Copil de 5 ani, decedat într-un accident produs de tatăl său, care urcase beat la volan

Postat la: 25.03.2020 - 21:04

Un copil în vârstă de 5 ani şi-a pierdut viaţa, miercuri după-masă, într-un accident rutier produs pe DN 17D, în localitatea Chiuza, la volanul maşinii în care se afla fiind tatăl său, care se urcase beat la volan, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

"În această după-masă, pe drumul naţional 17D, în localitatea Chiuza, a avut loc un grav accident rutier, în urmă căruia, din păcate, un copilaş de numai 5 ani a decedat. Acesta se afla într-un autoturism, condus pe direcţia Beclean-Salva, de către un bărbat în vârstă de 30 de ani, din judeţul Arad. Conform primelor date, se pare că acesta, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi, într-o curbă, a ieşit în afara părţii carosabile, unde s-a răsturnat", a transmis IPJ.

În maşină se mai aflau, pe lângă copilul decedat şi tatăl său, alţi doi adulţi şi încă un copil, tot în vârstă de 5 ani, care au fost răniţi. Rezultatul testării cu aparatul etilotest în cazul şoferului a fost de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere cu alcoolemie.

La locul accidentului a intervenit şi un elicopter SMURD, dar, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cei patru răniţi au fost transportaţi, în cele din urmă, la spitalele din Bistriţa şi Beclean. Poliţiştii urmează să verifice motivul pentru care persoanele din autoturism se aflau în deplasare, având în vedere restricţiile de circulaţie impuse prin Ordonanţa Militară nr. 3.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu