7 alimente care NU erau sănătoase dar acum au devenit!
Postat la: 21.10.2024 - 20:03
Există alimente pe care multă lume le evită pentru că, de-a lungul timpului, și-au căpătat reputația că nu sunt bune pentru sănătate.
Despre unele se spune că îngrașă, altele sunt considerate cauza apariției unor afecțiuni grave, însă realitatea este alta și acestea pot face parte, fără probleme, dintr-o dietă echilibrată. Care sunt alimentele de care nu ar mai trebui să te ferești și pe care le poți consuma ca parte dintr-o dietă echilibrată?
1. Pâinea
Pâinea are o reputație proastă în cazul dietelor din cauza că organismul descompune rapid carbohidrații în zahăr. Însă carbohidrații sunt, în același timp, o sursă importantă de energie pentru corp. Evită pâinea albă și consumă doar pâine din cereale integrale, pentru că este bogată în fibre și îți va ține de foame mai mult timp.
2. Laptele
Nutriționiștii susțin că grăsimile saturate care se găsesc în produsele lactate nu prezintă același risc pentru siluetă ca grăsimile saturate din carne. Alege variantele de lactate cu un procent mai mic de grăsime și poți consuma aceste produse fără teama că îți vor afecta sănătatea sau silueta.
3. Cartofii
Cartofii se numără printre legumele care au o reputație proastă, însă nu trebuie să lași carbohidrații din aceste legume pline de amidon să te sperie. Cu toate că sunt bogați în carbohidrați, cartofii sunt o sursă importantă de vitamina B6 și vitamina C, precum și de potasiu. Atâta timp cât sunt consumați gătiți la cuptor sau copți, cartofii pot face parte dintr-o dietă echilibrată.
4. Cafeaua
Cafeaua este una dintre cele mai sănătoase băuturi pe care o poți consuma încă de la prima oră a zilei. Studiile au arătat că persoanele care beau cafea prezintă un risc mai mic de a face Parkinson, Alzheimer sau boli de inimă.
5. Vinul
Consumă un pahar de vin roșu la cină fără să îți fie teamă că acesta ți-ar afecta în vreun fel sănătatea. Studiile au arătat că resveratrolul, un antioxidant care se găsește în vinul roșu, protejează împotriva bolii Alzheimer, bolilor de inimă și diabetului. În cazul vinului, moderația este importantă. Dacă consumi o sticlă întreagă de vin într-o noapte, acesta nu va mai avea aceleași efecte benefice asupra sănătății.
6. Ouăle și gălbenușul de ou
Până de curând, omleta făcută doar din albușul de ou era considerată cea mai bună opțiune pentru un mic dejun hrănitor, pentru că gălbenușul conține grăsimi și colesterol. Studiile făcute în ultimii ani au condus la concluzia că nivelul colesterolului din organism nu crește din cauza consumului de alimente care conțin colesterol. În plus, gălbenușul reprezintă o sursă importantă de vitamine B6 și B12, precum și vitaminele A, D, E și K.
7. Grăsimile
Grăsimile au fost mult timp eliminate din multe diete și planuri alimentare tocmai pentru că se considera că acestea îngrașă. Nutriționiștii au ajuns însă la concluzia că grăsimile reprezintă un nutrient important în dietă. Grăsimile saturate, cum sunt cele din carnea roșie, pot duce la apariția bolilor de inimă, însă grăsimile nesaturate, care se găsesc, de exemplu, în uleiul de măsline și avocado, pot îmbunătăți chiar activitatea cardiovasculară și ajută la slăbire, în primul rând datorită faptului că sunt hrănitoare.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu