A fost forțată să instruiască spioni nord-coreeni. Avea 13 ani in 1977 cand a disparut fara urma răpită de pe plaja din Japonia

În noiembrie 1977, Megumi Yokota, o fetiță de 13 ani din orașul japonez Niigata, s-a despărțit de prietenele sale, cu care fusese la antrenament la badminton, și a plecat spre casa aflată la doar câteva sute de metri distanță.

Nu a mai ajuns însă. După o oră, mama sa, îngrijorată, a alergat spre școală, sperând că se va întâlni cu Megumi pe drum. Acolo a aflat însă că fetița plecase deja. Poliția a demarat rapid căutările, cu mulți oameni și câini, pe străzile din zonă și în pădurea de pini din apropiere. Fără succes. În timpul acesta, pe Marea Japoniei, o barcă manevrată de agenți nord-coreeni, se îndrepta cu viteză spre Peninsula Coreeană, cu fetița îngrozită la bord. În urma lor nu au rămas nicio urmă și niciun martor. De fapt, răpirea era atât de bizară încât puțini și-ar fi putut imagina un astfel de scenariu, scrie BBC.

De-a lungul anilor a devenit clar însă că Megumi nu era singura victimă. Guvernul japonez spune acum că între 1977 și 1983, agenții nord-coreeni au răpit 17 cetățeni japonezi. Unii analiști spun că numărul răpirilor ar fi mai mare, în jur de 100. Autoritățile au căutat-o pe Megumi zile în șir. O unitate specializată în răpiri s-a mutat în casa familiei Yokota. Bărcile Pazei de Coastă patrulau frecvent marea. Dar rezultatele anchetei și ale căutărilor au întârziat să apară.

Tatăl lui Megumi rătăcea pe plajă în fiecare dimineață. Seara, plângea în baie, așa cum plângea și soția sa, încercând să se ascundă de ceilalți copii ai săi, frații lui Megumi, gemenii de 9 ani. În acest timp, fetița era vie, în Coreea de Nord. Ahn Myong-jin, un spion nord-coreean, care a defectat în Coreea de Sud în 1993, le-a spus autorităților de la Seul povestea răpirii lui Megumi. El a explicat că aceasta îi fusese relatată de unul dintre răpitori, un agent secret senior.

Răpirea a fost de fapt întâmplătoare. Doi agenți secreți care terminaseră misiunea din Niigata așteptau barca ce urma să îi ducă acasă în Coreea de Nord în momentul în care și-au dat seama că au fost văzuți de o persoană. Din teama că vor fi descoperiți, ei au răpit persoana și au dus-o cu ei. Megumi era destul de înaltă pentru vârsta ei, așa că cei doi nu și-au dat seama imediat că tocmai au răpit un copil.

Megumi a ajuns în Coreea de Nord după 40 de ore, într-o magazie a bărcii, cu degetele însângerate din cauza tentativelor de a evada. Agenții care au răpit-o au fost criticați pentru gestul lor. Megumi plângea și refuza să mănânce. Pentru a o liniști, autoritățile nord-coreene i-au promis că dacă va munci și va învăța coreeană, atunci va primi permisiunea de a se întoarce acasă.

Era o minciună. Răpitorii ei nu aveau o astfel de intenție. De fapt, autoritățile din Coreea de Nord aveau de gând să o forțeze pe Megumi să instruiască spioni, învățându-i limba și comportamentul japonez, la o școală de elită pentru agenți secreți. Cazul în sine era extraordinar. Dar răpirea întâmplătoare a lui Megumi a stabilit un precedent în Coreea de Nord.

Viitorul lider al țării, Kim Jong-il, pe atunci șef al serviciilor secrete, intenționa să extindă programul de spionaj. Străinii răpiți puteau fi buni profesori, dar puteau fi, la rândul lor, spioni. Sau regimul de la Phenian le putea fura identitatea, pentru a fabrica pașapoarte false. O altă variantă - aceștia puteau fi căsătoriți cu alți străini, iar copiii lor puteau fi folosiți de regim. Plajele Japoniei erau pline de oameni obișnuiți, gata să fie răpiți.

Acasă la Megumi, familia trăia drama dispariției fetei. Frații fetiței, Takuya și Tetsuya Yokota, aveau 9 ani în momentul incidentului. Polițiștii care o căutau pe Megumi le-au arătat clipuri video cu arte marțiale și i-au îndemnat să fie puternici, să nu se lase bătuți. Timp de 43 de ani, Takuya a încercat să urmeze acest sfat. Dar imediat după momentul răpirii, familia era devastată.

„Era foarte vorbăreață, foarte isteață. Fără ea la masă, conversația lâncezea. Atmosfera a devenit sumbră", explică Takuya pentru BBC. „Eram foarte îngrijorat, dar cumva m-am dus la culcare, apoi m-am trezit dimineață, și apoi în fiecare zi, pentru a descoperi că nu este acolo", spune el. Timp de două decenii de la dispariție, familia Yokota a încercat fără succes să înțeleagă ce s-a întâmplat. În același timp, au încercat să își imagineze cum ar putea să arate Megumi.

În orașele de coastă japoneze, veștile despre diverse evenimente neobișnuite au început să circule cu repeziciune. Localnicii vorbeau despre semnale radio bizare și despre lumini ale unor bărci necunoscute, despre pachetele de țigări coreene lăsate în urmă de necunoscuți, pe țărm. În august 1978, doi tineri aflați pe plajă în prefectura Toyama au fost legați de patru oameni care vorbeau o japoneză cu un accent ciudat. Au fost însă abandonați, după ce de ei s-a apropiat un bărbat care își plimba câinele.