Bizareriile sexuale ale lui Hitler. Penis minuscul, scatofil şi masochist!
Postat la: 16.02.2021 - 18:44
Adolf Hitler a fost unul dintre cei mai cumpliţi dictatori din istoria lumii. Prin regimul nazist a impus o politică inumană de epurare etnică, rasială şi biologică.
Aproape după model spartan, acesta a impus eliminarea prin diferite metode a celor cu tulburări psihice, diformităţi fizice sau necorespunzători, în general, perfecţiunii visate a aşa zisei "rase ariene". Culmea, rapoartele vremii, dar şi anumite cercetări, inclusiv în domeniul psihologiei, arată că Htiler era de fapt întâiul pacient psihiatric al Germaniei. Pe lângă numeroasele tulburări de personalitate şi posibil psihice, dictatorul german avea şi frustrări, dar şi plăceri bizare în viaţa sexuală.
În primul rând Hitler s-a născut cu un penis extrem de mic, spun câteva mărturii ale vremii. Lucru confirmat şi de o serie de specialişti în istorie. Mai precis acesta ar fi suferit de hypospadias, o problemă congenitală prin care capătul uretrei nu se dezoltă în partea superioară a penisului, ci undeva ori în lateral, ori în partea inferioară dând impresia de micro-penis în multe cazuri. În plus, se spune că Hitler avea şi doar un singur testicol.
"Hitler avea două forme de anormalitate la nivel genital: un testicol necoborât şi o problemă rară la nivelul penisului, hypospadias, prin care uretra se deschide pe cealaltă parte a penisului", se arată în lucrarea "Hitler's Last Day: Minute by Minute", scrisă de istoricii Jonathan Mayo şi Emma Craigie. Ar exista şi rapoarte medicale din Germania nazistă care ar putea confirma aceaste probleme congenitale, la nivel genital, ale dictatorului.
Doctorul Fritz Redlich, specialist în neurologie şi psihiatrie, profesor la Yale, spune că aceste probleme congenitale, combinate cu o altă afecţiune care îi oferea dificultăţi la urinare, i-ar fi adus lui Hitler numeroase inhibiţii în viaţa sexuală, afectându-i sănătate mentală. Mai precis, doctorul Redlich credea că Hitler suferea de spina bifida occulta - o boală genetică care cauza acele dificultăţi la urinare, deja pomenite, dar şi dese infecţii la vezica urinară. Atât hypospadia, cât şi această condiţie, plus testicolul lipsă ar fi fost deja prezentate în jurnalele doctorului Morell, dar şi ale profesorului Ernst Gunther Schenck, fost medic nazist.
Alte mărturii din timpul regimului nazist privind obiceiurile sexuale ale lui Hitler includ scatofilia şi masochismul. Acestea relatează despre liderul nazist că prefera ca partenerele să stea deasupra sa şi să defecheze. Acest obicei îi provoca mari plăceri sexuale lui Hitler. Acesta ar fi practicat acest tip de jocuri sexuale cu nepoata sa Geli Raubal. Mai mult decât atât, generalul Ernst Rhoem ar fi mărturisit că lui Hitler îi plăcea să vadă fete de la ţară în timp ce-şi făceau nevoile pe câmp.
Iar pe lângă scatofilie, lui Hitler îi plăcea să fie bătut de partenere. Doctorul Walter Langer, din timpul celui De-al Doilea Război Mondial era de părere că Hitler nu putea întreţine un act sexual normal şi că-şi supunea nepoata la tot felul de perversiuni sexuale, printre care scatofilie şi masochism. Îi plăcea să fie bătut până la epuizare. De exemplu, el a obligat-o pe starul german de film Renate Müller să-l bată puternic, în timpul unei partide de sex. Actriţa a dispărut la scurt timp după episodul cu pricina.
Alţi cercetători susţin chiar că Hitler ar fi fost bisexual - mai precis, că ar fi avut mai multe relaţii homosexuale. În adolescenţă şi-ar fi petrecut timpul doar în compania bărbaţilor precum August Kubizek, Reinhold Hanisch sau Rudolf Hausler. Apoi, în 1924, când Hitler se afla închis în Castelul Landsberg ar fi început o relaţie, care a durat ceva timp, cu Rudolf Hess. Hitler l-ar fi poreclit pe Hess, "Domnişoara Anna". Nu există însă suficiente dovezi care să demonstreze că Hitler era preponderent homosexual.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu