PSD blochează decisiv în Parlament proiectele de autonomie teritorială

Postat la: 07.05.2020 10:23

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a anunțat, miercuri, că urmează să modifice regulamentul Camerei și pe cel al Senatului, în așa fel încât Parlamentul să nu mai ia niciodată în considerare inițiative care ar afecta caracterul unitar și indivizibil al României. Declarația lui Marcel Ciolacu vine să răspundă definitiv problemei autonomiei Ținutului Secuiesc.

Sfârșitul manipulării

Marcel Ciolacu a declarat în speță că "după 30 de ani, se termină acest cretinism de folosire a unui conflict interetnic politic." Acesta a făcut referire indirectă la declarațiile lui Klaus Iohannis din 2014, atunci când actualul președinte considera că problema autonomiei Ținutului Secuiesc este doar o marotă folosită în stil PRM-ist. Recent însă, președintele s-a lansat într-o serie de declarații total contrare celor spuse chiar de el în 2014, reușind astfel să-și atragă criticile dure ale unor reputați jurnaliști naționali, dar și atenția negativă a publicațiilor germane, care nu s-au ferit să pună în discuție retragerea unor titluri obținute de președinte.

Prin decizia anunțată de Marcel Ciolacu, președintele PSD și al Camerei Deputaților, s-ar putea spune stop unor manipulări politice grosolane care folosesc problema maghiară doar pentru a crea dezbinare și pentru a adânci niște clivaje culturale artificiale.

PSD a respins în Parlament inițiativa prin care ar fi urmat să fie arborat steagul Ținutului Secuiesc în instituțiile publice

Tot astăzi, PSD a adus aportul determinant la respingerea inițiativei legale care prevedea posibilitatea arborării însemnelor Ținutului Secuiesc la intrarea în instituțiile publice sau obligativitatea folosirii limbii maghiare în anumite instituții publice. Încă de ieri, social democrații, având o prezență majoritară în comisia juridică, pentru buget, administrație și muncă, au dat aviz negativ legii.

Deputații PSD au votat în bloc împotriva unei inițiative care a fost trecută inițial tacit în Senat, cu complicitatea liberalilor. Dezbaterile pe lege nu au ocolit nici rememorarea momentului în care Klaus Iohannis a asistat solemn la intonarea imnului Ținutului Secuiesc în timpul unei vizite locale. Alfred Simonis, liderul deputaților social democrați, a subliniat că "ne aflăm în situația în care, în plină pandemie, președintele Iohannis și patriotarzii de la PNL consideră că enormitățile și fumigenele pot deturna atenția oamenilor de la criza sanitară și cea economică."

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu