Gestul inedit al unei femei, pentru a distrage atenția unui bărbat care urma să jefuiască o benzinărie
Postat la: 29.01.2021 - 18:27
O femeie, aflată într-o benzinărie din Bratislava, capitala Slovaciei, a apelat - marți seară - la o metodă neobișnuită pentru a-i distrage pe tâlharul înarmat, care intrase în incintă, până la sosirea polițiștilor. Efectiv, i-a propus acestuia să-i facă sex oral, iar bărbatul nu a stat prea mult pe gânduri.
Inițial, hoțul a lovit cu pumnul în față unul dintre angajați, un bărbat, iar acesta din urmă a reușit să fugă într-un birou, unde se mai afla un coleg, după care cei doi au ieșit pe ușa din spatele benzinăriei și au chemat Poliția. Apoi, agresorul s-a repezit spre casa de marcat, pentru a lua banii, dar o femeie în vârstă de 36 de ani, care se afla în acel moment în benzinărie, a încercat să-l oprească prin această metodă inedită.
De altfel, în momentul în care au descins în benzinărie, oamenii legii au găsit femeia și hoțul întinși pe podea, pe jumătate goi. După o luptă scurtă cu agenții, suspectul - în vârstă de 24 de ani - a fost reținut și condus la Secția de Poliție. Anul trecut, în noiembrie, un tâlhar din Ghana, înarmat, a fost mușcat de penis de o femeie pe care ar fi încercat să o violeze. Acesta, în vârstă de 23 de ani, s-a prezentat singur la un spital din Ghana, fiind plin de sânge.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu