Cazuri de coronavirus la Primăria Sectorului 4. Toţi angajaţii vor fi testaţi

Postat la: 27.07.2020 - 10:48

Toţi angajaţii Primăriei Sectorului 4 vor fi testaţi, după ce doi angajaţi s-au infectat cu noul coronavirus.

Doi angajaţi ai autorităţii locale au fost confirmaţi pozitiv la testul COVID-19 în weekend-ul trecut, astfel că primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, a dispus testarea în regim de urgenţă, în cursul zilei de luni, a tuturor funcţionarilor angajaţi ai Primăriei Sectorului 4.

Totodată, sediul instituţiei a fost deja dezinfectat şi igienizat duminică, astfel încât activitatea Primăriei să continue în regim normal, cu numărul minim necesar de oameni.

Cei doi angajaţi testaţi pozitiv nu lucrau în relaţie directă cu publicul, iar în urma anchetei epidemiologice contacţii acestora au fost deja izolaţi la domiciliu pentru următoarele 14 zile.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu