziune dintre PDSR si PSDR, realizat în iunie 2001.

Și dacă tot sunt la capitolul "DUPĂ 20 DE ANI", vă mai reamintesc că din echipa executivă a PSD ce funcționa sub coordonarea Secretarului General, făceau parte atunci MIRCEA GEOANĂ, OCTAV COZMÂNCĂ, SIMONA MARINESCU, CODRIN ȘTEFĂNESCU, VICTOR BOȘTINARU, ARISTIDE ROIBU, DAN MIHALACHE, plus mulți alți oameni valoroși și harnici. Și, fără să mai adaug azi echipa Delegației Permanente a PSD de-atunci (unde se duceau lupte grele de proiecte și idei ÎN FIECARE ZI DE LUNI A SĂPTĂMÂNII, sub coordonarea lui Adrian Năstase, aflat încă în perioada lui "luminoasă" ), mai amintesc aici că șeful Institutului Social Democrat era ADRIAN SEVERIN (deci acolo se gândea!), iar președintele Consiliului Național era ALEXANDRU ATANASIU.

Mă opresc aici, și-mi cer scuze celor pe care nu i-am pomenit și meritau, promit s-o fac cu altă ocazie, deoarece am observat scriind, că-mi face plăcere să rememorez acele vremuri.

P.S. Reiau aici niște precizări în plus legate de Nicușor Dan și curiozitatea mea referitoare la orientarea lui sexuală, așa cum le-am și expus alaltăieri celor de la LIBERTATEA:

COZMIN GUȘĂ: "Am studiat de-a lungul vremii, și-am și cunoscut, suficienți lideri homosexuali sau bisexuali, și am o opinie bine consolidată conform căreia aceștia, din pricina orientării sexuale și-a posibilului oprobiu public, pot dezvolta un comportament complexat, de tip anticivic, în detrimentul majorității cu orientare heterosexuală, studiile sociologice obiective relevă asta oricum. N-am nimic cu ei ca indivizi, cetățeni ce-și fac treaba și respectă regulile, doar că eu nici nu aș vota și nici nu aș recomanda să fie votat ca lider politico-administrativ o persoană cu orientarea homo sau bi sexuală, cu atât mai mult în România, bulversată deja prea mult la nivel societal.  (...) Azi, declarând că va ataca în justiție pe oricine îi chestionează trecutul sau prezentul, Nicușor Dan părea că răspunde astfel întrebării mele publice de ieri pentru Rareș Bogdan, ce-l viza pe el; doresc să comentez această campanie electorală, mai ales cea pentru București, unde nu sunt implicat decât ca alegător, locuitor al sectorului 1, membru PSD, și-l voi vota pe Tudorache, ca să-mi fac și declarația de interese, și bineînțeles că opinia îmi va fi influențată dacă Nicușor Dan este sau nu homosexual, din motivele prezentate pe scurt mai sus."

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu