Un galatean a fugit din izolare ca sa-si vada familia, dar a fost prins si bagat in carantina. A facut scandal si a sarit pe geam

Postat la: 06.06.2020 - 10:35

Un barbat de 45 de ani din judetul Galati care a nu respectat masura izolarii la domiciliu si a plecat intr-o localitate invecinata sa isi vada sotia si copiii a provocat scandal dupa ce jandarmii l-au dus intr-un centru de carantina, de unde a incercat sa fuga, sarind de pe geam.

Dus la spital pentru ingrijiri medicale, barbatul a devenit violent cu cadrele medicale, fiind din nou nevoie de interventia jandarmilor. In cele din urma, el a fost internat la Spitalul de Psihiatrie, dupa ce a amenintat ca se va omori.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Galati, vineri, in jurul orei 23:30, la un centru de carantina din judetul Galati a fost adus un barbat aflat intr-o stare avansata de ebrietate care nu a respectat masura izolarii la domiciliu si a plecat intr-o comuna invecinata pentru a-si vedea sotia si copiii.

Ajuns la centrul institutionalizat de carantina, barbatul a devenit agitat si a inceput sa injure personalul medical si jandarmii, spunand ca el nu va ramane acolo si va incerca sa fuga.

"Dupa aproximativ 15 minute de la introducerea in centru, barbatul a incercat sa fuga prin escaladarea geamului camerei. Zgomotul facut de acesta a fost auzit de jandarmi, iar cand s-au indreptat in directia cladirii l-au vazut cazut, fara a da semne ca misca. La fata locului a fost solicitat un echipaj medical.

Intre timp, barbatul si-a revenit din starea de inconstienta, iar la vederea personalului medical a inceput sa devina violent. Jandarmii l-au imobilizat, iar ambulanta l-a transportat la spitalul de urgenta pentru investigatii suplimentare", se arata in comunicat.

Sursa citata mentioneaza ca, in timpul investigatiilor medicale, barbatul a continuat amenintarile si injuriile aduse doctorilor si asistentelor din spital, fiind solicitat din nou un echipaj de jandarmerie.

Oamenii legii au reusit sa il linisteasca, iar la finalizarea investigatiilor medicale l-au transportat in acelasi centru de carantina. Intrucat barbatul a amenintat ca in cazul in care nu i se va da drumul se va omori, autoritatile au decis transportarea acestuia la Spitalul de Psihiatrie, unde a fost internat.

In cauza, jandarmii au intocmit actele de sesizare pentru zadarnicire a combaterii bolilor.

Barbatul a fost amendat cu 6.000 de lei pentru proferarea de injurii si scandal in incinta unei unitati medicale si 200 de lei pentru proferarea de injurii.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu