"Boala dansului" - unul dintre cele mai bizare incidente din istoria Europei

"Ciuma dansului" sau "Boala dansului" a apărut spontan, aparent fără nicio explicaţie în Europa medievală, timp de câteva secole. Mii de oameni au dansat până la moarte, zile în şir, aproape fără oprire. Este unul dintre cele mai bizare cazuri medicale documentate în Europa.

În anul 1518, oraşul Strassbourg era un puternic centru urban independent de pe teritoriul Sfântului Imperiu Romano-German (n.r. astăzi este pe teritoriul Franţei). În luna iulie a acelui an, Strassbourg-ul avea să fie lovit de cea mai ciudată molimă întâlnită până atunci. Totul a început cu o femeie de aproximativ 30 de ani, nevasta unui târgoveţ, Troffea, din Strassbourg. Femeia a ieşit în plină stradă şi a început să danseze frenetic. Nu a putut fi oprită cu nimic. A dansat până a căzut din cauza epuizării. S-a odihnit, pe jos, o vreme. Iar apoi a luat-o de la capăt.

În scurt timp, i s-au alăturat peste 30 de oameni. Au dansat câteva zile, cu mici opriri, când efectiv cădeau de epuizare. S-au oprit doar când au căzut la pat, în pragul morţii. În săptămâna ce a urmat, peste 400 de oameni din Strassbourg dansau frenetic pe străzi. Jumătate au murit din cauza epuizării, în plină stradă. Autorităţile erau disperate. Medicii din Strassbourg credeau că este vorba despre "fierbinţeala sângelui" şi că de aceea oamenii dansează pentru a-şi potoli un soi de foc lăuntric. Au adus muzicanţi şi instructori de dans pentru a-i ajuta să reziste cât mai mult pe cei care dansau fără oprire, sperând, ca în felul acesta să le domolească „fierbinţeala sângelui".

Numărul celor cuprinşi de frenezie a crescut. La fel şi numărul de morţi. Nebunia a durat o lună. La sfârşitul lui august, "boala dansului" a luat sfârşit. Sute de oameni din Strassbourg au murit după ce au dansat nebuneşte. Alţii au căzut la pat şi s-au îmbolnăvit având nevoie de săptămâni de recuperare. Cazul de la Strassbourg este cel mai cunoscut şi mai bine documentat, dar aşa cum arată specialiştii, "Boala dansului" a afectat mai multe localităţi din Europa, în Evul Mediu, timp de câteva secole. Mai precis, începând din secolul al VII-lea d Hr şi până în secolul al XVII-lea.

Sunt numeroase referinţe în documentele medievale despre momente ciudate în care grupuri mari de oameni începeau, fără niciun motiv, să danseze frenetic. Unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute şi relatate de "Boală a dansului" a fost înregistrată în anul 1020. Se întâmpla în Ajunul Crăciunului, tot într-un sătuc francez. Slujba de Crăciun, oficiată în localitate, a fost stricată de faptul că majoritatea ţăranilor prezenţi în biserică au început să sară nebuneşte şi să cânte fără niciun motiv.

Un caz asemănător a fost înregistrat şi la Erfurt, în Germania. De această dată a fost vorba de un grup de localnici care au dansat şi au sărit mai mulţi kilometri. În starea aceea de frenezie au ajuns până în oraşul vecin Arnstadt. În anul 1374, nebunia dansului a început la Aachen şi s-a răspândit până în Luxemburg. A fost numit "Dansul Sfântului Ioan", oamenii crezând că este un soi de blestem aruncat asupra lor, împreună cu ciuma care răvăşea Europa.

"Formau hore, ţinându-se de mână, şi părea că şi-au pierdut total controlul şi simţurile. Dansau continuu, fără să le pese de nimic, ore întregi, într-un soi de delir sălbatic. Se opreau doar când se prăbuşeau din cauza epuizării", scria Justus Friedrich Karl Hecker, un cunoscut medic din secolul al XIX-lea, în lucrarea sa "The Black Death and The Dancing Mania", publicată în 1888.

După numai doi sau trei ani, epidemia de dans frenetic a lovit din nou Germania, nordul Italiei, Olanda şi Belgia. În anul 1278, „Boala dansului" a lovit peste 200 de ţărani. Aceştia s-au oprit şi au dansat nebuneşte pe un pod peste râul Meuse. De la dans, podul s-a prăbuşit, aproape 100 de ţărani pierzându-şi viaţa. Nici astăzi nu există o explicaţie privind această "boală a dansului". Există însă mai multe teorii care încearcă să explice acest fenomen bizar, poate unul dintre cele mai ciudate din istoria Europei.

Medicii vremii credeau că este vorba despre o "înfierbântare„ a sângelui din zona capului. Superstiţioşii credeau că sunt blesteme ale sfinţilor asupra oamenilor, fiindcă se înmulţiseră păcatele. De aceea, dansul a purtat numele de Sfântul Ioan sau Sfântul Vitus în Germania. În Italia, s-a crezut că de vină pentru această frenezie, ar fi un păianjen veninos. Muşcătura acestuia ar fi afectat neurologic victima.

Steven Gilbert, în lucrarea sa „Toxipedia", crede că halucinaţiile şi dansul nebunesc ar fi provocate după otrăvirea cu "claviceps purpurea", o ciupercă care creşte pe secară. Această ciupercă produce o toxină puternică care ar putea provoca halucinaţii, spasme şi un comportament deviant. Teoria era considerată plauzbilă, mai ales că în aceea perioadă populaţia rurală, mai ales, avea alimentaţia bazată pe consumul de cereale.

Sociologul american Robert Bartholomew, pe de altă parte, crede că "epidemia de dans" din Germania secolului al XIV-lea a fost manifestarea unei secte religioase, apărută după epidemia de ciumă care a devastat Europa.

Noile cercetări arată însă că "Boala dansului" ar fi, de fapt, psihoză în masă sau efectul devastator al stresului post-traumatic acumulat. John Waller a publicat câteva studii pe această temă şi este de părere că dansul frenetic apărea după momente de stres extrem ca tulburări psihogenice în masă. În secolul al XIV-lea, acestea au survenit ca urmare a stresului şi temerilor extreme provocate de epidemia de ciumă, iar la 1518, după o perioadă lungă de foamete, dar şi a epidemiei de variolă care lovise oraşul. În alte condiţii, alte epidemii, foametea sau războiul îndelungat puteau provoca aceste tulburări.