Cum a picat un francez testul de limbă pentru imigranţi din Quebec. Cazul său a făcut înconjurul lumii
Postat la: 11.04.2021 - 08:52
Întâmplarea unui francez nativ care a picat testul de limbă pentru imigranţi din provincia canadiană Quebec a făcut înconjurul lumii şi a determinat un răspuns al oficialilor care au promis să lucreze la o examinare adresată unor persoane cu diverse profesii.
Yohan Flaman, un şofer de camion în vârstă de 39 de ani, a picat un test oral de franceză, limba sa nativă, ceea ce l-a nedumerit foarte tare. „Cred că este de-a dreptul ridicol", a spus el pentru presa canadiană. Bărbatul n-a avut probleme în înţelegerea limbii, ci a întrebărilor care i s-au părut dificil de înţeles şi de natură să inducă în eroare. „Iată ca am picat testul. L-am ratat. Cred că i se poate întâmpla oricui. Dar sunt sigur că pentru cei ce nu sunt născuţi în Franţa, este cam dificil, nu-i aşa?", a declarat el pentru el CTV News. „Dacă eu sunt francez şi l-am picat, nu pot înţelege cum un mexican sau cineva originar din Mexic, care n-a mai vorbit franceza, poate trece acest test".
Flaman, şofer de camion de mulţi ani, a trecut testul abia la a doua încercare, iar povestea lui, ajunsă în presa canadiană şi chiar internaţională, a atras atenţia autorităţilor. Departamentul de imigraţie din Quebec, numit oficial Ministerul Integrării, Francizării şi Integrării, a transmis că ia în considerare o versiune adaptată a testului. „Având în vedere ce dificil este să apreciem nivelul de limbă franceză de care ar fi nevoie potrivit profilului socio-profesional al candidaţilor, ministerul lucrează la o serie de profile specifice unor meserii şi profesii", a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului.
Flaman locuieşte de trei ani cu soţia sa canadiană în regiunea Beauce din Quebec. El a salutat reacţia oficialilor provinciei Quebec: „În măsura în care provincia face lucruri bune pentru oamenii care imigrează şi îi ajută, cred că nu poate fi decât un lucru bun". Ministrul Imigraţiei din Quebec, Nadine Girault, a declarat că urmăreşte cazul, dând asigurări că se lucrează la îmbunătăţirea metodelor de evaluare a stăpânirii limbii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor imigranţilor. Flaman s-a stabilit în Quebec printr-un program rapid pentru imigranţi. Aplicanţii trebuie să facă dovada că au făcut o şcoală în limba franceză sau să facă parte dintr-un corp profesional care să ateste abilităţile de limbă, altminteri trebuie să dea un test.
Două organizaţii din Franţa administrează şi notează testele, una din ele fiind Camera de Comerţ din Franţa. Flaman, care a crescut în regiunea Limoges, munceşte de la 14 ani şi nu a terminat liceul. Testul oral constă în ascultarea unor dialoguri şi bifarea răspunsurilor corecte la un test-grilă. Dialogurile sunt în franceza standard, nu ale unor nativi din Quebec sau implicând vreun dialect. „Îţi cer, de pildă, să analizezi o conversaţie - despre ce au vorbit? Pe ce subiect? Un anunţ, o discuţie în familie?", a explicat el, subliniind că unele întrebări nu erau prea clare.
„Asculţi o discuţie la radio - vorbesc despre politică. Şi trebuie să-ţi dai seama şi să spui că subiectul e politica". În alte părţi ale testului, eşti întrebat: «e o conversaţie la radio sau o discuţie în familie?» Apoi auzi doi membri ai unei familii care discută despre o întâlnire şi alte întrebări de felul ăsta". „La un moment dat, nu m-am mai putut concentra suficient şi, văzând că nu merge bine, am lăsat-o baltă", a povestit el. De când a picat testul, bărbatul simte mai multă empatie faţă de imigranţi, precum cei veniţi din Guatemala despre care a auzit că au fost trimişi acasă şi au fost nevoiţi să reaplice.
„Unele întrebări sunau ambiguu şi cu siguranţă străinii care nu vin din Franţa au mari bătăi de cap din pricina lor. Mai straniu este că, cum sunt şofer de camion, a trebuit să dau toate testele de licenţiere şi şofat, în franceză, fără să am probleme". Ministrul Imigraţiei spune că testele concepute în Franţa au fost recunoscute de guvernarea precedentă şi că „de doi ani, guvernul face eforturi să modernizeze sistemul de imigraţie pentru a susţine piaţa muncii şi redresarea economică a Quebec". Provincia canadiană are mare nevoie de imigranţi, în special muncitori calificaţi, şi se află în faţa unui deficit al forţei de muncă în ciuda pandemiei.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu