Simona Halep, după ce a eliminat-o pe Irina Begu: "A fost greu, ea a jucat foarte bine"

Postat la: 30.09.2020 20:10

Simona Halep a declarat, miercuri, că meciul cu Irina Begu, din turul doi de la Roland Garros, a fost foarte greu, mai ales că oponenta sa a jucat foarte bine.

"A fost greu, ea a jucat foarte bine. Mă bucur că am câştigat acest meci, abia aştept meciul următor. Întotdeauna este greu la un Grand Slam, iar meciul cu Anisimova va fi dificil, însă mă simt bine şi mă bucur că sunt în turul trei", a declarat Halep, după meciul cu Irina Begu.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, miercuri, pe Irina Begu, locul 73 WTA, scor 6-3, 6-4, şi s-a calificat turul trei la Roland Garros. În turul trei, Halep va evolua cu americanca Amanda Anisimova, locul 29 mondial.

"Am jucat cu Anisimova anul trecut și am pierdut, știu că nu va fi ușor nici acum. Voi lupta să câștig meciul, dar știu că trebui să joc la nivel înalt. Darren Cahill îmi va da informațiile de care am nevoie", a spus Halep despre meciul din turul 3.

Calificarea în turul trei la Roland Garros este recompensată cu 126,000 de euro şi 130 de puncte WTA.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu