Băsescu: Se pare că Dăncilă e vârful de calitate politică în PSD, ceilalţi sunt vai mama lor

Postat la: 21.11.2019 - 09:50

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune despre Viorica Dăncilă că este ”vârful de calitate politică în PSD” şi este ”mai bună decât a lăsat imaginea”, iar ceilalţi lideri social-democraţi sunt ”vai mama lor”.

„Dânsa (Viorica Dăncilă - n.r) este singurul candidat al PSD-ului care nu pleacă din postura de favorit la câştigarea alegerilor şi asta i-a dat o amprentă aşa...eroică. Adică duce o bătălie împotriva oricărei impresii, împotriva oricărei evaluări, ceea ce este meritoriu, şi o duce hotărât, indiscutabil. E un candidat care, deşi este catalogat a avea şanse zero, totuşi se bate până la ultimul glonţ, ceea ce arată un caracter puternic", a afirmat Traian Băsescu, miercuri seară, într-o intervenţie la România TV.

Întrebat dacă Viorica Doncilă mai are un viitor politic în situaţia în care va pierde alegerile prezidenşiale, Băsescu i-a ironizat pe ceilalţi membri ai conducerii PSD.

„Eu cred că liderii PSD trebuie să se uite la câte procente au făcut la europarlamentare, pentru că a fost tot listă naţională şi să se uite câte procente va face doamna Dăncilă duminică şi pe urmă să fugă repede acasă să se uite în oglindă, să vadă ce au făcut ei, ce a făcut femeia asta. (...) Ce să-i spună lui Dăncilă? «Noi am scos 20 la sută, dar tu, pentru că ai ajuns la 40, te radem!» (...) Acum, se pare că vârful de calitate politică în PSD este Viorica Dăncilă, că ceilalţi sunt vai mama lor. Daţi-mi al doilea lider după Dăncilă!", a mai spus Băsescu.

În ceea ce priveşte dezbaterile organizate separat de cei doi candidaţi, Traian Băsescu consideră că „au redus credibilitatea candidaţilor, pentru că au fost fiecare cu ziariştii lui, fiecare cu locul lui de antrenament, că ei au fost la antrenament, nu au urcat în ring, într-adevăr pentru această finală".

Băsescu susţine că există un risc „major" de a se fi creat un precedent pentru alte runde de alegeri. Băsescu a reafirmat susţinerea pentru Klaus Iohannis în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, însă spune că ar fi participat la o dezbatere electorală cu Dăncilă.

„Este mai bună decât a lăsat imaginea, e totuşi un om care a stat nouă ani la Bruxelles. (...) În niciun caz Viorica Dăncilă nu este un adversar care să poată fi umilit, spunându-i «eşti prea prost ca să mă întâlnesc cu tine»" a afirmat Traian Băsescu. Acesta consideră că lipsa unei confruntări directe ar putea duce la o creştere a absenteismului la vor, care ar fi în avantajul candidatului PSD.

Fostul şef al statului spune că decizia electoratului de a o trimite pe Dăncilă în a doilea tur al alegerilor trebuie respectată, însă se arată convins că alegerile vor fi câştigate de Klaus Iohannis.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu