Câți amanți a avut în realitate Regina Maria a României. Cu cine s-a iubit la Palatul Peleș chiar în fața angajaților

Cunoscută și sub numele de "regina-bărbat" datorită temperamentului său energic, s-a născut la Eastwele Park-Kent, în Anglia, pe 29 octombrie 1875. Cu trei prenume - Maria Alexandra Victoria - aparținea Casei de Saxa-Coburg și Gotha.

Fiica ducelui Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, era verișoară cu țarul Rusiei, Nicolae al II-lea, și cu împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, potrivit Historia. La vârsta de 16 ani s-a logodit cu Ferdinand, prințul moștenitor al României, căruia i-a devenit soție pe 29 decembrie 1892. O lună mai târziu, primăria Bucureștiului i-a oferit o cupă de argint gravată cu inscripția "Bine ai venit, mireasă, aleasă de Dumnezeu pentru a cinsti patria".

Primul lor fiu, Carol Caraiman, viitorul rege al României, s-a născut pe 15 octombrie 1893. Au urmat Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana și Mircea. Pe 15 octombrie 1922, Maria și Ferdinand au fost încoronați la Alba Iulia. Cinci ani mai târziu, regele a murit, lăsând tronul lui Carol al II-lea. Regina Maria, persecutată de fiul său din diverse motive, a murit în obscuritate pe 18 iulie 1938, la Pelisor - Sinaia, la vârsta de 63 de ani.

Cauza morții ei a generat multe speculații. Inițial, s-a răspândit zvonul că, într-un schimb de focuri între Carol și Nicolae, regina mamă s-a aruncat în apărarea fiului său mai mic, primind glonțul în locul acestuia. Alte surse susțin că regina a murit în tren, înainte de a ajunge la Sinaia. La începutul anului 1938, fusese internată în mai multe sanatorii din Italia și Germania, bănuită de cancer esofagian și ciroză.

Văzând că nu mai poate să se ridice din pat și simțindu-și sfârșitul aproape, Regina Maria i-a cerut fiului său, Carol al II-lea, să-i trimită un avion pentru a o aduce în România. Auzind că monarhul refuză să îi îndeplinească această ultimă dorință, Hitler s-a oferit să îi pună la dispoziție un avion sanitar. Regina a refuzat oferta, preferând să vină cu trenul pentru a muri în România. Când trenul a ajuns la Cernăuți, acesta a trebuit să circule încet, fără șocuri sau mișcări bruște.

După ce trenul a trecut de Bacău, responsabilii cu călătoria au fost informați să mărească viteza, deoarece Regina Maria murise. Decesul a fost anunțat de Carol al II-lea abia a doua zi, când corpul neînsuflețit al reginei a fost depus la castelul Peleș. La 24 iulie, au avut loc funeraliile naționale, cu un ritual asemănător celui al unui soldat cavalerist. Pe lângă sicriu, era și calul reginei, cu cizmele ei de călărie legate de șa.

Biografiile sale afirmă că Regina a fost de o frumusețe rară. Brunetă cu ochi albaștri, strălucitori și sclipitori, cu o lucire de oțel. Era adesea alintată cu diminutivul "Missy". A fost o femeie energică, mereu prezentă pe front, printre răniți, distribuind mâncare, paturi și medicamente. Sfida exploziile din jur. Ambasadorul Franței la București, Charles de Saint-Aulaire, a făcut o afirmație antologică pentru acele vremuri: "Exista un singur bărbat la Palat și acela este regina."

Contemporanii au dezvăluit și aspecte ale vieții sale sentimentale. A fost bănuită că fiica sa Maria-Mignon a apărut în urma unei relații cu locotenentul Zizi Cantacuzino, aghiotantul său, care o însoțea pretutindeni. Apoi s-a îndrăgostit de Waldorf Astor, un aristocrat american. Între 18 octombrie și 24 noiembrie 1926, a făcut un lung turneu pe continentul nord-american. Traseul a inclus câteva mari orașe din Statele Unite și Canada, precum New York, Montreal, Ottawa, Winnipeg și câteva așezări ale indienilor din Dakota de Nord, regina fiind botezată "Steaua Dimineții" de către Tribul Blackfoot.

Adevărata ei dragoste a fost Prințul Barbu Știrbei, un bărbat frumos, brunet cu ochi căprui. Se spune că a fost tatăl ultimilor doi copii, Ileana și Mircea, care semănau izbitor cu prințul. Ceilalți aveau ochii albaștri ca ai ei și ai lui Ferdinand. Din această cauză, va avea zile cumplite, pedepsită gradual de fiul său, Carol al II-lea, care, în final, îl va exila pe prințul Barbu Știrbei pentru a întrerupe frumoasa poveste de dragoste care se înfiripase între cei doi. Pentru Ferdinand, Prințul Știrbey a fost sfătuitorul principal, iar pentru Regina Maria a fost adevăratul partener de viaţă.

„Relaţiile intime dintre soţi erau inexistente. Ferdinand ştia exact care erau relaţiile soţiei sale cu Barbu Ştirbey, dar le accepta, se obişnuise cu infidelitatea ei, iar pe prinţ îl preţuia pentru inteligenţa şi tactul său. Îi cerea întotdeauna sfatul, mai ales că Ştirbey, cumnatul lui Ion I.C.Brătianu, era întotdeauna bine informat. Ferdinand ajunsese până într-acolo încât nu mai lua nicio hotărâre importantă fără a-l consulta pe Ştirbey. Acesta nu se manifesta niciodată în public, îi plăcea să stea în umbră, să savureze rezultatul manevrelor sale materializate în deciziile regale", scrie istoricul Ioan Scurtu, autorul seriei „Istoria românilor în timpul celor patru regi" (Editura Enciclopedică, 2011), în volumul al doilea, dedicat Regelui Ferdinand.

În timpul Primului Război Mondial, în viața reginei Maria și-a făcut loc colonelul canadian Joe Boyle. Un bărbat frumos, care o domina complet. Acest ofițer s-a născut la Toronto, la 6 noiembrie 1867, și a murit la Londra, la 14 aprilie 1923. În adolescență, a navigat pe diferite nave comerciale. S-a stabilit la New York, unde a lansat o companie de transport pentru cereale. S-a căsătorit tânăr, dar a divorțat imediat.

După război, colonelul canadian Joe Boyle a lucrat la dezvoltarea industriei petroliere românești și a însoțit ajutoarele canadiene pentru România. Eforturile sale l-au transformat într-un erou, devenind confidentul și prietenul reginei Maria, care a făcut câteva aprecieri la adresa sa: "Un om care nu are teamă de nimic și care, prin forța sa extraordinară, reușește în toate domeniile". A primit de la regină înalte ordine și medalii românești.

După plecarea canadianului, Barbu Știrbei a rămas în continuare în sufletul reginei, până la bătrânețe. Scrisorile ei către vechiul prieten aveau un mesaj asemănător unui strigat de iubire, tristețe și speranță, din care redau un fragment: "Tot dorul meu, toată tristețea mea, toate amintirile dragi, care îmi inundă din nou sufletul... Să te binecuvânteze Dumnezeu și să te aibă în pază." La rândul lui, Barbu Știrbei încheia toate scrisorile sale inflăcărate cu cele cinci litere: i l y m m (I love you, my Marie).

Opera literară a reginei Maria cuprinde peste 25 de volume, scrise între anii 1912 și 1933. Printre acestea se pot cita "Crinul vieții", "Minola", "Lulaloo", "Copila cu ochi albaștri", "Stella Maris" și "Povestea vieții mele". A fost o regină care și-a iubit țara de adopție, considerată patria ei, față de care a făcut totul pentru a o reintegra. Nu avea cum să știe că în 1940 alții vor oferi pe tavă vecinilor bucăți din ea, adunate cândva cu atâta trudă și vărsare de sânge.

În final, se cuvine a fi amintite câteva gânduri ale regelui Mihai despre bunica sa: "Ce îmi aduc aminte așa de bine despre regina Maria este iubirea ei pentru țara noastră, încă de când eram copil. Totdeauna îmi vorbea despre frumusețile țării și despre oamenii simpli din sate, pe care îi iubea atât de mult, despre viața lor de toate zilele.

Mă simțeam crescând de multe ori în spiritul ei, văzând cât de frumoasă țară ne-a dat Dumnezeu ca să o iubim. Mai țin minte vorbirile cu dansa, la sfârșit de săptămână, fie la Balcic, Bran, Cotroceni, Peleș sau Copăceni, care mi-au dat aceeași înțelegere ca și a ei și pe care o simt și astăzi, după atâția ani. Bunătatea ei față de tineri și copiii pe care îi întâlnea. Îi voi fi totdeauna recunoscător bunicii mele, că a fost lângă mine și m-a susținut în momente grele. Regina Maria a fost o regină respectată și iubită pentru tot ce a făcut pentru România."