Amendat cu 1.200 de dolari pentru că a pupat mingea: sancțiune inedită în Ecuador

Postat la: 02.09.2020 - 08:42

Pentru același lucru, Neymar nu a fost nici măcar avertizat. În semifinala Ligii Campionilor, 3-0 cu Leipzig, starul brazilian al lui PSG a schimbat tricoul cu Halstenberg, dar nu a pățit nimic

Sergio Lopez, mijlocașul argentinian al echipei Aucas, va trebui să plătească 1.200 de dolari pentru că a pupat mingea.

Liga ecuadoriană luptă împotriva coronavirusului și are un protocol extrem de strict. Iar dacă îl încalci, plătești! Sergio Lopez, mijlocașul argentinian al echipei Aucas, a fost amendat cu 1.200 de dolari pentru că a pupat mingea în timpul meciului cu Macara, câștigat vineri cu 1-0. Alți 5 jucători din prima divizie au primit aceeași sancțiune pentru că au făcut schimb de tricouri, fapt interzis.

Neymar a scăpat în Liga Campionilor!

Pentru același lucru, Neymar nu a fost nici măcar avertizat. În semifinala Ligii Campionilor, 3-0 cu Leipzig, starul brazilian al lui PSG a schimbat tricoul cu Halstenberg, dar nu a pățit nimic.

În protocolul UEFA, e recomandat jucătorilor să evite acest lucru, însă nu e o obligație. În Ecuador s-au înregistrat 114.000 de cazuri și 6.600 de decese provocate de COVID-19.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu