Grimes, extravaganta soţie a lui Elon Musk, a învăţat la şcoala catolică, s-a întâlnit cu Musk pe Twitter şi au un copil împreună, pe X Æ A-Xii

Postat la: 08.09.2021 - 08:13

Este cunoscută de unii ca actuala parteneră de viaţă a lui Elon Musk şi de alţii, ca muzician, dar canadianca Grimes sau Claire Elise Boucher este mai mult de atât.

Artistă, cântăreaţă şi producătoare, Grimes a debutat în cariera muzicală în anul 2010, când a uimit întreaga lume cu stilul său unic, o combinaţie între stilurile dream pop, R&B, electronic până la hip hop. Cu toate că modul său de a se exprima prin muzică inspiră mister şi, deopotrivă, teroare, Grimes nu şi-a ascuns metodele şi sursele de inspiraţie, chiar dacă unii le-au catalogat ca fiind extreme. Cu toate acestea, artista a atras atenţia, în ultimii ani, nu prin muzică, ci prin relaţia cu unul dintre cei mai importanţi oameni ai planetei la acest moment, Elon Musk.

Analizând prestaţia artistică a lui Grimes şi temele din spatele muzicii sale, poate fi surprinzător faptul că a urmat şcoala catolică. Înainte de a deveni Grimes, ea a fost Claire Elise Boucher, născută şi crescută în Canada. Religia îmbrăţişată de familia ei a fost cea romano-catolică, fapt ce a condus-o la frecventarea şcolii catolice. Mama ei a fost procuror şi avocat interesat de domeniul artei, iar tatăl său a lucrat în biotehnologie. Posibil că şi de la părinţi Grimes a primit câteva surse de inspiraţie pentru arta sa muzicală.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu