Adevarul stiintific despre miturile legate de vaccinul pentru COVID-19 care circula pe internet

Postat la: 26.07.2020 - 22:00

In saptamana in care Universitatea Oxford a anuntat rezultate promitatoare ale testelor clinice pentru vaccinul impotriva coronavirusului pe care il dezvolta, BBC demonteaza cateva mituri si declaratii inselatoare privind vaccinurile.

Informatii false despre impactul asupra ADN-ului

Un videoclip continand afirmatii inexacte despre testele clinice privind vaccinului anticoronavirus, realizat de osteopatul Carrie Madej, a capatat popularitate pe retelele sociale.

In acest clip apare informatia falsa ca vaccinurile vor schimba ADN-ul celor care fac vaccinul anti-COVID si ca acesta ar fi conceput "pentru a ne transforma in organisme modificate genetic". Madej mai spune ca vaccinurile ar fi folosite pentru a-i conecta pe oameni la o forma de inteligenta artificiala.

Este insa o afirmatie falsa. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 25 de prototipuri de vaccin sunt in diferite stadii ale testelor clinice, dar niciunul nu va modifica ADN-ul uman si nu contin tehnologie care leaga oamenii de o interfata de inteligenta artificiala.

Toate vaccinurile sunt concepute pentru a provoca un raspuns al sistemului imun, antrenand organismele noastre sa recunoasca si sa combata coronavirusul.

Afirmatii false cu privire la durata perioadei de dezvoltare a vaccinului

Cand rezultatele preliminare ale studiului privind vaccinul anti-COVID al Universitatii Oxford au fost publicate, luni, subiectul a provocat multe dezbateri pe grupurile Facebook axate pe coronavirus.

Unii utilizatori de Facebook au postat comentarii spunand ca nu doresc sa se vaccineze, deoarece "nu vor sa fie cobai" si ca a acesta a fost bagat in productie "cu viteza luminii".

Desi este posibil sa existe ingrijorari cu privire la siguranta vaccinului, avand in vedere ritmul accelerat de dezvoltare al acestuia, profesorul Andrew Pollard, seful Grupului pentru vaccin de la Oxford, a spus pentru BBC ca au fost respectate toate procedurile riguroase de siguranta, in toate etapele testelor clinice.

Procesul a fost atat de rapid in primele doua faze ale testelor clinice deoarece la Oxford au mai fost facute cercetari privind vaccinul impotriva coronavirusurilor, pentru ca au fost accelerate procedurile administrative si de finantare si pentru ca procesul a starnit un interes urias, ceea ce inseamna ca nu a mai fost nevoie de alocarea unui timp suplimentar pentru cautarea de voluntari.

Afirmatii false despre vaccinuri si gripa spaniola

Un mesaj care circula pe retelele sociale sustine ca vaccinurile au fost responsabile pentru 50 de milioane de decese in timpul pandemiei de gripa spaniola din 1918.

Dar acest lucru este complet gresit.

In primul rand, dupa cum arata Centrul de Control al Bolilor din SUA, nu a existat la momentul respectiv niciun vaccin.

Oamenii de stiinta din Marea Britanie si SUA au facut experimente cu vaccinuri bacteriene simple, dar acestea nu au fost ceea ce intelegem astazi prin vaccinuri, spune istoricul Mark Honingsbaum.

"Nimeni nu stia ca gripa este un virus", explica istoricul.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu