Observator Cultural: "Jurnal de Pandemie" modifică datele problemei și schimbă accentele. Hoandră șade și cujetă ca baciul ardelean sprijinit în coada bâtei!

"Observator Cultural", prin semnatura Cristinei Manole, face un set de recenzii valoroase dedicate "Cartilor jurnalistilor". Este vorba despre patru volume scrise de ziaristi consacrati, aparute recent. Intre acestea si cartea lui Octavian Hoandra, "Jurnal de Pandemie", din care Ziuanews a publicat, in premiera, fragmente sub forma de editorial:

"Octavian Hoandră (n. 1958, undeva prin Ardeal) este un jurnalist român care practică, discret aș zice, și literatura. Nu de azi, de ieri. Nu știm cîtă lume i-a citit poemele și proza - romane, povestiri etc. - sau publicistica, eu nu, dar e clar că toată lumea îl știe de la televizor. Un post de televiziune și o emisiune, Realitatea românească, l-au făcut cunoscut pe Octavian Hoandră în toată România. Apari la TV, exiști, nu apari, nu exiști. Dar asta e o altă temă pricinoasă, să-i spunem, de complicate discuții între scriitorii care nu apar pe la televiziuni și bombăne că nu sînt cunoscuți. Bref, avem la îndemînă o carte apărută pe neașteptate, Jur­nal de pandemie (Editura Școala Ardeleană, 2020, bine garnisită de trei consistente și generoase prefețe aparținînd lui George Banu, Vasile Sebastian Dîncu și Ovidiu Şimonca și flan­cată cu o postfață semnată de Bogdan Comaroni, alt jurnalist de cursă lungă), care poate modifica datele problemei și schimba accentele. Literat, jurnalist, nu mai contează. Notații din cîteva luni ale lui 2020 - două mai precis, prima intrare e din 25-28 martie, ultima din 21-24 mai - din viața unui om din anul 2020. Cu pandemie cu tot. Cu piruete prin trecut, cu glose și oftături culturale, bombăneli politice, care au marcat existența unui cetățean obligat acum să vegeteze de unul singur acasă. Și mai și fumează de zor pe deasupra. Sîntem în plină molimă și interdicții, stări de necesitate, de alertă, de mai știm noi ce, carantine, dar și lecturi și muzică, telefoane, amintiri din plin care suplinesc lipsa prietenilor de taclale. Un spirit deschis, muntenesc, îmbracă seriozitatea unui ardelean, nu știu dacă și greco-catolic, dar foarte probabil. Multe, multe trimiteri culturale, jazz din belșug, literatură din plin, observații de viață, cotidian și prieteni, colegi de jurnalism și de platou, frumoase portrete de mari intelectuali. De la Adrian Marino și Mircea Ivănescu - unul bea ceai, marele poet și traducător al lui Joyce și Musil, tărie sau vin -, pînă la lungul șir de invitați, toți de marcă, ai unei emisiuni care își pune amprenta asupra celor șase ani cît a durat naveta televizoristă bucureșteană. Acum sîntem înainte în timp, în pandemie, înapoi la Cluj. Acasă. Un acasă volatil, aparent ireal, ajungem și în Cuba și ne răsucim și prin toată România, un acasă fictiv și hiperreal deopotrivă, din moment ce se mănîncă slănină cu ceapă și roșii și bat clopotele. Trăim, da, o mare minune, bucurați-vă, ne sugerează omul de televiziune, care acum șade și cujetă precum baciul ardelean sprijinit în coada bîtei. E bine? De ce nu ar fi. Sînt fulgurații intelectuale de moment, grefate pe un noian de melancolii - umbra lui Blaga e me­reu prezentă în acest peisaj narativ deal-vale, apare și un Iohannis zîmbăcios și jovial, un primar cumsecade, printre alții - care fac din acest fals jurnal de pandemie un elogiu adus prieteniei. Și culturii. Și un frumos elogiu al vieții. E și jurnalism la mijloc, dar mijloacele sînt literare. Se împacă în bună tradiție românească și capra, și varza. Chiar că mi s-a făcut și mie dor de puțină muzică. Un Coral de Bach, cu Lipatti la Besançon - peste două săptămîni urma să moară -, sau Afară e întuneric cu inegalabilul Dona Dumitru Siminică? Să fac mai întîi corectura la articol.", scrie Cristina Manole, articolul integral putand fi consultat AICI.