Show total! Florin Călinescu e gata să intre în cursa pentru Primăria Capitalei

Postat la: 12.08.2020 08:39

Florin Călinescu ar putea să se alăture cursei pentru Primăria Capitalei. Până în prezent și-au anunțat candidatura Nicușor Dan, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu și, desigur, Gabrielei Firea, dar și altor nume mai mult sau mai puțin cunoscute.

Actorul ar urma să își anunțe miercuri candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei, potrivit unor surse politice. El apare pe pagina de internet a Partidului Verde ca președinte al formațiunii, însă în registrul partidelor apare un alt președinte.

Călinescu apare pe site-ul Partidului Verde ca președinte al formațiunii, însă în registrul partidelor apare un alt președinte. La acest moment există un puternic conflict juridic între Simoiu Adi-Maria Claudia Luminița, președintele legal al Partidului Verde și cei care o contestă și care au organizat întâlniri ale organelor partidului și au luat și decizii care au fost contestate în instanță. Astfel, nu este clar dacă Florin Călinescu va putea candida din partea Partidului Verde. Un asemenea pas depinde și de strângerea semnăturilor necesare.

Viața lui Florin Călinescu, chiar dacă face efortul de a ascunde asta atunci când se află sub lumina reflectoarelor, nu a curs numai lapte și miere, așa cum se mai spune. Juratul de la "Românii au Talent" a trecut prin drame care l-au marcat, iar "filmul" acestor evenimente este impresionant.

În anul 2005, Florin Călinescu și-a pierdut soția - răpusă de o boală incurabilă -, chiar în ziua în care aceasta împlinea 47 de ani, iar cuplul ar fi trebuit să sărbătorească 27 de ani de la căsătorie. A fost o pierdere imensă pentru Florin Călinescu și pentru cei doi băieți, iar retragerea temporară de pe "sticlă" a fost de înțeles. Când era pregătit să revină, Florin Călinescu și-a pierdut și părinții, aceștia fiind răpuși tot de cancer și murind la două luni unul după celălalt,

Anul 2012 a însemnat o altă tragedie în viața lui Florin Călinescu. Suferind de depresie, fiul său - Luca - s-a sinucis la doar 24 de ani. Iar actorul, cu mulți ani în urmă, a mai pierdut un copil, o fetiță, care a murit atunci când avea doar cinci luni. Actorul însă are caracter puternic. A reușit să treacă peste aceste tragedii care l-au marcat profund, dar asta nu înseamnă că va putea uita vreodată pierderile suferite.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu