FC Botoșani, remiză de mare luptă cu Dinamo

Postat la: 12.09.2020 10:42

Dinamo și FC Botoșani s-au întâlnit vineri seară pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare într-un meci care a contat pentru etapa a III - a din Liga 1. Meciul s-a terminat cu scorul de 1 - 1.

Cea mai mare ocazie a primei reprize i-a aparținut lui Sorescu, mijlocașul gazdelor trimițând mingea cu capul în bară. În minutul 37 Ofosu a primit la limita offside-ului de la Babunski, Straton a fost depășit, Ashkovski a reluat cu capul în piciorul lui Isma Lopez, iar spaniolul a trimis în propria poartă. Alb-roșii au revenit motivați de la vestiare și și-au creat câteva ocazii de a marca.

Au făcut-o abia în minutul 71, când Borja Valle a egalat cu un șut din propria jumătate de teren! Debutantul "câinilor" a profitat de poziționarea avansată a lui Pap. În minutul 91 Cascini a fost eliminat după ce arbitrul Marius Avram i-a arătat al doilea cartonaș galben.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu