Un politician de doar 43 ani a murit la câteva ore de la externare. A fost tratat de COVID-19 şi avea două teste negative

Postat la: 02.08.2020 10:43

Fostul director al Serviciului Judeţean de Pază Olt, Dragoş Turcitu, a decedat sâmbătă, 1 august, la câteva ore de la externare, după ce a fost tratat de COVID-19.

Dragoş Turcitu, din Slatina, a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina din 22 iulie 2020, unde a fost tratat pentru COVID-19. A fost externat, având două teste negative. S-a simţit rău, iar în scurt timp a decedat. Conform mărturiei unui prieten al politicianului, Turcitu a ieşit de la baie acuzând că resimte dureri în braţul stâng, cel mai probabil suferind un infarct.

Turcitu era membru PNL, iar în trecut a ocupat funcţia de director al Serviciului Judeţean de Pază Olt, fiind la acel moment promovat de preşedintele CJ Olt de la acea vreme, Jenel Copilău (PRM). Ulterior a continuat să activeze în politică, trecând pe la UNPR şi ulterior ajungând în organizaţia judeţeană a PNL, de unde, în 2017, a fost exclus din Biroul Permanent Judeţean, de atunci rămânând membru simplu. Turcitu era salariat al Administraţiei Bazinale de Apă SHI Argeş-Vedea. Era tatăl a două fete minore.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu