Cămila rămâne la Nuțu Cămătaru. Ce se întâmplă cu macacul Aki și cu lemurienii găsiți în casa lui?

Postat la: 18.09.2019 18:26

Două maimuțe, doi lemuri și o cămilă - asta au descoperit polițiștii acasă la Nuțu Cămătaru. Reprezentantul ASPA Bucureşti, care a fost prezent la percheziţiile de azi, a declarat că acţiunea de azi a fost o consecinţă a incidentului de săptămâna trecută când o maimuţă a fost văzută într-o curte din Sectorul 5 al Capitalei.

În urma unei desfăşurări de forţe de amploare, animalul a fost capturat şi dus la la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice Visul Luanei. Maimuţa, botezată Aki, rămâne în centru aproximativ 30 de zile, timp în care îi vor fi făcute mai multe analize medicale. În paralel, se caută o grădină zoologică pentru găzduirea sa pe viitor.

Potrivit ASPA Bucureşti, Aki este un macac tânăr, are aproximativ 3 ani, iar medicii veterinari spun că o astfel de maimuță poate trăi până la 28 de ani, scrie digi24.ro Polițiștii încearcă acum să afle de unde a evadat maimuța, Nuțu Cămătaru fiind cunoscut pentru pasiunea sa pentru animale exotice. De altfel, în februarie 2013, polițiștii au descoperit în curtea lui și alte animale exotice.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu