Discuţii aprinse între ardeleni şi moldoveni, stârnite de un banc publicat de Ştefan Mandachi

Postat la: 05.08.2021 - 08:26

Ştefan Mandachi a publicat pe contul său de Facebook, urmărit de aproape 200.000 de persoane, un banc despre un călugăr ardelean care decide să se călugărească:

„Sătul de lumea rea, un ardelean se călugăreşte. Încă din prima zi la mănăstire, stareţul îl cheamă la el şi îi spune:
- Să ştii că aici nu-i slobod să vorbeşti, numa' o dată pe an, câte două cuvinte.
După primul an, îl cheamă să-l întrebe:
- Ceva probleme?
- Mâncarea rece...
- Bine, rezolvăm.
După al doilea an:
- Alte probleme?
- Patu' tare...
- Bine, rezolvăm.
Şi după încă un an:
- No, îţi place la noi?
- Plec acasă!
- No, foarte bine! Că de când ai venit te ţii numa' de reclamaţii."

Gluma a strâns peste 1.000 de reacţii, după doar două ore de la publicare, dar n-a fost pe placul tuturor.

„Glume proaste pe la Moldova, n-a ajuns hazul pe la voi", a comentat Iolanda Marinescu.
„Iolanda Mihaela Marinescu, zic să ne maturizăm puţin! Sunt bancuri, glume etc. De ce trebuie sa le luaţi asa în piept? Nu pot sa înţeleg "războiul" ăsta între românii din regiuni diferite ale ţării. Nimeni nu e mai prost sau mai deştept."
„Iolanda Mihaela Marinescu, dacă era despre moldoveni, ar fi fost glumă bună", a scris Mihaela Vaşnica Novac.
„Ce trist că au ajuns oamenii atât de cârcotaşi şi spurcaţi la gură încât nu mai ştiu nici măcar să zâmbească la o glumă, fie ea bună sau rea, aveţi grijă că lumea nu o împărăţeşte nimeni...... ce vieţi triste au unii şi asta doar din vina lor!", a comentat Alina Cernea.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu