Mihai Stoica recunoaşte: "Mi-am ieşit din minţi şi am exagerat"

Postat la: 12.11.2017 09:28

Implicat într-un scandal violent în clubul LOFT din Bucureşti, Mihai Stoica a recunoscut incidentul, a admis că a exagerat, apoi a explicat de ce a ajuns în mijlocul scandalului la care au mai luat parte fiica sa, Teodora, şi iubitul acesteia, Dan Petrache.

Înntr-un mesaj postat pe facebook, directorul sportiv de la FCSB susţine că nu a lovit pe nimeni şi că a încercat doar să aplaneze un conflict fizic în care era implicat iubitul fiicei sale: "Am ieşit a doua oară în club în ultimele 15 luni. N-am fost lovit de nimeni, n-am lovit pe nimeni, doar am intervenit pentru Dan, prietenul fiicei mele, care se implicase într-un incident.

În interiorul clubului, am aplanat conflictul, afară mi-am ieşit din minţi şi am exagerat, urlând, în momentul în care cineva l-a bruscat pe Dan, deşi părea că se liniştise. Nu-l cauţionez, a greşit, nu e prima oară, dar sper să fie ultima.

Am făcut ce ar face orice bărbat pentru familia sa, pentru că el, alături de copilul meu pe care-l iubesc necondiţionat, este familia mea.

P.S. Azi dimineaţă am fost la antrenament, ne-umflat, ne-tumefiat, ne-învineţit",
a scris MM, pe facebook, la câteva ore de la apariţia informaţiilor legate de scandalul provocat în clubul LOFT din Bucureşti.

Chiar dacă Gigi Becali s-a arătat contrariat de momentul provocat de angajatul său, MM va scăpa şi de această dată de o sancţiune din partea clubului.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu