Medicii din linia întâi, cu demisiile pe masă: "Intri dimineaţă în spital şi mai ieşi a doua zi la prânz"

Postat la: 09.07.2020 - 11:47

În contextul în care România a înregistrat un record de noi cazuri de îmbolnăviri de COVID în spitalele din ţară, medicii aflaţi în prima linie ameninţă cu demisiile invocând epuizarea fizică şi lipsa unor protocoale sigure care să-i protejeze în faţa noului virus.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti (SJU), desemnat centru de Terapie şi Anestezie Intensivă (ATI) pentru cazurile critice şi grave de pacienţi infectaţi cu coronavirus, sunt internaţi bolnavi din şapte judeţe aflate în zona de Sud-Est a ţării. Secţia ATI din cadrul SJU Ploieşti are funcţionale opt paturi dotate cu ventilatoare performante. Zile la rând, acestea au fost ocupate în totalitate de către pacienţi care au dezvoltat forme grave ale bolii. „Spitalul este sufocat de COVID" spun medicii din Spitalul Judeţean, iar cazurile noi se înmulţesc de la o zi la alta.

„Astăzi dimineaţă (n. red. - miercuri, 8 iulie) erau ocupate cinci ventilatoare din cele opt în total", a precizat Violeta Tănase, şefa secţiei Unitate Primiri Urgenţe din cadrul SJU Ploieşti. Ventilatoarele au fost eliberate însă pentru că în doar două zile nouă persoane infectate cu coronavirus au murit.

Creşterea alarmantă a numărului de cazuri de COVID în Prahova a creat panică şi în rândul medicilor de la secţia ATI a Spitalului Judeţean Ploieşti. Potrivit unor surse, patru din cei opt medici care lucrează în prima linie şi-au scris demisiile în cursul zilei de marţi, 7 iulie. ATI-iştii sunt nemulţumiţi că sunt obligaţi să asigure în paralel asistenţă medicală şi pacienţilor infectaţi cu coronavirus, dar şi bolnavilor non-COVID, iar volumul de muncă este extrem de mare. „Nemulţumirile lor ţin de epuizarea fizică şi de faptul că trebuie să intre şi în secţiile de COVID şi în cele non-COVID. Este destul de complicat, pentru că într-un fel intri echipat la un bolnav COVID şi altfel într-o secţie unde sunt internaţi bolnavii care nu au această afecţiune. Totuşi, din câte ştiu eu, demisiile medicilor din ATI nu s-au concretizat până în acest moment, au rămas doar la faza de protest", a precizat Sebastian Toma, directorul medical al SJU Ploieşti.

În urma presiunilor, medicii ploieşteni au primit ajutor din ţară. Patru ATI-işti din Timişoara, Deta şi Sibiu au fost detaşaţi la Ploieşti. „Am primit sprijin, este adevărat, dar colegii noştri din ţară vor rămâne la noi doar două săptămâni, ceea ce este foarte puţin", a precizat medicul Violeta Tănase.

Lipsa personalului specializat ATI a dus la o situaţie fără precedent. Medicii de la Ploieşti fac şase gărzi pe lună, o gardă însemnând 24 de ore de stat în spital la care se adaugă încă opt ore din programul normal. „Se intră dimineaţă la serviciu şi mai pleci acasă a doua zi după-amiază", a explicat Violeta Tănase.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât Spitalul Judeţean Ploieşti este un focar de COVID-19. Secţia de Boli Interne a fost închisă după ce un medic, chiar şeful de secţiei, două asistente, trei infirmiere şi mai mulţi pacienţi internaţi aici au fost depistaţi pozitiv la începutul acestei săptămâni. Medicul este simptomatic şi a fost transportat de urgenţă la un spital din Bucureşti.

Medicii ATI care şi-au depus demisia sunt deranjaţi şi de faptul că unitatea mobilă de terapie intensivă, dotată cu 12 paturi, nu este funcţională nici la două săptămâni după ce a fost adusă la Spitalul Judeţean. „Tot din lipsă de personal, dar mai este ceva. Ventilatoarele din unitatea mobilă nu sunt dintre cele performante, nu benficiază de un reglaj fin al presiunii oxigenului, necesară pentru un bolnav cu formă gravă de COVID. Aici putem interna doar formele uşoare şi medii", a adăugat directorul medical al SJU Ploieşti.

În Prahova, numărul cazurilor de COVID a ajuns la 644 în condiţiile în care a ieşit din starea de urgenţă cu 80 de cazuri raportate. Cele mai multe cazuri au fost descoperite la un cămin de bătrâni unde 51 de persoane, cei mai mulţi cu vârsta peste 70 de ani, au fost testaţi pozitiv. Şapte dintre aceştia au murit deja.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu