Liga 1 pornește pe 22 august la start cu 16 echipe!

Postat la: 06.08.2020 - 19:38

Liga 1 va avea din sezonul viitor 16 echipe! Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis astăzi după consultarea online a membrilor Comitetului Executiv, majorarea numărului echipelor din Liga I de la 14 la 16 începând cu sezonul 2020-2021.

Totodată, CEx a aprobat înghețarea play-off-ului și play-out-ul Ligii 1, ediția 2019/2020 și în consecință menținerea ca definitivă a clasamentului actual.

Astfel în urma acestei decizii la startul ediției viitoare a Ligii 1 se vor alinia echipele CFR Cluj, Universitatea Craiova, Astra Giurgiu, FC Botoșani, FCSB, Gaz Metan Mediaș, Viitorul Constanța, FC Hermannstadt, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Academica Clinceni, FC Voluntari, Poli Iași și Dinamo București, formații care s-au clasat în această oridine pe locurile 1-13 ale acestui campionat, UTA și FC Argeș, echipe care s-au clasat pe primele două locuri ale play-off-ului de promovare a Ligii secunde, urmând ca a 16-a echipă a campinatului viitor să se decidă între Chindia Târgoviște, ultima clasată în play-out-ul Ligii 1 și CS Mioveni, formație clasată pe locul 3 în liga secundă.

Barajul pentru menținerea/promovarea în prima ligă se va disputa în dublă manșă pe 9/12 aaugust. Prin tragere la sorți s-a stabilit ca primul duel să aibă loc în fieful celor de la Chindia Târgoviște, echipă care își dispută meciurile considerate pe teren propriu pe „Ilie Oană" din Ploiești, urmând ca returul să aib loc în fieful grupării pregătite de Claudiu Niculescu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu