De ce fură PNL primarii PSD? Dezvăluirea unui edil despre tentativa de racolare făcută de un înalt oficial din Guvern

Postat la: 07.08.2020 09:32

Apropierea campaniei electorale pentru alegerile locale a declanșat și operațiunea de racolare a primarilor aflați în funcție. PNL a început să anunțe transferul mai multor primari PSD, chiar dacă liberalii anunțaseră că nu vor încuraja migrația politică.

Social-democrații susțin că s-a recurs la amenințări și șantaj și vor depune plângeri penale. Acuzația este respinsă vehement de PNL. Europa Liberă prezintă câteva situații privind racolarea primarilor.

Migrația primarilor de la partidul aflat în opoziție la cel de la putere este un fenomen întâlnit în România înaintea alegerilor locale. Primarii nu pot pleca însă de la un partid la altul în timpul mandatului, deoarece își pierd funcția.

Excepție face anul 2014, când premierul de la acea dată, Victor Ponta, le-a dat voie primarilor prin Ordonanța 55 să plece de la un partid la altul fără să își piardă mandatul. Ordonanța a fost declarată ulterior neconstituțională, dar a fost folosită de PSD pentru a racola primari de la PNL înaintea campaniei prezidențiale.

Spre exemplu, în 2014, în județul condus de Marcel Ciolacu, PDL a pierdut toți primarii din județ, iar PNL a rămas cu 8 din 27. Acesta a fost efectul efectul ordonanței migrației primarilor, iar situația s-a multiplicat în fiecare județ.

Roata s-a întors în 2020. A venit acum rândul PSD să acuze PNL că recurge la amenințări sau promisiuni pentru a le atrage primarii. Situația reclamată se regăsește chiar și în fiefuri tradiționale ale social-democraților cum ar fi Giurgiu, Teleorman, Iași sau Argeș.

PNL recunoaște că negociază cu mai mulți primari PSD pentru a candida din partea lor, dar susțin că aceștia sunt foști liberali care au trădat partidul din cauza Ordonanței 55 dată de Victor Ponta.

Miza racolării primarilor este una importantă. Pe lângă câștigarea unor primării, noile achiziții politice aduc voturi importante pentru alegerea șefilor de Consilii Județene și a parlamentarilor.
Dezvăluiri de la o negociere între PNL și un primar PSD

Județul Teleorman a reprezentat peste trei decenii un fief al PSD. În timpul mandatului lui Liviu Dragnea ca președinte al organizației și președinte al Consiliului Județean, social-democrații au dominat autoritar celelalte partide.

PNL încearcă să spargă acest monopol prin racolarea primarilor PSD. În presă, au apărut informații despre primari social-democrați care vor candida la alegerile locale sub sigla PNL. Numărul exact al acestora nu este cunoscut, deoarece se poartă negocieri intense pentru racolarea acestora.

Narcis Pietreanu este primarul comunei Blejești. Îi acuză pe liberali că șantajează primarii PSD din Teleorman cu blocarea lucrărilor de infrastructură în diferite localități dacă nu migrează spre PNL. Social-democratul afirmă că negocierile sunt purtate de Costel Barbu, secretar general adjunct al PNL și secretar general adjunct al Guvernului. În relatarea făcută de Narcis Pietreanu pentru Europa Liberă, Costel Barbu apare sub numele de Cristi Barbu, deoarece așa este cunoscut în județul Teleorman.

Edilul a declarat pentru Europa Liberă că a participat la negocieri pentru a trece la PNL fără voia sa. Narcis Pietreanu afirmă că a fost invitat de administratorul societății CONI pentru a se întâlni în localitatea Mănești, județul Prahova, acolo firma își are sediul. Potrivit acestuia, nu știa că acolo va da peste Costel Barbu de la PNL.

„Vă dați seama, doi cetățeni din județul Teleorman se întâlnesc în județul Prahova. Cristi Barbu este secretar general adjunct, mâna dreaptă a premierului Orban, a fost primar în Teleorman. Când am ajuns acolo, am fost la sediu, am intrat în curte, atunci l-am văzut pe domnul Cristi Barbu și m-a bufnit râsul. Le-am spus >. Știam că sunt discuții cu primarii noștri de la PSD să treacă la PNL. Mi-a cerut să trec la PNL, credeți că mă chema degeaba. Dacă ei urlă despre noi că suntem ciuma roșie, că am distrus România, de ce ne ia domnule la pachet?", a început Narcis Pietreanu relatarea despre discuțiile purtate cu reprezentantul PNL.

Potrivit primarului PSD, negocierile s-au purtat în jurul sumelor alocate pentru comuna sa la rectificarea bugetară.

„Cristi Barbu mi-a spus: la rectificare vei primi între 5 și 7 miliarde lei vechi și dacă nu îți ajung îți mai dau eu un miliard de lei vechi. I-am spus că rectificarea trebuia făcută în iunie. Mi-a spus că se va face rectificarea în momentul când e gata toată situația cu primarii PSD care vor trece la PNL. Cine trece la ei, va primi bani. Eu am un proiect pentru asfaltare drumuri, altul la canalizare. Mi-a spus despre un proiect: îți poți lua gândul de la el dacă nu treci la noi. Dacă treci, ți-l pun la CNI și ai lucrarea. Dacă nu treci, nu se asfaltează nimic. Apoi m-a întrebat: și ce mai vrei să faci prin comună. I-am spus: stai, bă, puțin, ai fost primar, ai idee cum este. Mi-a spus: termină repede, te bag și cu alt proiect pe CNI. Sunt în licitație acum cu 39 km de gaze naturale. Mi-a spus: te bag și cu ăla la ceva cu POS Mediu. I-am spus: bun, îmi mai dai și altceva. Mi-a răspuns: da, orice vrei. Mi-a spus că îmi dă o mașină nouă la Primărie. O dă prin Inspectoratul de Stat în Construcții", afirmă Narcis Pietreanu că s-a discutat la negocierea pentru trecerea sa la PNL.

Primarul din Blejești a adăugat că la întâlnire a fost prezent și directorul general al Inspectoratului de Stat în Construcții. I s-a cerut să dea un răspuns în 48 de ore dacă va trece la PNL, iar el a refuzat la expirarea termenului printr-un sms trimis lui Costel Barbu.

Întrebat de Europa Liberă dacă va face o sesizare oficială către autorități pentru această tentative de racolare, primarul a răspuns negativ.

„Nu am timp, la cine să mă adresez, ce să spun? Că dacă trec la PNL le primesc pe toate, dacă nu trec la PNL, nu primesc nimic. Sunt gogoși, nu au făcut nici o rectificare. Din câte știu eu, au fost vreo șapte, opt, nouă primari PSD contactați de PNL. După alegerile din 2016 ei aveau vreo 25 de primari din 97 de localități. Barbu a spus: >. Noi avem 59 de primari PSD", a fost poziția primarului social-democrat.

El a adăugat că reprezentatul PNL, Costel Barbu, i-a transmis că Teleormanul reprezintă un pariu al său cu premierul Ludovic Orban și de aceea trebuie să „câștige cu orice chip".

Europa Liberă l-a contactat și pe Costel Barbu. Liberalul a precizat că nu îl cunoaște pe primarul de la Blejești și că nu s-a întâlnit cu acesta. După aceea a închis telefonul, spunând că se află într-o ședință.

Primarul Pietreanu susține însă că are în telefon numărul lui Costel Barbu și sms-ul pe care i l-a trimis când a respins oferta PNL.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat însă că va depune o plângere penală la DNA din cauza presiunilor la care sunt supuși primarii social-democrați de reprezentanții PNL.

Marian Mina (PSD Giurgiu): Doar pe vremea legionarilor s-a pomenit așa ceva

Pe lista fiefurilor roșii de la alegerile locale din 2016 se numără și județul Giurgiu, condus de Niculae Bădălău. Între timp, senatorul se pregătește să își preia postul de vicepreședinte la Curtea de Conturi, iar războiul cu PNL este purtat de președintele Consiliului Județean, Marian Mina.

Bătălia electorală nu este doar pentru primării, ci și pentru șefia Consiliului Județean. Președintele instituției se alege prin vot direct, într-un singur tur, ceea ce amplifică rolul primarilor.

„Primarii PSD sunt amenințați cu dosare penale, le sunt aplicate amenzi contravenționale foarte mari, Garda de Mediu, în special, Inspectoratul Teritorial de Muncă. Mai nou, prefectura, prin acea Comisie de Fond Funciar, a aplicat niște amenzi, cea mai mică a fost de un miliard de lei vechi. Sunt politicieni, dar sunt și oameni, unii au și propriile afaceri și nimănui nu îi convine să fie amenințat, le sunt soțiile concediate, amenințați că le dau copiii afară de la locul de muncă. Doar pe vremea legionarilor s-a pomenit așa ceva", a declarat Marian Mina pentru Europa Liberă.

La rândul său, PSD a luat recent întreaga organizație municipală a PNL Giurgiu. Mina spune că totul s-a făcut fără presiuni, deoarece președintele organizației își dorea să candideze la primărie și o să fie susținut de PSD.

El îi acuză pe liberalii din județ că a luat primarii PSD și i-a dus la o întâlnire la Guvern cu Ludovic Orban.

„Primarii nu s-au dus de voie, s-au dus de silă, amenințați: hai, schimbați partidul că aveți afaceri în agricultură și nu mai primiți subvenții de la APIA, aveți bani luați pe fonduri europene, vă trimitem control. Sunt foarte multe controale în județ realizate de Garda de Mediu. Candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean este secretar de stat la Ministerul Mediului. Organele din Giurgiu care ar trebui să vadă aceste abuzuri sunt în fiecare zi prezente în județ cu candidații PNL, mă refer la șefii Poliției Județene", susține Marian Mina.

Social-democratul a precizat că există și înregistrări cu primarii PSD pentru care s-a încercat racolarea de PNL și că se vor depune și plângeri penale.
PNL Giurgiu: „PNL nu racolează de la PSD, ni se întorc primarii la matcă. Pot să fie 20 de primari de la PSD"

Liberalii din Giurgiu recunosc că poartă negocieri cu actualii primari ai PSD pentru a candida din partea lor. Printre cei care conduc discuțiile este chiar deputatul Toma Petcu, recent reîntors în PNL din ALDE. El și europarlamentarul Dan Motreanu, fost secretar general al PNL, sunt cei care conving edilii social-democrați să participe la alegeri sub sigla liberalilor.

„Majoritatea primarilor care doresc să revină în PNL au mai fost în PDL sau PNL. Până la Ordonanța 55 au fost doar în aceste partide. Nu racolăm de la PSD, sunt primarii PNL care se întorc la matcă. Întoarcerea la matcă o văd ca pe una naturală. Ne uităm foarte atent la respectarea statutului PNL, avem criterii de integritate și acestea sunt foarte importante. Trebuie să adunăm toate forțele de dreapta ca din zona PNL să dăm președintele Consiliului Județean", au fost primele argumente ale PNL pentru acceptarea primarilor PSD.

Toma Petcu adaugă că primarii vin și pentru că sunt sprijiniți de proiectele care sunt puse la dispoziție de guvern și nu sunt amenințați sau șantajați.

„Primarii vin la PNL doar pe baza unor discuții despre proiecte. Eu nu am văzut vreun primar care să spună că vin la PNL că s-au făcut presiuni sau s-a făcut vreun control. Pot să fie în jur de 20 de primari PSD care pot trece la PNL. Evaluăm. Pot să fie zece sau 20. Facem analiză pe fiecare localitate, deciziile se iau pe bază sociologică. Sunt localități în care nu se găsesc contracandidați ai primarilor în funcție", a declarat Toma Petcu pentru Europa Liberă.

Acesta a precizat că primarul din Ogrezeni care a devenit celebru după un banner cu "F..ck NATO" nu va candida din partea PNL, ci din partea Pro România.

Deputatul neagă acuzațiile aduse de social-democratul Mina că întâlnirea de la Guvern a avut scopul de a racola primarii PSD.

„Primarii au fost invitați la o dezbatere cu premierul, nu am putut să venim cu toți primarii, au fost cei care au probleme urgente pe zona de derulare a proiectelor europene, plata către persoanele cu handicap. Nu au avut loc promisiuni politice, am fost personal la această întâlnire, domnul Orban nu le-a cerut nimic, nu le-a promis nimic", a spus Toma Petcu.
Primarul din Singureni și salonul de nunți în mijlocul unei bătălii electorale

PSD încearcă să își păstreze toți primarii, dar unii anunță deja că au decis să plece la PNL. Versiunile sunt însă diferite, când vorbești cu PSD, cu PNL sau cu primarul.

Primarul din Singureni a fost consilier local din partea PNL, viceprimar și apoi edil în comună. A profitat și el de Ordonanța 55 din 2014 și a trecut la PSD. Acum se întoarce însă în PNL.

„Cu primarul de la Singureni am discutat sâmbătă împreună cu domnul Bădălău. Mi-a spus că îi închid salonul de evenimente dacă nu trece la PNL. Ce să vedeți, ieri era cu băieții de la PNL. Are o afacere proprie cu nunți și îi închid salonul de evenimente dacă nu trece. Aseară, domnul Motreanu și doi deputați de Giurgiu au fost prezenți acolo împreună cu primarul. Primarul spune astăzi că se gândește serios să treacă pentru că nu are altă soluție", este versiunea lui Marian Mina (PSD), președintele Consiliului Județean Giurgiu.

Poziția sa este contrazisă de reprezentantul PNL. Toma Petcu spune că primarul din Singureni a avut un moment de rătăcire în 2014 când a trecut la PSD, dar acum se va întoarce să candideze pentru liberali.

Marian Pătuleanu este primar în Singureni și a devenit celebru pe Internet după o ceartă avută cu reprezentanții Poliției. Recunoaște că familia sa are un salon de nunți, dar spune că nu au existat amenințări la adresa sa.

„Eu am fost penelist, am venit la PSD cu Ordonanța 55. Eu nu am nici un conflict cu nimeni și nici nu mă forțează nimeni, că nu sunt copil de grădiniță. În 2014 am plecat la PSD de la PNL pentru că toată lumea a plecat. Eu am plecat ultimul de la PNL atunci. Când PSD era la butoane, toată lumea a trecut la PSD. Respect și pe domnul Mina, respect și pe domnul Toma Petcu, respect și pe domnul Bădălău, respect și pe domnul Motreanu, respect și președintele țării, respect și legea, respect tot. PSD-ului nu îi convine că îi pleacă primarii, PNL vrea să ia primarii și tot așa", a declarat Pătuleanu pentru Europa Liberă.

Concluzia lui: „asta e politica din România, noi nu suntem în Germania".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu