SNSPA, invitată să facă parte din cea mai nouă reţea globală de universităţi

Postat la: 24.01.2020 - 14:10

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), membră a consorţiului european CIVICA, a fost invitată să colaboreze cu cea mai nouă reţea globală de universităţi. Anunţul a fost făcut joi, 23 ianuarie 2020, de George Soros, în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos.

Cu această ocazie, George Soros a lansat o reţea globală de instituţii de învăţământ superior, culturale şi de cercetare, "Open Society University Network" (OSUN). Aceasta va pregăti studenţi pentru provocările actuale şi viitoare şi va integra activitatea didactică şi de cercetare în instituţii de învăţământ superior din întreaga lume. Totodată, George Soros a afirmat că noua reţea de universităţi va primi fonduri în valoare de un miliard de dolari.

OSUN va fi coordonată de Universitatea Central Europeană (CEU), pe care George Soros a fondat-o, alături de Colegiul Bard din SUA.

George Soros a adresat o invitaţie de colaborare membrilor CIVICA, Universitatea Europeană de Ştiinţe Sociale, un consorţiu universitar european din care face parte CEU, împreună cu Science Po (lider), Universita Bocconi, European University Institute, Hertie School of Governance, London School of Economics and Political Science, Stockholm School of Economics şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

Conducerea SNSPA salută iniţiativa şi consideră că investiţiile în educaţie şi cercetare sunt în beneficiul studenţilor, al profesorilor şi au un puternic impact asupra publicului larg. Dezvoltarea ştiinţelor sociale poate genera soluţii sustenabile pentru provocările cu care se confruntă societatea contemporană.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu