PER propune convertirea in tichete de masa a fondurilor din programele scolare sociale

Postat la: 29.04.2020 18:34

Partidul Ecologist Român propune convertirea în tichete de masă pentru achiziţia de alimente, a fondurilor destinate programelor şcolare sociale (10 lei/ zi pentru fiecare copil), după ce Preşedintele României, Klaus Iohannis a anunţat că şcolile, grădiniţele şi universitaţile nu se mai deschid în acest an şcolar.

Programul „Lapte, Corn, Măr" se adresează, teoretic, unui număr de 1.920.062 copii pentru anul școlar 2019-2020. Acest program este destinat destinat elevilor din învăţământul primar și gimnazial de stat şi privat acreditat, precum și preşcolarilor din grădiniţele cu program normal. Având în vedere anunţul preşedintelui României, Klaus Iohannis că şcolile, grădiniţele şi universităţile nu se mai deschid în acest an şcolar, Partidul Ecologist Român solicită Guvernului, prin ministerele implicate, răspunsuri la următoarele întrebări:

1. In câte judeţe din ţară, aceste programe sociale au fost continuate şi în câte judeţe au fost suspendate?
2.Care este valoarea fondurilor nealocate, destinate acestui program social din ultimele 2 luni, acolo unde implementarea acestuia a fost suspendată?

Tinând cont că orele de predare se desfasoară online, deci copiii participă la clasă în formă virtuală, Partidul Ecologist Român propune convertirea în tichete de masă pentru achizitia de alimente a fondurilor destinate programelor scolare sociale (10 lei/ zi pentru fiecare copil).

Simona Allice Man
Prim-Vicepresedinte PER

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu